Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Gorj si Mehedinti

Scurte ştiri

Gorj si Mehedinti - GdS
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Circulaţia pe Dealul Stârmina, închisă doi ani
MEHEDINŢI.
Circulaţia rutieră va fi întreruptă din nou pe DN 56A în Mehedinţi, unde autoturismele nu vor mai avea voie să circule din cauza alunecărilor de teren. Circulaţia rutieră pe dealul Stârmina va fi întreruptă din nou începând cu 1 mai, în sectorul Hinova -Stârmina, ca urmare a începerii lucrărilor de consolidare a unui versant afectat de o alunecare de teren.
Traficul, care în prezent se desfăşoară pe un singur fir, va fi deviat pe relaţia Hinova-Ostrovul Corbului-Devesel-Scăpău, deoarece atât lucrările de stopare a alunecării de teren, cât şi cele de reabilitare a întregii infrastructuri, executate cu fonduri de la Banca Europeană de Investiţii în valoare de 46 de milioane de euro, pe distanţa de aproape 80 km, nu se pot executa în condiţii optime dacă s-ar permite accesul în zonă a autovehiculelor.
Circulaţia pe Dealul Stârmina va fi închisă circa doi ani, perioadă în care traficul internaţional de mărfuri către Vama Calafat, judeţul Dolj, se va desfăşura pe traseul Drobeta Turnu Severin - Craiova - Calafat. (A.G.)

Cultivarea plantelor modificate genetic, interzisă
MEHEDINŢI.
Autorităţile agricole din judeţul Mehedinţi au interzis agricultorilor din zona de câmpie să mai cultive plante modificate genetic în anul agricol 2007. Măsura vine ca urmare a normelor impuse de Uniunea Europeană, care protejează atât sănătatea populaţiei, cât şi mediul înconjurător. Excepţie face porumbul tip MON-810, cu condiţia ca această cultură să fie izolată de celelalte, distanţa dintre ele fiind de cel puţin 200 de metri. În cazul în care o persoană fizică încalcă interdicţiile impuse, riscă o amendă contravenţională cuprinsă între 3.000 şi 7.000 de lei, iar o entitate juridică specializată în producţii agricole - între 25.000 şi 30.000 de lei. (A.G.)
Denunţătoarea lui Târziu, la Parchet
GORJ.
Medicul Constantin Târziu, managerul Spitalului Târgu Cărbuneşti, a fost chemat la Parchet pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală după ce denunţătoarea a dat ultimele declaraţii. Femeia i-a povestit procurorului Dumitru Bocşan, cel care instrumentează cazul, ce s-a întâmplat în ziua în care medicul Târziu, managerul Spitalului din Târgu Cărbuneşti, a fost prins în flagrant luând mită. Denunţătoarea a spus că mai întâi i-a dat medicului 15 lei, pentru că îi făcuse o ecografie soţului său. După câteva zile, femeia a mers din nou la directorul unităţii medicale, unde soţul său bolnav era internat, cu un plic în care avea 200 de lei, dar acesta, la insistenţele femeii, a luat numai 50 de lei. După ce a fost prins de anchetatori, medicul a băgat bancnota în gură, pentru a ascunde dovada. Denunţătoarea a fost citată în cursul săptămânilor trecute de trei ori, dar niciodată nu s-a prezentat. Acum, după ce femeia a dat ultimele declaraţii, procurorul Dumitru Bocşan poate finaliza dosarul în care medicul Constantin Târziu este cercetat pentru luare de mită. (M.F.)

Cetăţeni şi poliţişti, la stingerea incendiilor
GORJ.
Lucrătorii Postului de poliţie Bălăneşti au fost sesizaţi, sâmbătă dimineaţă, despre izbucnirea unui incendiu în zona pădurii Ulmet. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii împreună cu populaţia din zonă au reuşit izolarea focarului pe circa trei hectare de vegetaţie uscată. Cu ajutorul echipajelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj sosite la faţa locului s-a reuşit stingerea acestuia. În urma incendiului nu au rezultat pagube materiale sau victime. (M.F.)


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 12°C.
    La noapte: 9°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora

    Opinii

    Eveniment

    Actualitate

    Casa si gradina

    Societate

    Economie

    Politica si comunitate

    Util si placut