Un om în lumea literelor

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Marian Victor Buciu este cercetător, critic, istoric literar, dar şi profesor, omul care a îmbinat armonios lumea scrisului cu munca de la catedră.

Lumea literelor l-a fascinat pe Marian Victor Buciu din copilărie: „Tatăl şi bunicul din partea mamei aveau vocaţia cuvântului. Buni povestitori. Eu nu le-am moştenit darul narativ. Sunt, poate, excesiv de reflexiv şi selectiv. Lumea literelor m-a făcut cititor pe viaţă. Fără aproximativ o sută de pagini citite pe zi - şi nu din oricine - dorm mult mai prost decât mi-o îngăduie celelalte griji. Când citim, rescriem mintal, iar de aici la a o face şi grafic e o cale scurtă, de minimă voinţă“.

Pasiunea sa pentru scris şi pentru citit nu s-a pierdut în timp, criticul, cercetătorul şi profesorul de azi alegând să descopere cu noi lucrări citite alte orizonturi, dar şi să deschidă prin manuscrisele sale alte porţi. În timp, a devenit şi membru al Uniunii Scriitorilor. „Sunt membru al USR din 1993. În acest an mi-am susţinut şi doctoratul în Litere, sub conducerea profesorului universitar Eugen Negrici. N-am avut şansa să intru în USR până în 1989. Ideea era ca imediat să devin membru şi numaidecât pensionar. Şi să mă «ţină nevasta la coşniţă». Comic şi profitabil. Acest scenariu nu e inventat acum de mine. Mi-a fost oferit de E. Negrici, care m-a şi susţinut. El mi-a pomenit de cazuri notorii, pe care le trec acum sub tăcere. Dar nu vreau să se înţeleagă că USR-ul ceauşist adăpostea doar pensionaţi pe false cazuri de boală, care îşi scriau, în limite controlate, operele. Eram autorul a două nenorocoase cărţi de proză, un roman, «Concediu fără plată», apărut la Editura Albatros din Bucureşti, în 1980 (iniţial, totuşi, norocos - fusese selectat din 300 de manuscrise doi ani mai înainte, dar n-a putut apărea decât după ce am acceptat să fie cenzurat), şi al unei cărţi de proză scurtă, «Pe scări, deasupra lumii», Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1987 (aici nu doar s-a tăiat şi rescris textul, ci s-au respins sute de pagini, redactorul sfătuindu-mă, cred eu, cu bune intenţii, să nici nu le mai arăt cuiva). Încă nu prea ştiu ce legătură să fac între felul în care au fost publicate cărţile şi comentariile reduse. Până la schimbarea regimului politic, eram, aşadar, prozator. Un fel de prozator. Am publicat şi puţine articole critice. Întrucât la terminarea facultăţii (Filologie, Craiova), fusesem propus, zadarnic (acad. dr. ing. Elena Ceauşescu - cu doar cinci clase primare - oprise şi doctoratele), asistent la Filologie, nu mă mai interesa critica literară. Dar scriam pentru mine studii şi eseuri“, a precizat Marian Victor Buciu.

O întoarcere în timp

Şi totuşi, povestea în lumea literelor începe cu mult mai devreme. „La zece ani, am imitat nişte basme, scrise pe un maculator de 100 de file. La 13 ani am scris o nuvelă, pe un caiet de aritmetică de 60 de file, pe fiecare rând… O intitulasem «Ticălosul» şi o scrisesem pentru o colecţie a Editurii tineretului - «Cutezătorii» cred că se numea. Era, fireşte, o imitaţie imatură a lecturilor mele din aceeaşi colecţie. Am publicat în revista liceului («Ion Minulescu», Slatina) proză, eseu critic. Debutul într-o publicaţie naţională s-a produs când eram în primul sau al doilea an de liceu, în Albina, publicaţie destinată satelor, cu un fragment de nuvelă. Eu am menţionat mereu ca început revista studenţească bucureşteană Amfiteatru, în decembrie 1974, la un an după terminarea liceului, cu un fragment din romanul «Părăsirea». De atunci s-au scurs ani buni, de-a lungul cărora au luat naştere văzând lumina tiparului alte lucrări. Şi toată această activitate se combină armonios cu lucrul cu studenţii. Şi cu scrisul, astăzi noi lucrări prinzând viaţă: „Scriu încă «Panorama literaturii române în secolul XX» şi completez monografia despre Nicolae Breban (pentru februarie 2009, când el împlineşte 75 de ani), la Editura Ideea Europeană, de pe lângă revista Contemporanul, unde mi-au apărut cinci cărţi, noi sau reeditări“.

Acesta este, de fapt, omul de litere Marian Victor Buciu.