Vasile Buz, o viata dedicata artei

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

A avut peste 30 de expozitii de pictura si a facut scenografia a peste 100 de spectacole ale Nationalului craiovean. Este pictorul care a cucerit o lume intreaga, Vasile Buz.

L-am gasit pe Vasile Buz, ca de obicei, in atelierul sau, de fapt, „in altarul sau“, cum ii place artistului sa spuna. Este locul preferat al celui care a inceput sa cocheteze cu pictura de la vârsta de patru ani, când era impresionat de natura, de iernile in care toti copiii se dadeau cu saniuta, dar si de imaginea sumbra ce avea sa-i intunece acea perioada anume aceea a avioanelor si tancurilor rusesti care au ocupat la inceputul celui de-al doilea razboi mondial meleagurile stramosesti, Cernauti. O poveste trista, al carui fir epic se continua cu venirea trupelor românesti, aliate cu cele germane. In 1943 au fost iar ocupati de rusi. Atunci, trei familii, printre care si cea a lui Vasile Buz, au plecat in pribegie, cu caruta, ca sa ajunga „in tara“. Dupa o luna si mai bine au poposit la Filiasi, de aici luând-o spre dealuri si nimerind pe mosia Gardarenilor, care le-au oferit adapost si ceva de lucru. In acea perioada, copilul Vasile nu a inceput scoala fiindca s-ar fi deconspirat, a invatat insa sa-si innoade rapid opincile din piele de porc si sa plece de cum se lumina de ziua cu cele vreo 60 de oi ale boierului la pascut. Dupa 1944, o data cu amnistia, au scapat de urmarire si s-au intors la Filiasi.

Artistul de ieri si de azi

Au urmat anii de scoala, mai intâi la „inaltele studii ale Academiei Isalnita“ si mai apoi la Liceul „Fratii Buzesti“. Dupa absolvire i-a venit ideea de a face arte. Ca orice copil de la tara, a mers in Bucuresti, „numai cu visuri si cu o scânteie de talent“. Prima incercare, primul esec, caci, pe lânga talentul de a desena, mai era nevoie si de instruire. „Norocul meu a fost ca am intâlnit un functionar din Ministerul Culturii si Invatamântului, cum se chema pe atunci, originar din Isalnita. Acest Iulian Nica m-a inscris la Scoala de arta din Bucuresti direct in anul trei. Asa s-a facut ca am intrat cu zece la institut, la pictura si la pictura de teatru. Dupa trei ani de ucenicie cu personalitati ca Octavian Angheluta, Vlad Aurel, Adam Baltatu, Popescu-Negreni si tangential cu Corneliu Baba, am trecut la scenografie. Am avut un maestru deosebit in persoana lui Alexandru Bratasanu, originar, de asemenea, din Craiova. Acest tarâm, acest spatiu cultural, spiritual, m-a urmarit ca insusi destinul, de aceea la absolvire am optat pentru Cetatea Banilor“, a precizat Vasile Buz.

De aici incolo s-a ocupat cu dragoste de pictura si scenografie. A iubit-o se pare mai mult pe prima, dar asta nu l-a facut sa nu se aplece cu caldura si spre scenografie, chiar daca ea „ramâne o efemeritate. Din momentul in care spectacolul nu mai este pe scena, munca, talentul tau trec in recuzita din magazia de costume, de decoruri. Tabloul stii ca va ramâne intr-o colectie, de muzeu sau particulara, si ca va aduce un strop de frumos, de armonie si de culoare celui ce-si abate privirea asupra lui. Am lucrat si arta monumentala, tapiserie, grafica, am fost profesor la Liceul de Arta. Acum insa cea mai mare bucurie a mea este sa pictez“, a precizat artistul. Intre orele de la Facultatea de Teatru, picteaza, „luminând peisajul artelor plastice oltene prin expozitiile sale personale. Dovada si noua expozitie personala de saptamâna aceasta, ce contine piese reprezentând natura statica, peisaje „prin care umbla duhuri autohtone: ale pamântului, ale florilor si visurilor, ale anotimpurilor si vârstelor vietii“.