22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSchimb de prizonieri între Ucraina şi Rusia

Schimb de prizonieri între Ucraina şi Rusia

Zece paraşutişti ruşi capturaţi în Ucraina în urmă cu o săptămână s-au întors duminică în ţara lor, în schimbul eliberării unor prizonieri ucraineni din Rusia, relatează presa rusă, citată de AFP, potrivit Mediafax.
Duminică dimineaţă, paraşutiştii ruşi au fost conduşi la postul de frontieră Nehoteievka şi au fost predaţi autorităţilor ruse.
Rusia a eliberat în schimb 63 de soldaţi ucraineni care au intrat pe teritoriul său miercuri, fugind de luptele care se intensifică în estul Ucrainei între rebelii proruşi şi forţele ucrainene.
„Discuţiile nu au fost uşoare, dar bunul simţ a prevalat şi totul s-a încheiat cu bine”, a declarat comandantul adjunct al paraşutiştilor, generalul Alksei Ragozin, referindu-se la schimbul de prizonieri.

Ucraina a anunţat luni că a capturat zece paraşutişti ruşi care, potrivit Moscovei, au trecut din greşeală frontiera, în cursul unei misiuni de patrulare.
Alţi doi paraşutişti ai aceleiaşi unităţi au fost ucişi şi alţi zece răniţi, în cursul unui atac al forţelor ucrainene, a precizat postul de televiziune rus NTV.
Rusia a continuat să dezmintă orice implicare militară în estul Ucrainei, unde NATO a acuzat-o joi că a trimis peste 1.000 de soldaţi şi că a mobilizat alţi 20.000 în apropiere de frontieră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS