Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Life & Style

Când femeile schimbă lumea

Life & Style - Delia PATRU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Corsetul, o invenţie a femeii

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

În cazul în care mai există cineva care are dubii în legătură cu inteligenţa şi perspicacitatea reprezentantelor sexului frumos, ar fi cazul să se gândească mai bine. Este suficient să enumerăm câteva invenţii care au schimbat viaţa omenirii, toate purtând semnătura unor doamne.

Secolul XX a fost cu siguranţă unul plin de descoperiri, invenţii şi brevete, care au influenţat în mod direct şi categoric viaţa oamenilor. În mod greşit însă, mulţi sunt tentaţi să considere că invenţiile şi brevetele aparţin în cea mai mare parte domnilor. De-a lungul secolului trecut, au existat numeroase femei care şi-au pus amprenta asupra vastului domeniu al invenţiilor, schimbând în mod decisiv viaţa doamnelor. Cele mai multe dintre inovaţii au contribuit la îmbunătăţirea şi uşurarea activităţilor specific feminine, iar în ultimă instanţă au fost de bun augur pentru emanciparea reprezentantelor sexului frumos.

 

Maşinile de spălat - creaţia doamnelor

 

De exemplu, cine ar fi putut să inventeze o maşină de spălat rufe sau vase, dacă nu o femeie? Prima „maşină pentru spălat“ a apărut în 1767, fiind creaţia teologului Jacob Christian Schäffern. Din câte se pare, invenţia nu a fost prea practică, din cauza centrifugii rudimentare şi incomode acţionate manual. Abia în 1906, Alva Fischer a construit primul prototip de maşină electrocasnică. Aparatul creat de Fischer avea însă marele defect de a avea motorul poziţionat foarte aproape de cuvă, astfel că riscul de scurtcircuite şi şocuri electrice era foarte mare. Doar 30 de ani mai târziu, cineva s-a gândit şi la izolarea motorului. Altă invenţie care a revoluţionat viaţa multor generaţii de femei este maşina de spălat vase, care poartă semnătura lui Josephine Cochrane. În trecut, farfuriile, paharele şi tacâmurile erau spălate în recipiente uriaşe cu apă rece şi erau degresate cu metode netoxice, precum lămâia, oţetul sau cenuşa. În 1886, Josephine Cochrane, o doamnă cu dare de mână dintr-o familie de nobili din Illinois, a decis să ia atitudine şi a intrat în istorie, cu următoarea frază: „Dacă nu a inventat nimeni până acum o maşină de spălat vasele, o să o fac eu“. Şi s-a ţinut de cuvânt. Curios este însă faptul că Josephine nu era un inventator, ci doar o femeie care adora cocteilurile şi petrecerile. Prin invenţia ei a reuşit să dea o mână de ajutor servitorilor care se ocupau de curăţenie.

 

Lenjerie cu feminitate

 

Nu surprinde nici faptul că tot o femeie a fost cea care s-a revoltat împotriva corsetelor şi altor articole de lenjerie deloc plăcute. În zilele noastre, vechii „chiloţi gogoşari“ au intrat „la apă“, lenjeria intimă fiind redusă la minimul necesar. Primul sutien a apărut în 1914 şi ideea îi aparţine lui Mary Jacobs. Aceasta a dorit să creeze o lenjerie potrivită pentru o rochie deosebit de decoltată şi de transparentă. De atunci, industria articolelor de lenjerie intimă s-a întrecut în lansarea unor piese care de care mai ciudate. Cea mai mare lovitură pe piaţă a fost lansarea deja legendarului sutien push-up, inventat de Wonderbra, în urmă cu 13 ani. După aceea, designerii s-au întrecut în creaţii de tot felul, de la sutiene termice, invizibile şi până la altele, inteligente şi hi-tech. Altă invenţie care a schimbat radical viaţa femeilor şi atitudinea acestora în sfera sexuală este cea a metodelor contraceptive. Prima pilulă care controlează producţia de hormoni şi-a făcut apariţia în 1916 şi este o creaţie a pionierei în domeniul contracepţiei Margaret Sanger. Aceasta a deschis prima sa clinică de contracepţie în 1916, sperând în acest fel să încurajeze producerea unei alternative mai practice şi eficace la mijloacele contraceptive existente la vremea respectivă.

 

Războiul invenţiilor

 

Printre cele mai extravagante şi mai ciudate invenţii ale doamnelor, care s-au dovedit utile pentru comunitate, se numără ştergătoarele de parbriz, dispozitivul care împiedică roţile de tren şi de tramvai să iasă de pe şine, primul felinar public pe gaz, scaunul cu rotile, vesta de salvare şi chiar cutia de pizza. Ştergătoarele de parbriz, care ne fac viaţa mai uşoară atunci când plouă sau ninge, au fost create de americana Mary Anderson, care, din motive de serviciu, trebuia să se deplaseze foarte mult cu taxiul. După ce a căzut victimă mai multor accidente provocate de vizibilitatea redusă şi după ce a plătit preţuri exorbitante pentru curse întrerupte permanent de şoferii de taxi, care se opreau pentru a curăţa parbrizul, Anderson a decis să ia măsuri şi a realizat un braţ mecanic, care se putea mişca în funcţie de necesităţi. Potrivit „legendei“, ideea a fost respinsă iniţial de Biroul American de Brevete, însă, în doar zece ani, toate taxiurile din New York au adoptat invenţia lui Anderson.

Străbunicul computerului

Prin combinarea capacităţilor analitice ale unui bărbat şi inventivitatea unei femei a fost creat primul prototip de calculator, străbunicul computerului de astăzi. El a fost inventat în 1830 de matematicianul şi filosoful britanic, Charles Babbage. Însă, pentru funcţionarea acestuia a fost fundamentală experienţa şi creativitatea Augustei Ada King, contesă de Lovelance şi fiica lui Byron, care a pus la punct limbajul care permite funcţionarea calculatorului în 1871.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 5 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Florentin:
    Acest articol este o forma de expresie a miscarii femininiste, care sufera de complexul inferioritatii si vrea musai sa demonstreze ca nu este asa, lucru care oricum a fost demonstrat de multa vreme(adica femeile nu sunt fiite inferioare, orice ar spune misoginii, ca au creierele mai mici, de ex.). Feminismul reprezinta degradarea feminitatii prin echivalarea sa cu masculinul, ceea ce este total gresit, fiindca femeia si barbatul sunt doua elemente complementare, nicidecum egale sau unul inferior, respectiv celalalt superior. Dar feministele nu vor sa accepte aceasta realitate si se incapataneaza sa propovaduiasca superioritatea sexului frumos, sub pretextul ca nu au egalitate de sanse cu barbatii. Aceasta egalitate in drepturi sau sanse este o chichita, o exceptie de la regula, fiindca nici macar barbatii nu sunt egali intre ei. Egalitatea asta e o mare aiureala. Scurt pe doi. Femeia e femeie, iar barbatul - barbat, la fel de simplu precum "Dealu-i deal si valea-i vale”. Iar rolul femeii in societatea umana este mult mai important pentru a putea fi reliefat in doar cateva randuri.
    2008-03-08, 20:02:44 (89.120.253.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 9°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: