„Femeia mării“, o lecţie de artă

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Ultima zi a Festivalului InternaÅ£ional Shakespeare, desfăşurat la Craiova, s-a încheiat cu încă o dovadă a talentului celor mai mari regizori ai marilor teatre ale Europei ÅŸi ale lumii. A venit rândul lui Robert Wilson ÅŸi a sa producÅ£ie - „Femeia mării“, de Ibsen, în interpretarea actorilor Companiei „Change Performing Arts“ din Milano. Celebrul director de scenă american, o complexă ÅŸi completă personalitate a teatrului mondial contemporan, regizor, scenograf, coregraf, designer de lumini, actor, autor, a montat în bogata sa carieră artistică, de aproape 45 de ani, doar trei spectacole shakespeariene, unul dintre acestea fiind „Poveste de iarnă“, a cărei premieră a avut loc la Berlin, în noiembrie 2005. Acesta ar fi trebuit să fie spectacolul de la cea de-a VI-a ediÅ£ie a Festivalului InternaÅ£ional Shakespeare. Cum el nu mai figura în repertoriul actualei stagiuni, la insistenÅ£ele organizatorilor, direcÅ£iunea Teatrului Berliner Ensemble a studiat atent posibilitatea reluării lui, dar, după o serioasă analiză, s-a constatat, cu regret de ambele părÅ£i, că acesta nu poate fi reluat. Din dorinÅ£a de a fi prezent pentru prima dată în faÅ£a publicului românesc un spectacol, purtând semnătura inconfundabilă a acestui mare artist Robert Wilson, s-a ajuns la ideea de a aduce în festival, în calitate de invitat special în afara programului shakespearian, reprezentaÅ£ia „Femeia mării“, realizată de Compania InternaÅ£ională „Change Performing Arts“ din Milano, în Spania, la Sevilla, cu celebra actriţă de film Angela Molina în rolul principal, realizatorul costumelor fiind faimosul creator de modă Giorgio Armani.

Lumina, un actor interesant

Publicul craiovean a avut astfel şansa de a vedea munca unora dintre cei mai iscusiţi maeştri ai regiei, ai lumii actoriceşti, ai scenografiei, ai designului, ai creatorilor de costume.

O lecÅ£ie de artă a Å£inut publicul conectat la jocul scenic timp de o oră ÅŸi patruzeci de minute. Povestea femeii mării nu avea cum să nu te prindă în mrejele ei. O legendă veche, despre o focă forÅ£ată oarecum să trăiască experienÅ£a umană, este uÅŸor modificată de povestea femeii mării ÅŸi a soÅ£ului ei. Era pe vremea când focile veneau, la ceas de seară, pe coastă, dându-ÅŸi jos pielea ÅŸi luând chip uman. În una dintre seri, un tânăr din sat se îndrăgosteÅŸte de una dintre foci ÅŸi, pentru a deveni a sa, îi ascunde pielea de focă. ForÅ£ată de împrejurări, tânăra acceptă să-i devină soÅ£ie. Fac trei copii, dar, într-o zi, tânărul plecat la pescuit uită acasă cheia de la cufărul în care o ascunsese. Devine conÅŸtient că o va pierde, lucru care se ÅŸi întâmplă, căci tânăra, găsind pielea, o îmbracă ÅŸi renunţă la condiÅ£ia umană. ÎÅŸi regăseÅŸte iubirea pierdută în ziua în care tânărul i-o furase. În acelaÅŸi mod se derulează ÅŸi povestea femeii mării, care se căsătoreÅŸte, nevoită fiind, cu doctorul satului, căci părinÅ£ii săi muriseră, iar siguranÅ£a ÅŸi căldura căminului în care o aduce soÅ£ul său îi erau necesare. Nu se poate vindeca de dragostea sa pentru mare. Åži totuÅŸi, când vine momentul să aleagă, în singura clipă de libertate, alege tot condiÅ£ia umană, cu riscul de a regreta cândva decizia. Povestea ei este povestea focii. Totul, completat de un joc al muzicii ÅŸi al luminii extraordinar, căci cel mai interesant actor de pe scenă, pentru Wilson, tot lumina rămâne: „Gândesc luminile încă de la început. E cel mai important element din teatru. Ne ajută să auzim ÅŸi să vedem cum relaÅ£ionăm unii cu alÅ£ii“.