« Alte articole din categoria Life & Style
Versiunea pentru tiparire
Marimea textului:

Dominic Purcell a salvat viaţa unui bebeluş
Recent întors în Statele Unite dintr-o vacanţă europeană, actorul Dominic Purcell, care poate fi urmărit la Pro TV în serialul „Prison Break“, difuzat lunea şi marţea, de la ora 23.15, a mărturisit că a salvat viaţa unui bebeluş.
Întâmplarea s-a petrecut în Irlanda, unde Dominic se afla în vacanţă împreună cu fratele său: „Am văzut pe marginea drumului o femeie disperată, care striga după ajutor. Am oprit şi am văzut că ţinea în braţe un copil vânăt la faţă, care aproape îşi pierduse suflarea. Aşa că eu şi fratele meu i-am acordat primul ajutor şi am reuşit să îi salvăm viaţa bebeluşului chiar înainte să sosească ambulanţa“, a povestit actorul din „Prison Break“. Întrebat cum de ştie să acorde primul ajutor, Dominic a spus: „Am patru copii acasă. Cred că orice părinte ar trebui să ştie să facă asta!“.
Mirela MARINESCU
Vali Rupiţă, între muzică şi patinaj
Atras de CD-uri şi partituri muzicale, Vali Rupiţă a pierdut noţiunea timpului şi şi-a uitat logodnica la patinoar! Extrem de pasionat de tot ceea ce ţine de muzică, Vali a lăsat-o pe Monica, logodnica sa, la patinoarul din Karlplatz şi a plecat la un magazin de CD-uri din apropiere, spunându-i acesteia că nu va sta decât o oră şi se va întoarce să o ia. „După două ore şi jumătate, Monica mă bătea pe umăr, la standul de partituri. Chiar nu mi-am dat seama când a trecut atât de mult timp şi nici n-aş fi realizat dacă n-ar fi venit ea după mine“, s-a amuzat vedeta Pro TV, care îşi doreşte enorm să scoată un CD cu arii celebre din opere şi canţonete. „Mi-am cumpărat o mulţime de albume cu imprimări originale şi partituri, ca să-mi îmbogăţesc repertoriul“, a mai povestit acesta. Vali a lucrat până în ultima zi a anului trecut, aşa că imediat după Revelion el şi logodnica lui au plecat într-o scurtă vacanţă la Munchen. Cei doi au cumpărat foarte multe hăinuţe pentru un băieţel pe care urmează să-l boteze în curând şi au vizitat catedrala Frauenkirche, Deutches Museum, Olympiatum şi Piaţa Marienplatz.
Mirela MARINESCU
Locatarii din La bloc se întorc
Intrigi, afaceri, uşi trântite în nas, divorţuri, avocaţi, nunţi, bănuieli, multe răsturnări de situaţie şi umor cât cuprinde - toate în cel de-al 13-lea sezon al sitcomului „La bloc“. Duminică, 27 ianuarie, de la ora 16.30, cel mai longeviv serial din România revine la Pro TV cu primul episod din noul sezon. „Chiar dacă este cel de-al treisprezecelea sezon al nostru, sunt convins că va fi bun, aşa cum au fost toate cele de până acum, şi vom râde mult şi bine, exact aşa cum ne place «La bloc»“, a spus Mihai Coadă, alias Nelu Curcă, unul dintre primele personaje din „La bloc“. La Starbloks, cafeneaua-spălătorie a Roxanei (Tili Niculae) şi a lui JR (Ionuţ Iftimoaie), se anunţă vremuri profitabile. Dar asta numai dacă ideea celor doi proprietari va avea succes.
Un etaj mai jos, Lili (Mariana Dănescu) îşi deschide o grădiniţă „la domiciliu“. În schimb, familia Curcă nu se apucă de afaceri, dar din prea mult timp liber Nelu (Mihai Coadă) bănuieşte că Bela (Alina Chivulescu) are pe altcineva şi va face tot ce-i stă în putinţă pentru a demonstra asta. Aşa debutează noul sezon „La Bloc“.
Mirela MARINESCU
Helen Hunt, primul succes în calitate de regizor
Helen Hunt, vedeta serialului „Nebun după tine“ difuzat de Pro Cinema, a cunoscut primul său mare succes în calitate de regizor. „Then she found me“, filmul la care Helen Hunt a semnat regia, a lucrat la scenariu, dar a interpretat şi rolul principal a fost câştigătorul premiului publicului la festivalului de film de la Palm Springs. „Acesta a fost unul dintre cele mai importante momente din cariera mea“, a comentat vedeta din „Nebun după tine“. „Ideea de a realiza acest film m-a obsedat multă vreme. A durat mult până să pun în practică acest proiect şi jenant de mult pentru a găsi finanţare pentru el, dar până la urmă am reuşit“, a adăugat ea. Helen Hunt a mărturisit că realizarea acestui film şi succesul de care s-a bucurat au pus-o serios pe gânduri. „Mi-am dat dat seama“, a spus ea, „că gândesc mai mult ca un regizor decât ca un actor. Deşi îmi place foarte mult să joc, am înţeles că regia mi se potriveşte mai bine şi, cu siguranţă, nu mă voi opri doar la acest film“.
Mirela MARINESCU
Fobiile lui Monk, pe marile ecrane
Tony Shalhoub, detectivul Adrian Monk, cu care telespectatorii Pro Cinema au întâlnire în fiecare marţi şi miercuri, de la ora 20.30, se pregăteşte să dea lovitura pe marele ecran. „Este un proiect la care ne gândim de mai mult timp, atât eu, cât şi producătorii şi scenariştii. Mie personal mi-ar plăcea foarte mult să duc fobiile lui pe marele ecran“, a afirmat Tony Shalhoub. Acest lucru însă se va întâmpla abia după ce filmările la serial, îngreunate de greva prelungită a scenariştilor, vor lua sfârşit. Shalhoub este de părere că lui Monk i-ar sta foarte bine pe marele ecran, pentru că are toate acele elemente apreciate de public. „Pur şi simplu îl simt ca pe un film şi încă unul de succes“, a mai spus Shalhoub.
Vedeta din Monk îşi aminteşte că, de-a lungul timpului, foarte multe persoane care sufereau de fobii asemănătoare cu cele ale detectivului au venit la el să-i mulţumească. „Monk i-a ajutat pe aceşti oameni să treacă mai uşor peste problemele lor, să nu se mai simtă stigamatizaţi“, a precizat Tony Shalhoub.
Mirela MARINESCU