Valentin Mihali, un maestru al scenei

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Pe scenă îi întruchipează pe Ion, ocnaşul din „Năpasta“, Ion din „Există nervi“, Valer din „Avarul“, Feste din „Cum doriţi“, Iason din „Medeea“ sau Angelo, locţiitorul din „Măsură pentru măsură“. În viaţa de zi cu zi este, pur şi simplu, Valentin Mihali.

 

Un puşti micuţ de grădiniţă cu urechiuşe de iepuraş urca întotdeauna încrezător pe scena improvizată din măsuţe de lemn, care îi scârţâia sub pantofiori, şi recita cu drag poezii la serbări. Părea un copil ca oricare altul, totuşi, talentul său artistic îl deosebea de ceilalţi. Momentele artistice continuau şi la joacă, partenerii de atunci rămânând profund impresionaţi de calităţile camaradului lor. Într-o zi, unul dintre ei a avut curajul să-i sugereze să lase profilul real şi să-şi îndrepte atenţia spre actorie, căci are har. Sugestia a fost cântărită, analizată şi aşa a ajuns tânărul Valentin Mihali să urmeze cursurile Şcolii Populare de Artă. „Am trădat matematica, deşi îmi plăcea nespus, şi m-am apucat de partea umanistă“, a mărturisit actorul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“. Copilul ajuns între timp un adolescent ambiţios ar fi vrut să facă regie de teatru, dar în cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti a urmat actoria, la clasa profesorului Constantin Dinulescu.

O carieră bogată în roluri

Anii de facultate s-au scurs destul de repede. Valentin Mihali continua să uimească şi să încânte. „Facultatea am terminat-o ca şef de promoţie. Am fost repartizat după terminarea ei, în 1977, la Craiova. Primele aplauze ale publicului craiovean au venit odată cu primul rol, de fapt, primele opt: Servitorul II, Soldatul IV, Zdrenţărosul, Mascatul, Un om, Judecătorul, Mascatul care fură şi Vagabondul, toate în «Maria şi copiii» de Osvaldo Dragun, în regia Georgetei Tomescu. Dar primul mare rol la Craiova a fost Tom din «Filfizonul pedepsit», în regia lui Mircea Cornişteanu“, a completat Valentin Mihali. Anii au trecut, rolurile au venit unul după altul, mai mari sau mai mici, „roluri pe care le-am iubit şi roluri pe care le-am urât, prin prisma personajelor pozitive sau negative pe care trebuia să le joc. Am prins a trupă excelentă de actori, care a avut un destin bun, fie că era în glorie sau nu. Aici, la Craiova, nu am avut niciodată sentimentul de provincie. Eram în provincie, dar nu într-un teatru de provincie“, a adăugat actorul Naţionalului craiovean, vizibil copleşit de amintirea unor roluri frumoase, care i s-au lipit de suflet. Fiecăruia i-a acordat importanţa cuvenită, totuşi, parcă mai mult suflet a pus în realizarea unor roluri precum Ion din „Năpasta“, Arturo Ui din „Ascensiunea lui Arturo Ui“, Beranger din „Ucigaş fără simbrie“, Carlo Gordoni din „Carlo contra Carlo“, Cetăţeanul turmentat din „O scrisoare pierdută“, şi, nu în ultimul rând, Angelo din „Măsură pentru măsură“, în regia lui Silviu Purcărete, rol pentru care actorul Naţionalului a primit în presă comentarii de genul „Valentin Mihali, în îndrăgostitul, complexatul, frustratul Angelo - face o creaţie remarcabilă“.

În tumultul de roluri, Valentin Mihali a părăsit vreme de o stagiune scena teatrului craiovean. Se întâmpla în 1990-1991. „Am participat la concursul organizat de Teatrul Naţional Bucureşti. Am vrut să mă testez. Am reuşit să trec cu brio. Am jucat o stagiune în «Cine are nevoie de teatru» în dublură cu Gheorghe Dinică, alături de Mircea Albulescu şi Maia Morgenstern. A fost o perioadă interesantă, de care poate aveam nevoie“, a precizat Valentin Mihali.

Totuşi, Craiova i-a fost mai dragă şi astăzi îl găsim aici, pe scena Naţionalului craiovean, răsfăţându-ne cu roluri frumoase.