Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Gorj si Mehedinti

Cartier zguduit de explozie

Gorj si Mehedinti - Mihaela FLOROIU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Pentru stingerea incendiului, a fost nevoie de intervenţia a trei autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Un apartament din Târgu Jiu a fost distrus de o deflagraţie care a zguduit întreg cartierul. Un bărbat a suferit arsuri de gradul doi şi trei, iar două femei au necesitat îngrijiri medicale din cauza fumului inhalat.

 

GORJ. O explozie puternică la un apartament din cartierul târgujian 9 Mai a zguduit mai multe imobile. Constantin Cârstoiu, de 40 de ani, internat cu arsuri de gradul doi şi trei, alte două persoane care au necesitat îngrijiri medicale şi un apartament distrus sunt urmările deflagraţiei care a avut loc ieri, în jurul prânzului, la un apartament de la etajul patru. „Bărbatul era în stare de şoc când a fost preluat de noi, avea arsuri de gradul doi şi câteva de gradul trei, pe mâini şi pe faţă. A fost primit de medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean“, a spus un medic de pe ambulanţă.

Se pare că bărbatul umblase, cu ceva vreme înainte de explozie, la robinetul de gaze al convectorului şi, cel mai probabil, uitase să-l închidă. Potrivit Mariei Novăceanu, purtătoarea de cuvânt a ISU Gorj, două femei au fost evacuate din cauza fumului din apartamentele în care locuiau. Medicii de pe cele două ambulanţe sosite le-au acordat primul ajutor, pentru că femeilor li se făcuse rău de la fumul inhalat.

 

O oră şi jumătate de luptă cu focul

 

Din primele cercetări ale pompierilor, se pare că explozia s-a produs din cauza unui convector care funcţiona cu gaze naturale. Pompierii au stabilit drept cauză probabilă pentru producerea exploziei o acumulare de gaze.

Pentru stingerea incendiului, a fost nevoie de intervenţia a trei autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, care s-au luptat cu focul o oră şi jumătate.

Echipele de pompieri au descoperit în apartament un robinet de gaze de la un convector de încălzit, lăsat în poziţia deschis, furtunul de alimentare fiind smuls, cel mai probabil, de suflul exploziei.

O echipă de anchetă formată din pompieri, poliţişti şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii urmează să stabilească acum cauza care a dus la producerea acestei explozii.

Din pricina intensităţii deflagraţiei, geamurile apartamentului unde a avut loc explozia au fost pulverizate, fiind aruncate la zeci de metri distanţă, circulaţia rutieră în perimetrul respectiv desfăşurându-se cu dificultate.

 

Vecinii s-au speriat

 

Explozia a fost simţită şi în blocurile învecinate. Oamenii s-au speriat, neştiind ce anume a făcut ca pereţii locuinţelor lor să se cutremure. „Dintr-o dată, s-au zguduit geamurile şi pereţii aparatamentului şi s-a auzit un zgomot puternic. Nu ştiam ce se întâmplă, până când fata mea mi-a spus că de la vecinul din faţă iese mult fum şi se văd flăcări“, a spus o femeie care locuieşte în apropierea blocului în care a avut loc explozia. „Ieşea un fum negru, urât... Apartamentul ăla este distrus. Bine că nu a murit vecinul, dar era tare speriat, săracul, abia mai putea vorbi“, a spus Ioana Cojocaru, una dintre vecinele victimei.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 2 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 12°C.
    La noapte: 9°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: