15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCalculatorul a ajuns la nepoţelul câştigătorului

Calculatorul a ajuns la nepoţelul câştigătorului

Luna iulie i-a purtat noroc lui Bruno Amzolini, de 73 de ani, din Craiova. Acesta a câştigat marele premiu la Tombola Abonaţilor, un calculator AMD Sempron cu monitor LCD.
„M-am bucurat foarte mult când am aflat că am câştigat. Sunt abonat la Gazeta de Sud de ani de zile. La început primeam abonamentul prin Poştă. Acum am abonament prin sistemul propriu de distribuţie“, a declarat Bruno Amzolini.
Acesta a explicat că de calculator se va bucura nepoţelul său, de opt ani, care avea acasă unul mai vechi, pe care de luna aceasta îl va folosi fratele său de cinci ani.

Regulament

Gazeta de Sud organizează Tombola Abonaţilor în fiecare lună şi pune în joc premii substanţiale. În timp ce abonaţii prin sistemul de distribuţie propriu al Gazetei de Sud sunt înscrişi automat la tombolă, cei care se abonează prin Poşta Română trebuie să trimită dovada plăţii abonamentului pe adresa redacţiei (Câmpia Islaz, nr. 97 A).  Tragerea la sorţi are loc în a doua joi a fiecărei luni, la ora 14.00, la biroul de publicitate al Gazetei de Sud, situat în Craiova, vizavi de Banca Ţiriac şi de cinematograful Modern. Pentru o transparenţă sporită, la tragerile la sorţi, care sunt interactive, poate asista oricine.
GdS

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS