Cerna Sat este cea mai îndepărtată localitate din judeţul Gorj. Ca să ajungi aici trebuie să treci prin două judeţe: Mehedinţi şi Caraş Severin.
Cerna Sat se află undeva în Munţii Godeanu. Pentru a ajunge aici mergem pe Drumul Naţional 67 D dintre Târgu Jiu şi Băile Herculane. După comuna Padeş, ajungem la limita judeţului Gorj şi intrăm apoi pe raza judeţului Mehedinţi, iar după puţin timp apare şi prima localitate: Baia de Aramă, aşezată la poalele Munţilor Godeanu. Orăşelul rămâne în urmă, iar după puţin timp dispar şi ultimele case. Priveliştea oferită de Munţii Godeanu este mirifică. Fără să simţim, ajungem şi pe teritoriul judeţului Caraş-Severin. La 25 de kilometri de Băile Herculane, un indicator vizibil doar din direcţia inversă de mers ne îndrumă către Cerna Sat. Pe un zid de sprijin este scris cu roşu că ne mai despart 13 kilometri de această localitate a judeţului Gorj. Drumul este dificil, cu toate că era cândva asfaltat, adică în urmă cu zeci de ani, când s-a construit lacul de acumulare de la Valea Mare. După mai bine de 30 de minute de mers apar şi primele case. În acest loc, timpul parcă a îngheţat. Doar câteva antene parabolice şi maşinile de transport a materialului lemnos ne amintesc că suntem totuşi în secolul al XXI-lea. Oamenii locului ne mai spun că, în ultimii ani, satul a fost depopulat, iar acum mai trăiesc aici doar în jur de 30 de familii. Cei tineri au plecat în oraşe sau în străinătate după un loc de muncă mai bun, iar multe locuinţe sunt părăsite.
Viaţa în Cerna Sat
Cerna Sat parcă este o localitate din altă lume. Distanţa pe care localnicii sunt nevoiţi să o parcurgă pentru a ajunge la Primăria comunei Padeş, de care aparţin, este de peste 50 de kilometri. Mai există o posibilitate de a ajunge în comuna Padeş, şi anume traversând la pas cale de 20 de kilometri prin munte. Mulţi săteni parcurg această potecă chiar dacă merg pe jos peste patru ore. În Cerna Sat nu există nici o cale de comunicare cu restul lumii. Nu este legătură telefonică, iar mobilele sunt doar de decor, pentru că nu au semnal, indiferent de reţea. Ca să poată vorbi totuşi la telefonul mobil, localnicii trebuie să urce pe vârful unui versant, unde ajung după o oră şi jumătate de mers. La şcoala primară din sat sunt doar patru copii, iar la grădiniţă, doar cinci. În clădirea şcolii plouă pentru că acoperişul este deteriorat şi de mulţi ani nu s-a mai făcut vreo reparaţie. În Cerna Sat nu există nici un magazin, ci doar două birturi. Localnicii trebuie să meargă la Băile Herculane sau la Baia de Aramă, cele mai apropiate localităţi, aflate însă la zeci de kilometri distanţă, pentru a-şi cumpăra alimentele necesare. Poştaşul nu vine decât o dată pe lună, atunci când aduce pensiile. În sat nu există nici dispensar medical, oamenii fiind nevoiţi să meargă în Padeş la medicul de familie. Oamenii nu au nici unde să se roage, pentru că nu au o biserică. În caz de urgenţă, ambulanţa ajunge foarte greu în zonă, iar, uneori, vine prea târziu.
În Cerna Sat, iarna este deosebit de grea. Oamenii se aprovizionează în toamnă cu toate alimentele necesare pentru trecerea iernii, pentru că, în mod normal, nu mai pot ieşi din localitate din cauza zăpezii. Norocul lor este că mai circulă maşinile mari, care transportă lemne, şi astfel pot să mai evadeze din sat.
Tineretul a plecat din sat
Tineretul a plecat din sat, pentru că aici nu are nici un viitor. Marina Danci, de 42 de ani, are doi copii, care au plecat la studii şi probabil că nu se vor mai întoarce în satul natal decât în vacanţe şi concedii. Femeia a început aprovizionarea pentru iarnă, pentru că ar putea ca abia peste şase luni să mai poată ieşi din sat: „Ne-au promis cei de la primărie că ne bagă şi nouă telefonie. Cel puţin puteam să vorbim la telefon. Iarna este foarte grea aici şi ţine foarte mult, şase luni pe an. Zăpada este mare şi cu greu putem să mai ieşim din sat. În toamnă ne aprovizionăm cu toate alimentele necesare pentru iarnă. Ambulanţa ajunge foarte greu şi nici nu vine, astfel că mulţi oameni s-au prăpădit până a venit. Dacă se îmbolnăveşte cineva, se apelează la cei care au maşini, pentru a-i duce la spital sau la medicul de familie“.
Elisabeta Hândea are 63 de ani şi trei copii, toţi plecaţi să trăiască în alte localităţi. Viaţa i se pare tot mai grea, mai ales acum, la anii bătrâneţii: „Copiii ne cheamă la ei, dar nu am putut să le las pe toate şi să plec. Aici am pământuri, iar acolo nu am nimic“.
Localul şcolii şi al grădiniţei este degradat
Şcoala şi grădiniţa funcţionează în acelaşi local, aflat într-o stare avansată de degradare: prin acoperiş plouă, coşurile sobelor nu sunt curăţate şi mai mult fac fum decât căldură, iar pereţii sunt crăpaţi, în timp ce tavanul este desprins în unele locuri şi ar putea să cadă peste copii. Ana Ciorbă este femeie de serviciu. Ea sparge lemnele, face focul în sobe şi încearcă să mai facă unele reparaţii. „Am făcut ce am putut. Am adus de acasă ţigle şi m-am urcat pe acoperiş ca să le înlocuiesc pe cele sparte. De mulţi ani nu s-a mai făcut vreo reparaţie la şcoală. Îmi pare rău de copii, dar astea sunt condiţiile“. La şcoala primară învaţă patru elevi: doi în clasa a II-a, unul în clasa a III-a şi altul în clasa a IV-a. Toţi fac cursuri la simultan. Când am ajuns la Cerna Sat, doar trei copii erau la şcoală, pentru că unul dintre ei era bolnav. La grădiniţă sunt înscrişi cinci copii, dar numai unul venise la cursuri, restul fiind răciţi. Şcoala şi-a încetat activitatea o perioadă din cauza numărului insuficient de elevi, dar anul trecut, şcoala şi-a redeschis porţile.
Singurul copil venit la grădiniţă învăţa împreună cu educatoarea în curtea unităţii de învăţământ, pentru că afară era mai cald decât înăuntru şi mai în siguranţă. În sala de clasă, tavanul este desprins şi ar putea cădea, iar soba face mult fum şi puţină căldură. „Mobilierul este învechit, iar jucării nu am primit de când sunt eu aici, adică de doi ani. Uşa de la clasă o închidem cu o sârmă. Astea sunt condiţiile. Am încercat să facem şi noi câteva mici reparaţii, dar este foarte greu“, a spus Georgeta Troacă, educatoare.
Drumul lui Băsescu, salvarea satului
Singura şansă a satului este dezvoltarea turismului. Oamenii speră că drumul lui Băsescu de la Valea lui Neag, care va trece şi prin satul lor, să-i scoată din izolare. Bucurător este faptul că în zonă se construiesc pensiuni, iar localnicii speră că în satul lor se va trăi ceva mai bine.
