Celebrul inventator român Justin Capră susţine că actuala criză nu va trece, dar că oamenii nu îşi dau seama că ea este binevenită, deoarece în perioade de crize s-au născut cele mai mari valori ale istoriei
La întrebările GdS, Justin Capră a răspuns punctual, evitând detaliile, unele fiind destul de cunoscute încă din epoca lui Ceauşescu.
I.J.: Deşi aveţi brevetate foarte multe invenţii, românii de rând vă ştiu ca fiind cel care a conceput şi realizat acel celebru microautoturism SOLETA care ar fi avut un consum incredibil de combustibil, 0,5 litri la 100 kilometri! Chiar este adevărat?
J.C.: În general, în lume se aplică într-un procent mic (3/5%) din noile idei, din diferite motive: politice, economice, sociale. În cazul miniturismului SOLETA Eco n-am folosit soluţii revoluţionare, ci am pus cap la cap nişte cunoştinţe elementare şi anume: coeficient aerodinamic, masă, suprafaţă frontală, cinematică. Consumul redus l-am obţinut la o viteză constantă şi respectând cele mai sus amintite.
I.J.: De ce vehiculele concepute de dumneavoastră nu au fost produse în serie, cine s-a opus şi de ce? După revoluţie nu văd cine ar fi putut sau cine ar fi avut interes să vă pună piedici.
J.C.: Producerea minivehiculelor economice în serie e cu totul altceva decât realizarea prototipurilor, producerea lor necesită linii tehnologice scumpe. De asemenea, producerea şi comercializarea lor rapidă poate să producă şocuri de natură socială.
I.J.: Pe când aveaţi 25 de ani, aţi inventat rucsacul zburător care, peste ani, s-a folosit de americani în unele călătorii spaţiale, dar acel rucsac era brevetat şi fabricat în SUA. Este vreo legătură între rucsacul dumneavoastră şi cel american?
J.C.: Rucsacul zburător a apărut ca idee în multe ţări şi nu sunt convins că ideea mi-a fost luată de alţii, numai că brevetul românesc datează din 27 iunie 1958, iar primul brevet american al lui Wendel Moore de la Bell Corporation a fost înregistrat pe 22 februarie 1962.
Colaborare cu Henri Coandă
I.J.: Aţi lucrat cu marele savant Henri Coandă. Cum aţi ajuns la această colaborare, el v-a solicitat? Ce fel de om era Coandă?
J.C.: Am fost invitat de savantul Henri Coandă… Cu Domnia sa am avut o colaborare în probleme de fizică aplicată (în probleme de antigravitaţie) şi chiar mi-a sugerat schimbarea agentului motor de la un aparat de zbor. Domnul Coandă avea o inteligenţă mult peste medie, era un amplu cunoscător în multe domenii (filosofie, istorie, religie, economie etc.), era dotat şi cu un bun simţ al umorului.
I.J.: Printre ultimele realizări ale dumneavoastră se numără şi vehiculul Justin 1.000, un hibrid care consumă benzină în afara localităţilor, iar în oraş merge pe motorul electric şi are o autonomie de 250 de kilometri! Mi se pare un autovehicul revoluţionar, dar de ce nimeni din România sau din străinătate nu v-a cumpărat invenţia?
J.C.: Vehiculul Justin 1000 nu prezintă o mare realizare. Ideea de hibrizare se pierde în istorie, eu n-am făcut decât să pun în practică… Ideea de hibrizare reprezintă un simplu paliativ la ideea de mişcare.
I.J.: În România avem două fabrici de produs maşini. Nu aţi fost contactat de aceştia?
J.C.: Eu sunt un prost manager, economist şi comerciant, astfel încât convorbirile mele cu reprezentanţii fabricilor de automobile au fost mai degrabă amicale. N-am simţul proprietăţii ideilor mele. Nu cu mult timp în urmă, o firmă româno-turcă s-a interesat de lucrările mele.
Mafiile din România
I.J.: Revenind asupra acestui subiect: într-un interviu mai vechi aţi afirmat că aţi fi primit „chiar ameninţări de la unele fabrici de maşini din România“? Acum spuneţi că aţi avut discuţii amicale. Explicaţi-vă!
J.C.: Nu, nu a fost vorba de ameninţări. S-a înţeles, probabil, greşit… De exemplu, am stat de vorbă cu directorul Constantin Stroe de la Dacia-Renault, care mi-a dat de înţeles că sunt nişte mafii şi că există nişte reguli şi că ar fi bine să-mi văd de treabă! Ceea ce am şi făcut!
I.J.: Cu cei de la Craiova aţi discutat?
J.C.: Nu, n-am discutat… Nu este menirea mea, ca să spun aşa. Menirea mea este să fac nişte prototipuri.
I.J.: În interviul de care vorbeam, aţi spus că „unele fabrici de maşini din România“. Or, în România sunt doar două: Piteşti şi Craiova… Acum afirmaţi că aţi fi vorbit doar cu un reprezentat de la Dacia. Lămuriţi confuzia!
J.C.: La discuţia cu domnul Constantin Stroe mai era o persoană căreia nu i-am reţinut numele, dar s-a prezentat ca fiind de la o fabrică de automobile. Probabil că era de la Craiova… Şi recomandarea lor a fost ca eu să-mi văd de treaba mea. Repet, aşa am şi făcut. Viaţa îşi are cursul ei şi nu o putem noi modifica.
I.J.: Care mai este interesul faţă de lucrările dumneavoastră ale firmei româno-turce de care pomeneaţi mai sus?
J.C.: Ei, interesul lor a fost în urmă cu vreo cinci ani. Am fost invitat la Istanbul şi reprezentanţi ai acestei firme s-au arătat interesaţi de fabricarea unor maşinuţe de-ale mele. Le-am explicat – aşa cum mi-au spus specialiştii români de la fabricile de automobile – că pentru producerea maşinuţelor mele le-ar trebui o linie tehnologică care presupune mult timp şi mulţi bani, preţuri destul de piperate. Turcii mi-au replicat cam aşa: ăştia care au spus aşa ceva au rămas cu mentalităţi comuniste… noi putem ca în două luni să pornim treaba. Am mai vorbit cu ei şi despre un aparat de zbor inventat de mine (aerodina, n.r.) şi păreau interesaţi mai mult de acesta. La fel, le-am explicat că este nevoie de cercetare ş.a.m.d., adică de bani mulţi. Atunci au spus că nu contează banii… Peste ceva vreme au venit şi la Bucureşti, dar mi-au explicat că a intervenit criza şi că au amânat această investiţie. Mi-au precizat că mă au în vedere în momentul în care vor dispune de bani.
Un bărbat trebuie să găsească soluţii, nu scuze
I.J.: Aşteptăm, deci, să treacă criza!
J.C.: … Care însă nu va trece! Oamenii însă nu îşi dau seama că este foarte binevenită criza. De ce? Deoarece în crize s-au născut cele mai mari valori ale istoriei… Şi răul precede binele! Şi un bărbat nu are voie să capoteze, el trebuie să găsească soluţii, nu scuze.
I.J.: La ora de faţă (octombrie 2012), câte dintre invenţiile dumneavoastră sunt funcţionale?
J.C.: Nu m-a preocupat în mod special folosirea ideilor mele de către alţii, dar sunt funcţionale în prezent unele dintre ideile mele, destul de puţine la număr: cu economizarea, unele idei ce vizează interpretarea teoretică a fizicii, unele mici automatizări etc.
I.J.: În epoca Ceauşescu, la un moment dat aţi fost şi la Ambasada SUA de la Bucureşti. Aţi solicitat sprijin pentru invenţiile dumneavoastră sau aţi cerut azil politic?
J.C.: În naivitatea mea, şi negăsind sprijin pentru realizarea ideilor mele, am cerut sprijin Ambasadei SUA de la Bucureşti. Acest fapt mi-a adus arestatea! Am fost supus unui interogatoriu şi îndepărtat din cadrul armatei, unde activam ca ofiţer activ de aviaţie la Escadrila 206 vânătoare Otopeni.
Un craiovean, colaborator de nădejde
I.J.: Într-un interviu de acum un an aţi afirmat că „dacă nu ne apropiem de natură, vom pieri, calendarul maiaş se opreşte la 2012“. V-aţi luat după unii mistici alarmiști care au descifrat – din calculele civilizaţiei misterioase a maiaşilor – că sfârşitul lumii ne aşteaptă fix pe 21 decembrie 2012?
J.C.: Tehnologizarea măreşte artificialul în detrimentul naturalului. Nu există soluţii decât în plan spiritual. Anul 2012 este important datorită alinierii planetelor, fapt ce poate duce la perturbaţii majore ale vieţii pe Terra.
I.J.: Cu cine colaboraţi în prezent?
J.C.: Printre alţii, cu un inginer de aviaţie originar din Craiova, Marian Velcea… Noi, adică eu şi colaboratorii mei, am creat o fundaţie care îmi poartă numele şi încercăm să ajutăm copiii supradotaţi din România. Sediul fundaţiei se află în localitatea unde m-am retras, Filipeştii de Pădure (Prahova). După 45 de ani de Bucureşti, m-am retras la Filipeştii de Pădure, într-o cabană de lemn situată între două dealuri… Adaug că am reuşit, cu ajutorul unui profesor, Florian Colceag, să facem un campus universitar pentru copiii supradotaţi. De fapt, n-am finalizat încă acest campus care ar urma să aibă trei sedii: pe lângă cel principal de la Filipeştii de Pădure şi în alte două locaţii – Ploieşti şi Vălenii de Munte. Sper să ducem la bun sfârşit şi acest proiect.
