Nicolae Popa, un balerin complex

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Fiecare evolutie a balerinului Nicolae Popa este incununata de succes.

Balerinul Nicolae Popa si-a inceput cariera ca membru al Ansamblului de balet al Teatrului Liric „Elena Teodorini“. A evoluat si in Germania, timp de doi ani (1996 - 1998), ca dansator la Sarassani Variete. A revenit in tara, ocupând la inceput postul de balerin, iar din 2002, pe cel de solist balet al Liricului din Banie. A interpretat roluri importante din spectacolele de balet „Coppelia“ si „Fântâna din Baccisarai“. In opera, opereta si muzical a dat viata unor partituri solistice coregrafice de prima importanta. Si-a masurat fortele si in calitate de maestru de balet, colaborând cu Teatrul dramatic din Petrosani si „Pro-etnica“ din Sighisoara.

Totul a inceput cu „a fost odata“

O evolutie surprinzatoare, un traseu „care a curs lin, fara pietroaie, fara cascade“, aceasta pare sa fie descrierea curbei ascendente a balerinului Nicolae Popa, care visa in adolescenta sa ajunga marinar, sa se imbarce si sa navigeze pe mari si oceane. Un vis care s-a implinit, ce-i drept, partial, caci urmând Liceul de marina din Orsova, Nicolae Popa avea sa navigeze timp de doi ani pe Dunare. Nu a mai iesit pe mari sau in oceanele lumii, caci „in 1987 am pus cruce marinariei si am venit in Craiova. In teatru am ajuns cu ajutorul unei matusi care lucra la Teatrul National. Cautam o slujba. Am avut de ales intre Filarmonica, Liric si National. Nu era vorba de un post de actor, ci de unul la o statie de pompe. Am optat pentru Liric. Mi-a placut mai mult. In tot timpul asta am facut sport, am facut miscare. Baletul a venit mai mult ca o placere a culturii corpului si a continuat ca o pasiune. Am stat la statia de pompe cam cinci ani. Obisnuiam sa fac antrenament prin curte. Intr-o zi m-a vazut Anca Tudor si mi-a zis: «Nicu, hai la balet! N-am baieti. Am nevoie de balerini». Initial am refuzat. Pe vremea aceea eram mare, faceam culturism, mi-am zis: «Ce caut eu pe scena? Sa arunc fatuca aia? Daca nu se mai intoarce?». Ceva din mine mi-a soptit sa accept. Ceea ce am si facut in cele din urma. De precizat ca pâna la acea data nu dansasem niciodata. Nu stiam, spuneam ca nu pot. Asa ca la 25 de ani, in 1992, dupa doua saptamâni de studiu, am dat examen la balet, corpul ansamblu. Am luat. Mi-am facut bagajele si m-am mutat dintr-o camaruta a teatrului intr-o cabina“, a povestit Nicolae Popa.

„Nu stiu daca am ajuns cu adevarat un balerin, dar macar un dansator bun sunt“

Au urmat ore intregi de repetitii cumulate in luni si apoi in ani. I-au stat insa alaturi oameni de seama care i-au indrumat pasii si l-au ajutat sa ajunga ceea ce este astazi, printre ei Ioan Kelemen, Lia Vais, cea care i-a pus „abecedarul“ in mâini, dupa cum insasi Nicolae Popa marturiseste, Migri Avram Nicolau, dar si Emilian Bartes, un pedagog desavârsit „de la care am invatat o anume dozare a efortului, alt fel de a-mi insusi tehnica de balet, de a o executa, de a o gândi. El a fost cel mare mi-a recomandat: «Nicu, sa treci totul prin minte. Asa ii vei bate pe cei care au o scoala in spate. Asta te ridica putin deasupra lor». M-a ajutat foarte mult si contextul in care am inceput, caci la acea vreme in Liric nu existau decât doi balerini, eu si Marian Ilie. Totul a cazut pe umerii nostri si asta a fost pentru mine scoala. M-au aruncat in foc din prima zi, daca imi aduc bine aminte, m-au luat la un bal al Medicinei, unde am dansat pentru prima data in viata mea pe o scena. Nu spun ce senzatie am avut, prin ce am trecut, am fost mort, ingropat si iar inviat. A trecut“, si-a amintit cu placere balerinul Liricului craiovean. Au urmat roluri mai mult sau mai putin importante, urmate de un contract pe o perioada de doi ani in Germania, unde Nicolae Popa a fost angajat ca dansator la Sarassani Variete. O perioada frumoasa a carei nostalgie il incearca pe balerin si astazi, o experienta noua care a ajutat la formarea solistului de balet care evolueaza astazi fie in rolul lui Valentin, fratele Margaretei din „Faust“, fie in muzicalurile pentru copii. Oricum, Nicolae Popa spune despre sine: „Nu stiu daca am ajuns cu adevarat un balerin, dar macar un dansator bun sunt“.