Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Gorj si Mehedinti

De sărbătoarea Sfântului Gheorghe

Romii au scos cântarele în stradă

Gorj si Mehedinti - Mihaela FLOROIU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Străzile din Târgu Jiu, pline de romi dornici să facă rost de bani

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

În ziua de Sfântul Gheorghe, în zona Olteniei, există obiceiul foarte vechi ca fiecare persoană să se cântărească de trei ori, la trei cântare diferite, şi să nu i se spună ce greutate are.  De Sfântul Gheorghe, străzile din Târgu Jiu sunt pline de romi dornici să facă rost de bani.

GORJ. „Hai la cântar, muică!“, „Hai să te cântăreşti, mulţi ani să trăieşti“ şi „Iaca floarea şi cântaru', să-ţi meargă bine tot anu’!“ sunt doar câteva din vorbele cu care te întâmpină romii gorjeni. Pe străzile municipiului Târgu Jiu, mai ales în zona centrală, din zece în zece metri se află câte un rom cu un cântar împodobit, astfel încât să atragă cât mai mulţi clienţi. „De Sfântul Gheorghe este tradiţia ca fiecare să se cântărească de trei ori, la ţigani diferiţi, şi să nu i se spună niciodată cât cântăreşte. Aşa e obiceiul la noi“, a povestit tanti Floarea din cartierul Obreja. În fiecare an femeia se pregăteşte din vreme şi scoate cântarul să facă rost de un ban. Ca ea mai sunt alte zeci de romi: vin cu mic şi mare, pun pe cântar iarbă verde, proaspătă, şi flori. „Aşa e bine, să calce omul, când vine şi se cântăreşte, pe iarbă verde. Este bine, se spune din moşi strămoşi, pentru sănătatea sa. Şi lumea vine şi unii ştiu tradiţia, alţii nu o ştiu. Dacă se uită el la cântar şi vede cât are e bine, dacă nu, io nu-i spun. Am strâns câteva zeci de mii de lei, am avut noroc, au venit oamenii şi este şi ziua frumoasă“, a spus Chiva Iovan. O urcare pe cântar a costat un leu, iar persoanele dornice să se cântărească au considerat că nu este o sumă mare. „M-am cântărit pentru că aşa este obiceiul, nu cred că este bun cântarul. Ştiam că am mai puţin, dar tradiţia cere! În fiecare an când m-am cântărit mi-a mers bine!“, a afirmat Georgiana Pomagă din Târgu Jiu.

Sfântul Gheorghe, patronul tuturor animalelor

Credincioşii se adună la biserică pentru a asculta slujbele din această zi, iar seara sărbătoresc în mijlocul familiilor. Ţăranii atârnă de stâlpii porţilor crengi înverzite care exprimă simbolic faptul că, în ziua de Sfântul Gheorghe, Dumnezeu deschide pământul, semn al manifestării tuturor energiilor revitalizante ale primăverii. Sfântul Gheorghe este patronul animalelor, de aceea, în dimineaţa sărbătorii, vietăţile din gospodăriile ţăranilor sunt stropite cu apă sfinţită. De asemenea, în zona comunei gorjene Runcu, oamenii sărbătoresc „Sfinţitul Viilor“, sărbătoare cu tradiţie în zonă. Preotul satului, însoţit de localnici, trece pe la viile sătenilor şi le sfinţeşte. Gestul său va proteja viile de dăunători şi de urgiile naturii. De asemenea, se sfinţesc şi fântânile pentru ca apa de băut să fie mai bună ca niciodată. După acest ritual, sătenii se strâng şi chefuiesc în aer liber, aşezând mese bogate şi ascultând muzica lăutarilor special aduşi pe câmp. În numeroase comune din Gorj sunt sate întregi care au ca hram al localităţii sărbătoarea de Sfântul Gheorghe. Sătenii se întâlnesc la hore în mijlocul satului şi se distrează.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.0 din 2 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 12°C.
    La noapte: 9°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: