Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Eveniment

Bătrân salvat de la îngheţ

Eveniment - Eugen MARUTA
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Puiu Valeriu Vulpe a scăpat de la moarte

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Un bărbat de 60 de ani a fost salvat de la moarte prin îngheţ, fiind recuperat de o ambulanţă din vulcanizarea abandonată în care locuia şi adus la Casa „Iris“ din Târgu Jiu, unde sunt adăpostite în prezent 22 de persoane fără locuinţă.

Un bătrân din Târgu Jiu care locuia într-o fostă vulcanizare a scăpat de moarte prin îngheţ datorită unor cetăţeni care, sensibilizaţi de soarta bărbatului, au chemat ambulanţa. Puiu Valeriu Vulpe are 60 de ani şi dormea într-un spaţiu dezafectat, după ce, în prealabil, ceruse acordul proprietarului. La sfârşitul săptămânii trecute, mai mulţi cetăţeni din Târgu Jiu au descoperit, întâmplător, locul în care îşi ducea zilele bătrânul şi au chemat de urgenţă ambulanţa, de teamă că acesta ar putea muri de frig. După ce a primit îngrijirile medicale de rigoare, Puiu Valeriu Vulpe a ajuns la Casa „Iris“, adăpostul persoanelor fără locuinţă. Medicii şi personalul instituţiei au rămas surprinşi de starea bătrânului, acesta având degetele de la picioare amputate din cauza unor degerături mai vechi. „Am vorbit cu omul ăsta cu vulcanizarea şi dormeam acolo, dar era aşa de frig de simţeam că se scurge viaţa din mine. Am lucrat în minerit, am fost şi cioban. Am mers într-o noapte să caut oile pierdute în pădure şi mi-au degerat picioarele. Când e foarte frig, am dureri şi mă deplasez greu. Bine că am ajuns aici şi sper ca în două săptămâni să mă pun pe picioare. M-au scăpat de la moarte“, a povestit Puiu Vulpe.

Un acoperiş pentru sărmani

La Casa „Iris“ şi-au găsit adăpost în ultimele zile, de la anunţarea codului galben de ger, mai mulţi târgujieni fără casă. În prezent, în imobil sunt găzduite 22 de persoane, dintre care şapte sunt copii. Toţi sunt mulţumiţi că au scăpat de ger şi că au un acoperiş deasupra capului şi o masă caldă: „Eu am un handicap şi primesc ajutor de la stat. Dacă nu ar fi fost adăpostul, cred că nu scăpam cu viaţă din frigul ăsta. Avem mare noroc că sunt locuri şi nu ne dau afară. Primim şi mâncare. Eu am stat la casa de copii mult timp. Nu am avut mamă, nu am avut tată, nu am avut niciodată nimic. Nu ştiu unde să mă duc. Nu pot pleca de aici, din cauza gerului“, a declarat Nicola Roncea, care locuieşte de mai multe luni la adăpost.
Povestea bătrânului Florea Voicu, de 67 de ani, este la fel de tristă. Bărbatul a rămas singur după ce fiul său a plecat în urmă cu mai mulţi ani la muncă în Italia. „M-a înşelat un prieten cu apartamentul. Mi-a promis că îl vinde şi îmi ia o garsonieră bună şi aşa am rămas fără casă şi pe drumuri. Am o pensie de 600 de lei şi măcar pot să îmi iau mâncare. Pe vară mai găsesc să stau cu chirie, dar iarna e greu. Pe frigul ăsta mori. Sunt de câteva zile la adăpost“, a povestit Florea Voicu.

Casa „Iris“, o rază de speranţă

Alina Truşcă, director adjunct la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a declarat că, potrivit legii, oamenii ajunşi la adăpost nu pot fi găzduiţi mai mult de 60 de zile. În perioada de iarnă, din cauza facturilor la utilităţi, cheltuielile lunare depăşesc 4.000 de lei. O parte dintre cei care nu au venituri mănâncă la cantina de ajutor social, iar ceilalţi au la dispoziţie o bucătărie, unde să îşi prepare hrana. „Avem 16 locuri pentru femei şi 16 pentru bărbaţi. A fost acest caz deosebit cu bătrânul care deja suferise degerături şi dormea într-un spaţiu dezafectat... Cu unii trebuie să ducem muncă de lămurire, pentru că vor să se reîntoarcă în stradă, după ce vin la adăpost. Sunt şi şapte copii şi ar fi păcat să stea în frig pe gerul ăsta“, a menţionat Alina Truşcă. 


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 3.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.3 din 3 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 12°C.
    La noapte: 9°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora

    Opinii

    Eveniment

    Actualitate

    Cuplu si familie

    Societate

    Economie

    Util si placut

    Life & Style

    Sport