21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalBani din prostituție

Bani din prostituție

Doi bărbați, unul din Filiaşi şi altul din localitatea Coţofenii din Faţă, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT pentru trafic de minori i proxenetism, după ce s-a stabilit că au traficat în Italia două tinere din Dolj

Dănuţ Constantin, zis Giovani, de 34 de ani, din Filiaşi, şi Constantin Cincu, poreclit Edi, de 30 de ani, din comuna Coţofenii din Faţă, au fost arestaţi preventiv în octombrie, respectiv noiembrie, la cererea procurorilor DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova, după ce o minoră din comuna Argetoaia a reclamat că a fost forţată de cei doi să se prostitueze în Italia.
În urma cercetărilor s-a stabilit că victima, care a abandonat şcoala în clasa a XI-a din cauza lipsei banilor, a fost racolată de Giovani în timp ce lucra într-un bar din comuna Răcarii de Sus. Inculpatul i-a dat fetei un parfum şi i-a propus să lucreze la barul său din oraşul Filiaşi pentru un salariu de 800 de lei. După ce minora s-a angajat la barul lui Giovani, acesta a continuat să-i ofere parfumuri, haine, diverse sume de bani şi a dus-o la un salon de cosmetică. Nu după mult timp, Constantin Dănuţ a rugat-o pe angajata lui să îl însoţească în Germania, unde voia să îşi schimbe maşina, un Audi Q7.
Ajunşi în Germania, Giovani, care era însoţit de Constantin Cincu, a încercat să o plaseze pe minoră la un bordel („puf“), însă nu a reuşit din cauza vârstei prea mici a acesteia. Între timp, fata a fost sunată de zeci de ori de mama sa, însă nu a putut răspunde, pentru că telefonul era la Giovani. În final, fratele minorei, care lucrează în Italia, a reuşit să stea de vorbă cu ea, dar şi cu Giovani, pe care l-a amenințat că, dacă nu îi duce sora în ţară, anunţă carabinierii.
Ulterior, văzând că nu o pot plasa pe minoră într-un bordel, cei doi au dus-o în Roma. Cincu i-a legat de gât un carton cu preţurile – 20 de euro pentru un raport sexual oral şi 30 de euro pentru un raport sexual normal – şi au trimis-o „la stradă“. Procurorii au stabilit că, timp de o săptâmână, minora a strâns 1.500 de euro din practicarea prostituţiei, bani care au ajuns în buzunarele celor doi traficanţi. Fiindu-le teamă că fratele minorei va anunţa autorităţile, Cincu şi Giovani au adus-o pe fată în ţară. Procurorii doljeni au mai consemnat în rechizitoriu că Giovani i-a cerut minorei să nu spună nimic, pentru că fratele ei va avea de suferit în Italia. În plus, acesta îi va da foc casei familiei sale.

Presiuni asupra minorei

După ce a ajuns în ţară, fata a plecat de la barul lui Giovani şi nu a spus nimic din cauza ameninţărilor acestuia. În plus, ea ştia că are puţine şanse dacă va face o reclamaţie, pentru că Giovani cunoştea mai mulţi poliţişti din Filiaşi, cărora le făcea diverse cadouri. Când nu a mai suportat ameninţările, în ianuarie 2011, minora a sunat la 112 şi a anunţat că este ameninţată constant de Dănuţ Constantin, după care a formulat o plângere la Poliţia Oraşului Filiaşi.
După câteva ore, Giovani a şi aflat că împotriva lui a fost depusă o plângere şi a făcut din nou presiuni asupra minorei, care a fost nevoită să o retragă. Cercetările au fost preluate însă de procurorii din Filiaşi, care au stabilit că, în februarie 2011, Giovani a recrutat şi dus în Italia altă tânără, care i-a trimis până în iunie suma de 6.320 de euro, bani obţinuţi din practicarea prostituţiei.
După ce, la sfârşitul lunii septembrie, şi minora din Argetoaia a declarat că a fost forţată să se prostitueze, dosarul a fost preluat de procurorii DIICOT. În urma anchetei s-a mai stabilit că, deşi minora nu a avut procură notarială din partea părinţilor, Giovani a scos-o din ţară după ce a mituit autorităţile de frontieră române din Punctul de Trecere a Frontierei Cenad.
Anchetatorii au mai constatat că până şi avocatul lui Giovani a încercat să o convigă pe minoră să mintă, spunându-i că nu i se întâmplă nimic dacă îşi retrage plângerea, dar şi că va face rost de probe prin care va demonstra că ea nu a fost plecată din ţară. Procurorii au consemnat că „această conduită a avocatului de a-i prezenta unei minore o stare de fapt despre care ea ştia că nu este adevărată i-a creat părţii vătămate o stare de frică“, motiv pentru care nu a fost lăsat să participe la audierea acesteia.
Săptămâna trecută, dosarul inculpaţilor a fost înaintat Tribunalului Dolj, iar vineri, judecătorii au menţinut faţă de aceştia măsura arestării preventive.

Antecedente
Dănuţ Constantin a fost condamnat de Judecătoria Craiova în 1994 la doi ani închisoare pentru infracţiunea de furt. Constantin Cincu a fost condamnat în 2005 de Curtea de Apel Craiova la patru luni de închisoare pentru vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

24 COMENTARII