16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltenii s-au înghesuit să ia agheasmă

Oltenii s-au înghesuit să ia agheasmă

Sute de credincioși ortodocși craioveni au participat ieri la liturghia Sfintei Sărbători de Bobotează, slujba de sfinţire a Aghiasmei celei Mari. Momentul este considerat unul dintre cele mai importante pentru religia creștină, după sărbătoarea Crăciunului și cea a Paștilor. Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a Agheasmei mari la Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru“ din Craiova. Mii de litri de apă au fost sfințiți după Sfânta Liturghie pentru a aminti de momentul în care Iisus a fost botezat în apele Iordanului. Agheasma mare se bea dimineaţa, pe nemâncate, înainte de anafură. În zilele în care credincioșii se împărtășesc, Agheasma mare se ia după împărtăşanie. Apa sfințită de Bobotează se ia zilnic între 6 ianuarie şi 14 ianuarie inclusiv. Poate fi luată, însă, şi în restul anului, în timpul posturilor, sau la marile sărbători, poate fi administrată bolnavilor tot timpul anului și poate fi folosită cu scop purificator pentru stropitul locuinţei, al gospodăriilor sau al animalelor. În tradiția populară românească, Boboteaza este și o sărbătoare dedicată purificării naturii, și mai ales a apelor. În această zi se colindă, se prevestește cum va fi vremea în noul an sau cum va fi recolta. Peste obiceiurile creștine ortodoxe de sfințire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus și multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote. Toate acestea au, în general, un rol de curățare și de îndepărtare a răului. Tradiția ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie și grâu fiert și să se bea vin roșu. Astăzi, de praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, ÎPS Mitropolit Irineu va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din cartierul craiovean Brestei.

Apa de Bobotează, dusă de poliţie

La toate bisericile din Târgu Jiu, oamenii s-au înghesuit pentru a lua agheasmă. Bătrânii bolnavi din cartierul târgujian Bârsești, care nu au putut merge la biserică pentru a lua apă sfinţită de Bobotează, au primit o mână de ajutor de la Poliţia Locală. Ca în fiecare an, în baza unor liste oferite de Direcţia de Asistenţă Socială, dar şi a monitorizărilor proprii, poliţiştii au ajuns la toţi bătrânii suferinzi şi le-au oferit apă sfinţită. „Sunt foarte mulţi bătrâni care nu au pe nimeni şi care se bucură că le ducem apă sfinţită“, a declarat Albert Zorzon, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale din Târgu Jiu.
Pentru a preveni tulburarea liniştii şi ordinii publice, peste 50 de jandarmi s-au aflat ieri, de Bobotează, în preajma locaşurilor de cult din municipiu.

Bobotează cu îmbulzeală la agheasmă

În Mehedinţi, au fost aruncate în Dunăre cruci sfinţite de preoţi în mai multe localităţi, în portul din Drobeta Turnu Severin, în comunele Hinova şi Gruia.
În Gruia, zece curajoşi au sărit să recupereze crucea. Norocosul care a ajuns la cruce a înotat câţiva metri prin apa rece a Dunării, însă spune că a meritat, pentru că doar aşa va fi sănătos tot anul.
„Apa este foarte rece, dar nu contează, chiar mi-am dorit să iau crucea. Sunt convins că îmi va merge bine, mai ales că este primul an în care reuşesc să ajung la ea“, a spus Andrei Răducan.
În comuna Gruia, tradiţia de Bobotează se păstrează de ani buni. Cu o zi înainte, un tâmplar priceput sculptează crucea de lemn, iar preoţii au grijă să fie sfinţită.
„Păstrăm această tradiţie din moşi-strămoşi şi mi-am propus că atât cât o să pot, eu o să păstrez această datină“, a declarat Alecsandru Nedelcu, primarul comunei Gruia.
În comuna Hinova, un singur bărbat a sărit să recupereze crucea, ceilalți au preferat să privească de pe margine.
„Chiar dacă am sărit doar eu, ştiu că Dumnezeu mă va ajuta şi că voi avea noroc. În fiecare an fac acest lucru şi este a doua oară când reuşesc să recuperez crucea“, a spus Dorel Gâscan.
În portul din Drobeta Turnu Severin, oamenii au preferat să se îmbulzească la apă sfinţită decât să asiste la sfinţirea şi aruncarea crucii de Bobotează.

Crucea Bobotezei a fost scoasă din apa Ciocadiei

De Bobotează, gorjenii din comuna Bengeşti-Ciocadia au participat la o slujbă specială de sfinţire a apei. Preotul din localitate a oficiat slujba chiar pe malul râului Ciocadia şi a sfinţit apele, apoi a aruncat o cruce din lemn în râu, iar câţiva localnici au intrat în apele reci pentru a o scoate. Tradiţia salvării crucii din apele râului Ciocadia se perpetuează de zeci de ani în comuna Bengeşti-Ciocadia.
Şi anul acesta, ca în ultimii patru ani, crucea din lemn a fost scoasă de Marian Ciungu. Cu suta de lei primită de la preot, tânărul va cumpăra alimente. „Nu am răcit niciodată, sunt foarte rezistent. De fiecare dată când am intrat în apă, după cruce, am reuşit să o aduc la mal. Şi tata a făcut la fel, şi ne-a mers bine tot anul şi în general, în viaţă. Nici bolile nu s-au atins de noi şi ne-am descurcat bine şi cu serviciul, şi cu familia“, a spus Marian Ciungu.
Ana Dănescu
Eugen Măruţă
Alin Ghiciulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS