Ioana Maria Lupaşcu şi Prinţul baghetei

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

A fost numită de presa internaţională o pianistă plină de virtuozitate, calitate pe care a demonstrat-o de-a lungul timpului. Astăzi vine să încânte nu prin talentul său muzical, ci prin cel scriitoricesc, în „Prinţul baghetei“.

Ioana Maria Lupaşcu provine dintr-o familie cu renume. „În familia tatălui meu - străbunica mea este Ecaterina Vernescu - ,domnişoarele mergeau la pension şi învăţau câte puţin din fiecare artă. Cred că asta a gândit şi tata pentru mine“, a declarat pianista. Aşa că preocupările copilăriei au fost consumate între înot, gimnastică ritmică, pictură, patinaj, pian, vioară şi puţin tenis. În cele din urmă, a triumfat însă pianul, al cărui studiu l-a început la patru ani. Vremea a trecut, dar pasiunea nu s-a stins. După anii de studiu de la Liceul de Muzică „George Enescu“ din Bucureşti şi apoi de la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“, pianista a făcut masterul „Virtuosity Level“ la Conservatoire de Lausanne, Elveţia, la clasa profesorului J.F. Antonioli. Perioada petrecută aici a continuat cu studiul din Italia, unde a devenit studenta marelui pianist Lazăr Berman.

„Toţi acei ani de studiu în afară au însemnat enorm pentru mine, mi-au schimbat întru totul tehnica pianistică, modalitatea de a gândi muzica, de a o aprofunda, de a o interpreta, de a colora sunetul, de a lucra cu pianul. Maestrul Berman, pe lângă faptul că era un spirit imens, un mare pianist şi pedagog, a fost şi un fin psiholog şi observator, fiecăruia dintre elevii săi dându-i sfaturi de viaţă pe măsura personală. Cei cinci ani de studiu cu maestrul mi-au rămas în suflet ca o comoară extrem de preţioasă şi de fiecare dată când sunt pe scenă mă gândesc că de acolo de unde este acum să fie mândru de mine“, a precizat pianista. Şi pentru că sufletul a chemat-o acasă, Ioana Maria Lupaşcu a concertat, alături de alte orchestre filarmonice, şi cu cea din Oltenia. A fost o colaborare aparte, încărcată cu un plus de emoţie, căci „mama mea este născută lângă Craiova, astfel eu sunt pe jumătate olteancă şi, de fiecare dată când vin să cânt la Craiova, mă bucur să-mi revăd şi rudele şi mă simt într-un fel acasă. Orchestrele româneşti sunt formate din foarte buni profesionişti şi mă bucur şi mă simt onorată de fiecare invitaţie“.

 

De la clapele pianului la cele ale maşinii de scris

 

Pe lângă preocupările pianistice, Ioana Maria Lupaşcu s-a îndreptat şi spre lumea scrisului, astfel că astăzi a văzut lumina tiparului primul sa carte, „Prinţul baghetei“.

„Am cochetat mai mult timp cu scrisul. Când locuiam în Italia, timp de trei ani am fost jurnalist corespondent pentru ziarul Monitorul şi în fiecare vineri apăreau articolele mele. În toţi aceşti ani am scris o serie de nuvele, care probabil vor vedea şi ele lumina tiparului. La «Prinţul baghetei» am început să scriu în această primăvară, căci erau atât de multe sentimente, învăţături, experienţe, nostalgii care simţeam că s-au copt şi că le-aş putea aşterne pe hârtie... Scrisul este un fel de violon d’Ingres. Cred că, probabil cum în copilărie am fost învăţată să fac mai multe lucruri deodată şi pe cât posibil bine, am dus acest lucru şi la maturitate şi expresia mi-am găsit-o, pe lângă muzică, în scris. Enescu spunea că odihna cea mai bună este cea activă, prin muncă, şi tatăl meu îmi repeta mereu asta. Când termin de studiat la pian, încep alte activităţi“, a precizat Ioana Maria Lupaşcu.

Cititorul va avea o lectură interesantă parcurgând această carte, care „este secţionată în trei mari capitole, dintre care partea mediană povesteşte experienţa mea din decembrie 2004 din Insulele Maldive, când insula Kanuhura, unde mă aflam, a fost măturată de acel uriaş val ucigaş care a străbătut Oceanul Indian. A fost o experienţă de viaţă dură pentru mine, mai ales că a dus la moartea tatălui meu (tata crezând că am murit, căci liniile telefonice fuseseră distruse de apa care a inundat insuliţa, a făcut în acea săptămână trei infarcturi şi a murit în dimineaţa zilei în care eu am ajuns în Europa).

Mi-a fost foarte greu să depăşesc durerea acelui moment, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit. Am învăţat din această experienţă şi m-am schimbat foarte mult. Cred că este normal… Nu poţi trece prin aşa ceva şi să rămâi la fel cum erai înainte“.

Astăzi, un roman a văzut lumina tiparului, mâine poate o nouă carte, căci pentru Ioana Maria Lupaşcu, muzica este completată de arta scrisului.