Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Life & Style

Cocteilurile desăvârşesc mâncărurile

Life & Style - Oana Olaru
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Cocteilurile oferă multiple posibilităţi de combinare

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Alegerea băuturii potrivite pentru mâncarea pe care o consumaţi la restaurant sau la o petrecere poate fi o problemă delicată. Acestea trebuie să se îmbine perfect pentru a vă bucura de un adevărat festin.

 

În ceea ce priveşte găsirea „perechii“ ideale băutură-mâncare, barmanii şi bucătarii au căzut de acord asupra faptului că vinurile nu oferă prea multe posibilităţi de combinare. Ryan Magarian, un specialist în realizarea cocteilurilor, „consultantul“ în materie al restaurantului „Liquid Kitchen“, susţine că, în timp ce vinul nu schimbă aroma mâncării, cocteilurile pot fi inventate şi reinventate în aşa fel încât să se potrivească perfect cu o anumită specialitate culinară. „Imaginaţi-vă că doi maeştri bucătari colaborează pentru a crea o experienţă gastronomică deosebită“, spune Magarian.

În restaurantele europene şi, mai ales, în cele din Statele Unite este la modă ca pe meniu să apară combinaţii „recomandate“ de mâncare şi cocteiluri, ceea ce reprezintă dovada clară şi recunoaşterea că un cocteil făcut cu atenţie şi pricepere merită atenţia celui mai bun maestru bucătar. Proprietarii de localuri şi-au dat seama, în sfârşit, că, pentru a-şi asigura succesul în afaceri, este nevoie să angajeze, în afară de bucătari rafinaţi, şi barmani talentaţi, cu un simţ al aromei foarte bine dezvoltat, care înţeleg că este nevoie de echilibru, profunzime şi complexitate chiar şi când vine vorba de „relaţia“ dintre mâncare şi băutură.

 

Ponturi pentru combinaţii de succes

 

Karen Page este autoarea unei cărţi dedicate combinaţiilor fericite între mâncare şi băutură. Aceasta susţine că, alegând băutura potrivită pentru o mâncare, ne vom putea bucura de un adevărat festin. Page spune că există o serie de sfaturi practice, pe care oricine le poate aplica pentru a-şi uimi invitaţii cu îmbinări delicioase, bucate alese şi băuturi potrivite. Nu trebuie să fiţi specialist în combinaţii, însă linia pe care trebuie să mergeţi este asocierea aromelor. De exemplu, în cazul în care consumaţi o mâncare gătită cu ulei de măsline, cea mai potrivită aromă pentru băutură este lămâia, iar dacă preparatele conţin sos alb, puteţi alege o băutură cu aromă de vanilie.

Altă tehnică de potrivire a mâncărurilor cu băuturile este cea prin comparaţie şi contrast, pentru că un cocteil poate la fel de bine să completeze un fel de mâncare, contrastând cu aromele acestuia. Dacă, de exemplu, mâncaţi ceva foarte picant, atunci răsfăţaţi-vă cu o băutură cu aromă răcoritoare, un cocteil Mojito cu aromă de pepene şi castravete. Alt secret al „asortării“ cocteilurilor este adăugarea de diverse ierburi aromate, acestea fiind o modalitate excelentă de a apropia băutura de mâncare. Cocteilurile trebuie să încorporeze arome apropiate de condimentele folosite în mâncare. De exemplu, o mâncare condimentată cu salvie se potriveşte foarte bine cu tequila, în timp ce o delicatesă culinară cu rozmarin este potenţată de un gin. În orice caz, nu trebuie să umpleţi paharul cu aceste ierburi aromate, câteva frunzuliţe sunt suficiente pentru a da gustul potrivit.

 

Nu exageraţi cu alcoolul

 

Cocteilurile realizate ca la carte conţin mai puţin alcool decât şi-ar imagina mulţi dintre dumneavoastră. După ce o tărie este combinată cu suc de lămâie şi sirop natural, apoi este diluată prin amestecare cu gheaţă, conţinutul de alcool din cocteilul care rezultă poate ajunge la cel mult 20 la sută. De aceea, trebuie să vă gândiţi foarte bine înainte de a servi un cocteil foarte puternic alcoolizat cu un fel de mâncare cu arome extrem de subtile.

În plus, atunci când „împerecheaţi“ mâncarea cu băutura, trebuie să daţi atenţie nu doar aromei, ci şi texturilor. De exemplu, sucul de mere are altă textură decât cel de roşii, şi este cu totul diferită de cea a unui suc acidulat, prin urmare, este foarte important să găsiţi băuturile care să completeze bucatele, nu să facă notă discordantă cu acestea.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.80/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.8 din 5 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 13°C.
    La noapte: 9°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora

    Opinii