11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieProfesoară din Craiova, premiată pentru excelenţă în educaţie

Profesoară din Craiova, premiată pentru excelenţă în educaţie

Profesoara de limba şi literatura română Ofelia Burtea, de la Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova, face parte dintre cei zece mentori pentru educaţie din ţară premiaţi de Fundaţia pentru Comunitate din Cluj în parteneriat cu Mol România. Gala a avut loc miercuri, 16 aprilie.
Gala Premiilor Mentor a ajuns în acest an la a patra ediţie. În această competiţie au intrat 505 dosare, fiind nominalizate în prima etapă 174 de persoane. În finală, au ajuns însă numai zece profesori de excepţie, printre care şi Ofelia Burtea din Craiova. Nominalizările au fost făcute de foştii elevi sau de părinţii acestora, iar premierea a fost făcută în funcţie de rezultatele obţinute de-a lungul carierei. În cei 25 de ani de activitate, Ofelia Burtea a înregistrat 200 de premii la olimpiadele şcolare, o performanţă care se obţine prin muncă şi spre care puţini mai nutresc. Acest fapt a fost subliniat şi de academicianul Solomon Marcus, invitat special la gală.
„Pe parcursul istoriei, instituția mentoratului a contribuit esențial la progresul social și cultural. Acum, în condițiile trecerii de la o cultură elitară la una populară, nevoia de mentori se află în faţa unor provocări fără precedent. Reușim să le facem față?“, a declarat Solomon Marcus.

Premii şi Trofeul Mentor

Pentru performanţele obţinute cu elevii, Ofelia Burtea a fost recompensată cu suma de 8.000 de lei și cu un trofeu special, Trofeul Mentor, realizat de renumitul artist Ioan Nemțoi. La fel au fost premiaţi şi Maricica Apreutesei, profesor de informatică din Vrancea, Simona-Ana Baicu-Simon, profesoară de coregrafie în Bacău, Katalin Boga, profesoară de fizică din Satu Mare, Mária Bogyó, antrenoare de patinaj viteză din Miercurea Ciuc, Romeo Bolohan, profesor de educaţie tehnologică din Suceava, Leonard Dan, profesor de engleză din Cluj, Constantin-Cristinel Iacoban, antrenor de atletism din București, Olga Nagy, antrenoare de patinaj artistic, Brașov şi Elena Stoica, profesor de desen din Corbeni – Argeș, care, potrivit directorului executiv al Fundaţiei pentru Comunitate, Andras Imre, a ajuns cu elevii din mediul rural la competiţii din Portugalia şi Japonia.
La Gala de decernare a premiilor, cei doi organizatori, Fundația Pentru Comunitate și MOL România, au lansat ediția a cincea a acestui program. Similar cu anii trecuți, nominalizările pot fi făcute până pe 31 decembrie 2014. Mai multe detalii despre program pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS