« Alte articole din categoria Gorj si Mehedinti
Versiunea pentru tiparire
Marimea textului:

„Am început să strâng toate declaraţiile făcute de Ponta la adresa mea şi îl voi da în judecată. Despăgubirile pe care le voi lua de la Ponta le voi dona“, a spus Ionel Manţog. Liderul PD-L Gorj l-a catalogat pe vicepreşedintele PSD drept un „vrobete“, care se laudă cu carierele de procuror şi de le şef al Corpului de Control, însă nu a avut rezultate notabile.
Vicepreşedintele PSD a făcut, într-o conferinţă de presă, declaraţii conform cărora în spatele societăţii de lichidare din Craiova, BNP Consult, s-ar afla Manţog şi Berceanu. Firma craioveană se ocupă de lichidarea societăţii Închidere şi Conservare Mine Târgu Jiu.
Manţog, acuzat că a vrut să îngroape SNLO şi complexurile energetice
Victor Ponta a declarat că va prezenta, săptămâna viitoare, documente prin care va demonstra că în perioada în care Ionel Manţog a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, SNLO şi complexurile energetice au fost la un pas de a fi distruse: „Eu o să demonstrez cu hârtii şi o să explic oamenilor din Gorj cum în perioada 2005-2006, când domnul Manţog a fost secretar de stat, era să fie distrus SNLO. Din fericire, ANAF (Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală - n.r.) şi AVAS (Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului - n.r.) au blocat acest lucru. Complexurile şi SNLO au fost salvate şi, în loc să ajungă pe mâna societăţii BNP Consult din Craiova, au fost salvate pentru oamenii din Gorj. Mi-am făcut datoria faţă de oamenii din Gorj să le salvez. Domnul Manţog, secretar de stat şi ce şef mai era el, nu a făcut lucrul ăsta. A făcut doar bani şi dosare penale. Domnul Manţog era secretar de stat, iar dânsul era în opoziţie. Avea obligaţia faţă de cetăţenii din Gorj să-i apere, nu, dimpotrivă, să-i lase pe cei din Craiova şi să-i încurajeze pentru a deturna practic SNLO şi complexurile“.