Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Life & Style

Scurte ştiri

Life & Style


Al 69-lea maraton, la 69 de ani

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Al 69-lea maraton, la 69 de ani

O pensionară de 69 de ani, din Marea Britanie, a participat de curând pentru a 69-a oară la un maraton. Reuşita extraordinară a lui Pauline Newsholme, din Devon, face parte dintr-o acţiune de strângere de fonduri la care s-a înscris, după ce fiica ei a rămas paralizată. După cum informează site-ul ananova.com, Pauline a alergat la maratoane organizate în întreaga lume, la Helsinki, Toronto, New York, Dublin, Veneţia şi Paris, dar a fost prezentă şi în competiţii organizate în Marea Britanie. A participat de zece ori la maratonul de la Londra şi în câteva curse a alergat cot la cot cu soţul ei, Eric, acum în vârstă de 72 de ani, şi cu fiica lor, Glenda, de 45 de ani. „Soţul meu aleargă de când avea 12 ani şi el a fost cel care m-a inspirat să particip la astfel de competiţii“, a povestit Pauline. Femeia şi-a dorit să participe la acest gen de acţiuni de strângere de fonduri pentru copii, după ce fiica ei, Clare, a rămas paralizată în urma unei complicaţii apărute după pojar. Clare şi-a revenit complet, însă Pauline a continuat să alerge pentru a ajuta alţi copii, reuşind până în prezent să adune mai mult de 20.000 de lire în acest scop. „La vârsta mea, oamenii încep să o lase mai moale şi să se odihnească, dar eu n-am de gând să-mi pun adidaşii în cui“, a ţinut să precizeze Pauline.

Lecţii de mers pentru şcolarii chinezi

O şcoală primară din China organizează lecţii care să-i înveţe pe elevi să meargă, informează site-ul ananova.com. Şcolarii care trec testele scrise şi pe cele practice sunt recompensaţi, fiindu-le acordată o „autorizaţie pentru mers“. Conducerea şcolii primare Yanghe Garden din oraşul Chongqing a anunţat că, dintre cei 1.300 de elevi care învaţă aici, 240 au primit deja o „autorizaţie pentru mers“. A fost elaborată chiar şi o Declaraţie de Mers, care este afişată în fiecare clasă şi pe coridoarele instituţiei. „Învăţaţi să mergeţi aşa cum trebuie şi încercaţi să fiţi cât se poate de politicoşi; în şcoală trebuie să fie linişte în pauze, aşa că este nevoie să mergeţi în linişte“,se menţionează în această declaraţie. În cadrul testelor scrise, elevii trebuie să răspundă la întrebări-grilă de tipul: „Când urcaţi scările, în faţă vedeţi un elev care se deplasează cu greutate. Ce faceţi? a) Urmaţi elevul în linişte sau îl întrebaţi dacă are nevoie de ajutor; b) Vă strecuraţi în faţa lui sau vă plângeţi că acesta blochează drumul“. Un reprezentant al şcolii a ţinut să precizeze că lecţiile de mers şi „autorizaţia“ îi ajută pe elevi să-şi cultive responsabilitatea de grup fără să împiedice dezvoltarea individualităţii.

Suc cu aromă de ţipar

Vara aceasta, în Japonia, cea mai apreciată băutură răcoritoare este sucul de ţipar. După cum informează site-ul ananova.com, producătorul Japan Tobacco Inc. a lansat pe piaţă „Surging Eel“, o băutură acidulată ce conţine extracte din corp şi oase de ţipar, plus cinci vitamine ce se găsesc în stare naturală în acest peşte. Compania îşi laudă produsul, susţinând că este cea mai bună dintre metodele de a te răcori în timpul caniculei. Băutura a început să fie comercializată în această lună, chiar în timpul sezonului în care în Japonia se mănâncă ţipar. „Produsul se adresează în special bărbaţilor, care sunt topiţi de căldură“, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei Japan Tobacco Inc. În general, în Japonia, ţiparul este pregătit în stil „kaba-yaki“, adică este fiert şi amestecat cu un sos dulceag. Băutura răcoritoare produsă din ţipar costă cam de zece ori mai puţin, însă îi poate ţine locul cu succes, având o aromă similară.

Nonagenară niversată pe Harley

La aniversarea a 90 de ani, o britanică şi-a împlinit un vis, primind în dar o plimbare la viteză maximă cu o motocicletă Harley Davidson. Potrivit site-ului ananova.com, Lou Symonds din Dorset a fost fermecată de surpriza pe care i-a pregătit-o nepotul său, Graham. De ziua ei, bunicuţa s-a pomenit în faţa casei cu un grup de motociclişti, îmbrăcaţi din cap până în picioare în piele, care au invitat-o la plimbare. Atunci a ştiut că visul ei va deveni realitate. „Îmi amintesc că, acum câţiva ani, eram cu bunica şi am văzut trecând pe stradă un grup de motociclişti pe Harley Davidson. Mi-a spus atunci că şi-ar dori din toată inima să se plimbe şi ea cu o motocicletă ca acelea, iar ideea mi-a rămas întipărită în minte. M-am gândit că aniversarea ei este cea mai potrivită ocazie de a-i face această surpriză şi am fost sigur că îi va plăcea mai mult decât orice petrecere“, a povestit nepotul lui Lou Symonds. Acesta a contactat membrii Societăţii Harley Davidson, care s-au oferit să fie complici la această surpriză. Au apărut neanunţaţi în faţa casei şi i-au oferit bunicuţei Symonds plimbarea vieţii ei.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 9°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: