16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMarcel Voinea: Pe urmele lui Cristofor Columb!

Marcel Voinea: Pe urmele lui Cristofor Columb!

Artistul plastic craiovean Marcel Voinea, ajuns în Boca Chica (Republica Dominicană), acolo unde a debarcat Cristofor Columb, a decorat o vilă, dându-i un stil anume

L-am provocat pe actualul preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) Craiova, Marcel Voinea (foto), la o discuție despre activitatea filialei, dar şi despre preocupările Domniei sale: sculptor, pictor, grafician, ilustrator de cărţi.

I.J.: Este chiar adevărat că la şase ani i-aţi cioplit pe … Marx, Lenin şi Stalin?!
M.V.: …Doar ce se construise cinematograful din Băileşti, oraşul meu natal. Şi acolo au rămas resturi de ghips. Eram mic, aveam vreo şase ani… Nu ştiam că ghipsul se toarnă. Credeam că se poate şi ciopli. Şi atunci am cioplit în ghips portretele celor trei, deoarece era mai facil. De ce ăştia trei şi nu alţii? Nu uitaţi în ce an ne aflam, 1956 sau 1957, când cei trei erau peste tot: pe pereţi, în tablouri, în abecedare.

I.J.: Aceste cioplituri în ghips au fost primele dumneavoastră „lucrări artistice“, începutul viitorului artist plastic Marcel Voinea?
M.V.: Să zicem şi aşa. În paralel cu această „sculptură“ în ghips, desenam. În timp ce mama făcea lecţiile cu fratele meu mai mare (Ilarion Voinea – n.r.), pe mine mă punea să desenez. Ca să am o ocupaţie şi să stau în casă. Mama era un fel de semiintelectuală, citea mult… Ea îmi desena într-un colţ al colii de hârtie, iar eu desenam pe lângă. Aceste desene erau un fel de exerciţiu de desen. Mama moştenise darul de a desena de la bunicul meu, tatăl ei. Acesta se pricepea la desen şi la poezie. Probabil că eu am moştenit această genă a bunicului.

I.J.: Poezie, din câte ştiu, n-aţi publicat. Poate aveţi şi poezie, dar în sertar!
M.V.: Am scris şi poezie, dar aşa, pentru mine, nu pentru publicat. Pentru sertar.

I.J.: Oltean din Băileştiul lui Amza Pellea, şef de promoţie al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu“ din Cluj, aţi revenit acasă, în Craiova, unde aţi devenit un nume cunoscut în sculptură şi pictură, organizând expoziţii mixte. Sunteţi mulţumit de creaţia dumneavoastră?
M.V.: Aş minţi dacă aş spune că nu sunt mulţumit de ceea ce am făcut până acum. Aş fi putut să fac mult mai mult, dar întotdeauna lipsa banilor te ţine oarecum în loc. Sculptura este o artă scumpă. Pentru a organiza o expoziţie aşa cum trebuie, ai nevoie de mulţi bani.

I.J.: Ce expoziţie pregătiţi în prezent?
M.V.: Una de relief-pictură, programată în toamna acestui an, între 15 septembrie – 1 octombrie, la Craiova.

I.J.: Oferiţi câteva detalii pentru cei care care nu cunosc termenul de relief-pictură.
M.V.: Este o tehnică originală în artă, un fel de tablou în relief. E un gen de relief pe care l-am inventat în urmă cu vreo douăzeci de ani şi apoi l-am tot prelucrat în timp. Această experienţă, această realizare artistică vreau s-o fac cunoscută şi în alte oraşe, nu numai în Craiova. Am expus în Capitală, la Cluj (oraşul studenţiei mele), iar după ce expoziţia se va închide la Craiova o voi muta la Sibiu.

I.J.: Vă consideraţi un inovator în sculptură, în arta plastică contemporană?
M.V.: Da… Este vorba de ceea ce v-am explicat mai înainte, relief-pictură. Unii spun că este un fel de compromis între pictură şi sculptură, chiar şi un compromis cu grafica, zic alţii. Ca inovaţie în sculptură aş reaminti că în anul 1983 am adus personajul-fereastră, care a şi rămas. Două asemenea lucrări mari, de vreo cinci metri înălţime, sunt montate în inima ţării, la Mărginimea Sibiului: una la Sălişte, iar cealaltă în munte, într-un loc denumit „Poiana Soarelui“.

I.J.: Un element de culoare, ca să-i spun aşa, este experienţa dumneavoastră în Republica Dominicană, unde aţi realizat un proiect artistic de decorare a unei vile în Boca Chica… Despre ce este vorba?
M.V.: Probabil că puţini ştiu că Boca Chica, aflată la 35 de kilometri de capitala Republicii Dominicane, Santo Domingo, este o localitate unde a debarcat  Cristofor Columb. De fapt, Boca Chica a fost întemeiată de fratele lui Cristofor Columb. Între anii 1936 şi 1961, numele oraşului a fost Ciudat Trujillo, după numele dictatorului dominican. Am stat acolo şase luni. Am realizat în Boca Chica, în stilul neoclasic, ornamentica şi stucatura, capiteluri de coloană, baze de coloană, feroneria integrală ş.a.m.d. pentru vila „Florencia“. I-am dat acelei vile un stil anume.  

I.J.: Cum aţi ajuns tocmai acolo? Care-i povestea acestui experiment artistic inedit?
M.V.: În anii de după Revoluţie, eu am colaborat cu atelierele Vaticanului, făcând multe miniaturi pentru argintărie şi alte obiecte pe care Vaticanul le vinde sub formă de argint. Aflându-mă la Roma, la un moment dat, prin 2003, o echipă de constructori din Milano, impresionată de calitatea lucrărilor mele, mi-a propus o colaborare şi mi-a solicitat să realizez stilul unei clădiri în Republica Dominicană. Vila respectivă, „Florencia“, era construită, era însă la roşu, era… nudă, ca să-i spun aşa, iar eu i-am creat un stil, o îmbrăcătură frumoasă. Concret, am lucrat cele 96 de forme (prototip). Evident, aceste 96 de forme ale mele au fost multiplicate de dominicani şi aplicate pe întreaga vilă. Nu am apucat s-o văd finalizată, deoarece eu, după ce am terminat toate prototipurile, am plecat la Craiova. Am admirat-o doar pe net. E frumoasă, e unicat… Ei au fost mulţumiţi, eu sunt mulţumit de „opera“ mea.

I.J.: Bănuiesc că aţi fost mulţumit şi financiar…
M.V.: Ei, aici e o poveste… latină. Faţă de volumul de muncă şi unicitatea lucrărilor mele de decorare, am fost păcălit la plată! Mulţumirea mea este că pe frontispiciul clădirii aş fi trecut ca decorator al vilei. Mi s-a promis la plecarea din Boca Chica faptul că vor turna în bronz şi acest amănunt, că decoratorul Marcel Voinea este din România. Plecând înainte de finalizarea lucrărilor, nu am apucat să văd dacă s-au ţinut de cuvânt.
 
I.J.: Cum vă vedeţi peste câţiva ani?
M.V.: Sper să fiu la fel de sănătos, tânăr… sufleteşte, cu putere de muncă, astfel încât să le pot rezolva pe toate. Am foarte multe proiecte şi văd că timpul începe să se cam strâmtoreze…

I.J.: Sunteţi, după Revoluţie, profesionist. Cum vă descurcaţi pe criza asta?
M.V.: Am devenit profesionit, am devenit „şeful“ meu, prin 1992. În acei ani am prins câteva contracte cu Italia, cu mai multe argintării din Italia, printre care şi Atelierele Vaticanului. Având în vedere cum eram noi, artiştii, plătiţi în România în acei ani, ţinând cont şi de valoarea banilor din România, am fost mulţumit pentru ceea ce încasam. Câştigam în jur de 3.000-4.000 de dolari la fiecare ieşire în Italia şi mă descurcam. Mai târziu, am început să fac expoziţii în România, adică să fac treaba mea de acasă şi altele. Cam de anul trecut încoace este, într-adevăr, criză şi este greu pentru toată lumea. Nu e criză de creaţie, ci e criză în ceea ce priveşte cumpărarea creaţiilor artiştilor plastici.

I.J.: Din 2010, sunteţi preşedintele UAP, filiala Craiova. Sunteţi mulţumit de activitatea artiştilor plastici ai filialei? Există comunicare între dumneavoastră şi toţi artiştii plastici ai UAP Craiova?  
M.V.: Comunicare există, de ce n-ar fi? Ne întâlnim deseori, cunosc problemele tuturor membrilor UAP. Ce să spun? Unii se ţin serios de treabă, au „producţie“, se ocupă de această vocaţie pe care le-a dat-o Dumnezeu. Iar alţii lucrează ca… pescarii, doar în weekenduri! Ei au obligaţie morală faţă de UAP, au făcut cerere pentru a intra în această breaslă profesionistă. Sunt drepturi, dar şi obligaţii, responsabilităţi. Membrii UAP trebuie să fie activi, să lucreze, asta-i menirea…

I.J.: Sunteţi la primul mandat de preşedinte…
M.V.: Da, dar am mai fost jumătate de mandat în legislatura precedentă acestuia deoarece preşedintele de atunci al UAP Craiova (Cristi Popa – n.r.) şi-a dat demisia deoarece a ajuns vicepreşedinte UAP România.

I.J.: Cu ce probleme vă confruntaţi în prezent? Am auzit că aţi fi contestat…
M.V.: Ca preşedinte al unei societăţi nonprofit, cum este UAP, mă confrunt cu problema zilei, finanţarea. Trebuie să găsim soluţii pentru întreţinerea atelierelor şi alte probleme specifice activităţii UAP. Contestat? Este un sâmbure de adevăr în această poveste. Oricât de bun ai fi, cineva tot este nemulţumit, trebuie să conteste ceva. Fără opoziţie nu se poate, nu? Sunt câţiva colegi care s-au supărat pe mine pentru că, atenţie, sunt corect! Eu, ca preşedinte, trebuie să mă ocup de toată bucătăria filialei şi, inerent, unora nu le convin anumite decizii legale luate de conducere. Nu dau nume, nu fac alte comentarii, dar ţin să spun public că n-am încălcat legea, nu am făcut nici un fel de abuz ş.a.m.d.

I.J.: Există divergenţe între membrii UAP Craiova, ce au de „împărţit“? Spaţiile pe care le deţin membrii filialei sunt folosite judicios?
M.V.: Divergenţe s-ar putea să existe, eu ştiu… Orgoliile întotdeauna se ciocnesc! Unii se consideră mai talentaţi decât alţii, asta e. Oricum, animozităţile se sting de la sine. La partea doua a întrebării: nu întotdeauna spaţiile sunt folosite judicios. Când am fost ales preşedinte, am găsit unele decizii luate, dar neaplicate. Eu le-am aplicat, am făcut ordine, iar unii colegi s-au supărat pe mine. De exemplu, aici, în spaţiile UAP de lângă Sala Sporturilor „Voinţa“ încredinţate unor colegi ai noştri nu mai exista curent electric de vreo şapte ani, fiind neplătit! Iar atelierele erau, de fapt, depozite de gunoaie! Cazul Rodion Gheorghiţă este aparte. A avut unele probleme: atacat de hoţi în propriul atelier, a renunţat să-l mai folosească. Alt coleg, Ionel Marinescu, nu a prea folosit atelierul, l-a ţinut din orgoliu. Logic şi legic, au pierdut dreptul de a folosi atelierele. De aici a pornit un fel de scandal, supărări, acţiuni în instanţe, contestarea mea etc., probleme de „familie“, care n-ar trebui să existe. Pe noi ar trebui să ne preocupe doar creaţia, atât.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS