Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Life & Style

Noii bijutieri ai Franţei

Life & Style - Oana Olaru
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Francezii sunt recunoscuţi în întreaga lume pentru rafinamentul lor, iar acum nu fac decât să-şi confirme calităţile, promovând designerii de bijuterii din noul val.

 

Piesele unice create de Kaleedjah, pandantivele ţesute imaginate de Thais, coliere lungi create de Caroline Baggi sau articolele de lux ce poartă semnătura Téo&Blet, toate acestea sunt comori cu care lumea modei din Franţa se mândreşte în întreaga lume. Noii designeri sunt extrem de talentaţi şi nu le lipseşte nici îndrăzneala, reuşind cu succes să transforme bijuteriile în adevărate talismane.

Vocaţia designerului Kaleedjah a început să prindă contur pe când avea 16 ani. După ce a terminat şcoala, s-a angajat ucenică în magazinul unei prietene care producea accesorii, gablonzuri şi pantofi, şi şi-a încercat mâna la fabricarea bijuteriilor.

Stilul pe care Kaleedjah îl adoptă în prezent combină arta cu elemente etno, folosind pietre semipreţioase ca ametistul, agatele sau jadul, pe care le combină în mod extraordinar cu lemnul. Dar nu orice fel de lemn, ci doar esenţe deosebite precum tuia, acacia sau lemnul alb. Kaleedjah spune că secretul talentului său este faptul că încearcă să facă din fiecare creaţie a sa o piesă unicat.

 

Thais ţese bijuterii

 

Thais a învăţat să combine ţesăturile cu metalele preţioase, abordând un stil romantic, folk, dar nu desuet. Educată la şcoli de design şi recompensată cu Steaua modei la Paris, în 2006, Thais trăieşte şi lucrează la Sao Paulo. Foarte devreme recunoscută ca unul dintre cei mai buni designeri din ţara sa natală, Brazilia, tânăra creatoare de bijuterii s-a făcut remarcată în Europa încă de la prima sa colecţie. Numită inspirat „Eternul şi Efemerul“, colecţia prezintă o istorie a contrastelor între ceea ce este puternic şi ceea ce este fragil, între masivitate şi lejeritate.

Bijuteriile create de Thais sunt adevărate dantele, care capătă o alură de pânză de păianjen, captivante şi seducătoare. Piesele colecţiei se înşiră asemenea firului folosit la ţesături, iar pietrele nu fac decât să confere luminozitate. Thais exploatează ceea ce o reprezintă cel mai bine, adică desenele pe care le face încă din copilărie, interpretându-le ca pe mesaje ale subconştientului său.

Mare, rock şi distracţie, aduse de Caroline Baggi

 

Stilul abordat de Caroline Baggi este nonconformist, mai ales pentru bijuterii, incluzând piese de inspiraţie şic, punk şi rock. După ce şi-a făcut ucenicia la Guy Laroche, casa de modă i-a încredinţat Carolinei funcţia de responsabil cu crearea accesoriilor, imprimeurilor şi broderiilor. Acesta a fost primul pas în cariera ei, care a fost urmat de crearea propriei mărci şi lansarea primei colecţii de accesorii şi bijuterii, ce gravitează în jurul unei materii prime speciale, pielea în toate formele ei. Este vorba de o căutare permanentă şi de o redescoperire a acestui material preţios şi nobil, care va deveni punctul forte al mărcii Caroline Baggi.

 

Téo&Blet combină grafica şi stilul şic

 

Din noul val de creatori de bijuterii, Téo&Blet aduc în lumea modei un stil grafic, purificat, ce foloseşte doar aur şi argint masiv.

Echipa Téo&Blet este formată din doi protagonişti ce au pătruns în lumea modei din alt domeniu. Cei doi sunt arhitecţi şi designeri de interior cunoscuţi în întreaga lume şi au decis să facă trecerea la bijuterii după ce au descoperit în Africa un atelier de bijuterii deosebit. Absolvenţi ai Şcolii Camondo de Arte Decorative, le place să spună că sunt eclectici şi că bijuteriile lor sunt create pentru industria modei şi pentru universul luxului.

Designerii din spatele mărcii Téo&Blet spun despre colecţia lor că „redefineşte codurile modei şi explorează atitudinile definite de modernism“, iar creaţiile lor au la bază o combinaţie savantă de competenţă şi sensibilitate estetică.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 2 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 9°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: