5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinDin lumea poveştilor

Din lumea poveştilor

Albă ca Zăpada, clovni, zâne şi prinţi, vrăjitoare, piraţi, magicieni, Hannah Montana, Minnie Mouse şi Mickey Mouse, personaje îndrăgite din lumea minunată a copilăriei, se desprind din pagini de poveste sau de pe micul ecran şi păşesc în lumea reală.

Din lumea poveştilor, personajele vin să ne reamintească de cei mai frumoşi ani, anii copilăriei, anii bucuriei de a avea alături personaje dragi. Astăzi, ele coboară din nou din pagini de basme pentru a ne invita să ne bucurăm din nou, să ne prindem în jocul lor în care magia te învăluie, unde orice vis poate deveni realitate.
Graţie unei echipe de tineri actori, personajele îndrăgite sunt mai aproape de noi, cei mari, dar şi de cei mici, care de abia astăzi învaţă să le iubească şi să viseze la braţul lor. „Ne-am dat seama că adulţii cred în poveşti mai mult decât cei mici şi am dezvoltat o gamă variată de activităţi destinate ambelor vârste. Ne-am propus să aducem alături de poveşti şi personajele lor, să interacţionăm mai mult, să visăm şi să creăm poveşti paralele, acele poveşti care se nasc odată cu implicarea publicului“, a precizat Simona Petrică, din echipa Lumii poveştilor, formată din o mână de oameni care se încăpăţânează să nu crească mari, care vor să râdă şi să se joace mereu.
Ca într-un număr de magie, într-o bună zi, un tânăr actor a deschis copertele cărţii care ascundea în paginile ei basme cu prinţi şi prinţese şi a început să străbată fiecare rând, până la final. Şi, mai apoi, o Albă ca Zăpada, un prinţ sau o prinţesă au trecut din aceste pagini în lumea reală.

Bucuria teatrului

Ruxandra Chelaru, pe care am putut-o admira şi în piese de teatru pentru cei mari, are grijă ca fiecare păpuşică să semene întocmai cu personajul pe care îl întruchipează, astfel încât şi cel mai mic detaliu al ţinutei să corespundă poveştii.
Iar atunci când cei mici o primesc în mijlocul lor, în cadrul lecturilor, pe însăşi Albă ca Zăpada, care vine să-şi spună povestea, bucuria e şi mai mare.
„Cei mici sunt foarte suspicioşi şi atenţi. Vor să te tragă de păr, să vadă ce ai în picioare, cum e materialul costumului, dacă pari normal sau dacă chiar eşti dintr-o poveste. Au fost multe momente amuzante în interacţiunea cu cei mici pentru că sunt foarte spontani şi inventivi, dar punctul culminant a fost când Albă ca Zăpada a fost întrebată dacă e prietenă sau rivală cu Cenuşăreasa, cum se înţeleg amândouă în fiecare zi acolo, la castel, că sunt vecine, ce tabieturi au piticii“.
Acel univers, care părea intangibil, se conturează în faţa copilului, prinţesele, zânele fermecate, feţi-frumoşii, piraţii, spiriduşii, iepurii, îngeraşii, clovnii – toţi vin la ora de lectură, lângă copilul de azi, introducându-l în lumea minunată a basmelor.
Un tărâm fermecat i se deschide micuţului, un tărâm pe care îl va explora, un loc în care personajele desprinse din pagini de basm îi vor putea da răspunsurile la întrebările care-l frământau până nu demult.
Şi Hannah Montana coboară de pe micul ecran şi vine la petrecerea lor. Zânele privesc triste, căci şi-ar dori să fie şi ele părtaşe la eveniment, dar se retrag graţioase înapoi între copertele cărţii, lăsând loc tinerei generaţii, sperând că mâine un copil le va chema şi ele vor prinde din nou viaţă, aducând frumuseţea unei lumi care nu va dispărea niciodată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS