Lasagna la Emilio

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Chiar dacă Emilio este cunoscută ca una dintre primele pizzerii din Craiova, „capra“ de la intrare îţi prezintă şi un meniu neaoş din care nu lipsesc mititeii.

Localul nu foarte mare te întâmpină cu pereţii coloraţi în triunghiuri roş-alb-verzi. Iau loc la una dintre mesele din prima încăpere, unde este suficient fum încât poţi face economie la ţigările personale, asta dacă eşti „poluator“. Dacă nu, ai varianta celei de a doua încăperi, unde cantitatea de fum e sensibil scăzută. Îmi aleg o masă şi folosesc bucuros cuierul de pe perete.

Una dintre fetele care deservesc localul mă întreabă dacă am o idee despre ce aş vrea sau dacă am nevoie de meniu. Îi cer meniul, chiar dacă am o oarecare idee despre dorinţele mele culinare.

Inventariez o listă serioasă de preparate româneşti sau din bucătăria internaţională. Ideea de mai devreme se concretizează într-o porţie de lasagna. Dorinţa am rostit-o cu jumătate de gură, pentru că lasagna nu se face chiar în cinci minute. Prevăzătoare, domnişoara îmi propune un picuţ de răbdare să se informeze la bucătărie despre posibilitatea apariţiei unei porţii de lasagna pe masa mea. Soseşte zâmbitoare. Zâmbesc şi eu. Începe aşteptarea. Îmi omor timpul cu o serie de mesaje către câţiva amici. Şi soseşte lasagna. Nu este modelul cu porţia taiată dintr-o tavă mare şi trecută printr-un cuptor cu microunde. Este fix o porţie, servită în vasul de fontă în care a fost la cuptor.

Evident că este foarte fierbinte, mă atenţionează şi domnişoara care mă serveşte, aşa că mai trag o serie de mesaje.

Ideea este că nici rece, ca mai toate preparatele care înglobează caşcaval topit, nu e recomandat să consumi lasagna, aşa că în câteva minute trec la treabă.

De sub primul rând de paste apare sosul de roşii şi carne, iar un „etaj“ mai jos găseşti caşcavalul şi aşa mai departe. Toate bune şi la locul lor, dar pare un pic cam „uleioasă“. Este posibil să fi fost mai grasă carnea tocată din sos. Nu ştiu dacă foile sunt preparate loco sau sunt din comerţ. În rest, are gust de lasagna. Cum ziua este lungă, adaug la final un espresso mic şi tare şi ziua pare mai frumoasă.

Ce te mâhneşte la Emilio este aspectul cam neglijat, în general, şi al exteriorului, în special. Adică, dacă nu ştii exact ce este acolo, nu prea intri aşa, de test.