Câştigătorul concursului „Gazeta de Sud îţi mobilează casa“ a intrat, săptămâna aceasta, în posesia premiului, o bibliotecă. „Am trimis 400 de SMS-uri. Când am fost anunţată că am câştigat, nu mi-a venit să cred“, a declarat Ileana Perişoreanu, de 30 de ani, din Segarcea, câştigătoarea premiului. Aceasta a explicat că a crezut iniţial că este vorba despre o glumă, deoarece a avut o experienţă neplăcută cu un aşa-zis concurs (a primit un telefon că trebuie să cumpere 12 cartele telefonice pentru a câştiga un premiu). „Nu am mai câştigat niciodată nimic. Nu mi-a venit să cred până când nu am ajuns la Craiova. Am două fetiţe, care de-abia aşteaptă să duc premiul acasă. Nu avem bibliotecă. Voiam să cumpărăm însă una, mai ales că avem casa în construcţie“, a adăugat Ileana Perişoreanu. Fratele câştigătoarei este hotărât, la rândul său, să-şi încerce norocul la acest concurs.
Regulament
Concursul organizat de Gazeta de Sud se desfăşoară începând din 15 octombrie şi până la sfârşitul lunii decembrie. Pentru a participa, trebuie să trimiteţi un SMS cu textul GDS la 0726.870.006 (număr cu tarif normal). Extragerea are loc în ultima zi de vineri din lună, iar premiile constau într-o bibliotecă (în luna octombrie) şi un dormitor (în luna noiembrie). În luna decembrie, vor fi puse la bătaie trei premii - o canapea, o bucătărie şi un pantofar. Angajaţii Gazetei de Sud şi rudele de grad întâi ale acestora nu au dreptul să participe la concurs.
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
de ciprians27 :
nemaipomenit... asta da articol "eveniment". bravo gds, ne bucuram ca ne delectati in continuare cu stiri de ultima ora si de importanta vitala
2009-11-04, 16:54:27 (92.80.229.*)
de someone:
foarte tare, a dat 400 de sms-uri....hai sa facem un calcul cat a costat-o biblioteca....sau poate avea sms-uri gratuite si nu avea ce sa faca femeia cu ele....:)