Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Eveniment

Poştăriţă jefuită de o jumătate de miliard

Eveniment - Adrian DINU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Jaful s-a produs în scara blocului J2 din cartierul craiovean Rovine

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Autorul jafului nici măcar nu s-a obosit să folosească o mască, atacând-o pe poştăriţă într-o scară de bloc. Înainte de a fi deposedată de geanta cu bani, aceasta achitase doar două mandate.

O poştăriţă din Craiova a fost „uşurată“ ieri de geanta în care avea corespondenţa şi banii pentru pensii şi alocaţii. A fost atacată în momentul în care se afla într-o scară de bloc şi lăsată fără circa 50.000 de lei.

Atac în scara blocului

Factorul poştal Mariana Predoi, de 50 de ani, are sectorul de activitate în cartierul Rovine şi zona Păltiniş din Brazda lui Novac. Femeia a plecat ieri-dimineaţă cu geanta plină de corespondenţă, plus alocaţiile şi pensiile pentru 105 persoane. Nu apucase să achite decât două pensii, când, în jurul orei 9.30, a ajuns la blocul J2, situat pe strada Carol I, chiar la marginea cartierului Rovine. După cum a declarat poliţiştilor, femeia a deschis uşa şi a intrat în bloc, odată cu ea pătrunzând şi un tânăr care a urcat pe scări. Poştăriţa şi-a aşezat geanta jos şi s-a apucat să pună corespondenţa în cutiile poştale, moment în care acelaşi tânăr, care se prefăcuse că urcă la etaj, s-a întors şi i-a luat geanta.
Momentul deposedării de geanta cu bani e încă neclar pentru oamenii legii. Femeia le-a relatat că i s-a dat cu un spray în ochi şi că a fost lovită sau îmbrâncită, însă, potrivit unor surse din poliţie, victima nu prezintă urme de violenţă. A avut totuşi forţa să se ia după hoţ, prăbuşindu-se apoi pe iarba din faţa blocului, unde au găsit-o locatarii blocului, care i-au auzit ţipetele de ajutor. „Am auzit ţipetele şi am ieşit să văd ce se întâmplă. Am găsit-o pe poştăriţă pe iarbă, în faţa blocului, văitându-se că o doare capul. Cred că s-a luptat cu hoţul pe casa scării, pentru că am găsit pe jos un plic care trebuia să fie în cutia poştală, iar geamul de la uşă era spart“, a povestit Dumitru Bălaşa, locatar în blocul J2.

Geanta fără bani, găsită la Pieleşti

Se pare că incidentul a fost văzut de câteva persoane, care l-au urmărit pe hoţ, putând să ajute la identificarea lui. Potrivit martorilor, acesta a urcat într-o maşină care se pare că îl aştepta la câteva zeci de metri distanţă, ceea ce nu poate însemna decât că jaful fusese premeditat. Poliţia verifică acum toate aceste informaţii, pentru a-l identifica şi prinde pe autor. Cercetările fiind în curs, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj n-au dorit să ofere informaţii despre acest caz.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, ieri, spre orele prânzului, oamenii legii au găsit geanta poştăriţei. Fusese abandonată în apropiere de Pieleşti. Din ea lipseau doar banii, mandatele poştale şi corespondenţa fiind intacte. Prejudiciul total pare să se situeze în jurul valorii de 50.000 de lei (o jumătate de miliard de lei vechi).

GPS-ul avea bateria descărcată

Reprezentanţii Poştei Române îi asigură pe pensionari că îşi vor primi în cel mai scurt timp pensiile pe care trebuia să le aducă poştăriţa Mariana Predoi. „Toţi pensionarii care ar fi trebuit să-şi primească pe 14 octombrie pensiile în acel sector de activitate vor încasa banii până cel târziu vineri, 16 octombrie, deci nu trebuie să-şi facă griji“, a declarat Nichi Motoi, director coordonator regional al Direcţiei Regionale de Poştă Craiova.
Cât priveşte recuperarea prejudiciului, Poşta nu poate decât să spere că hoţul va fi prins. Nu este exclus ca banii să-i pună la loc tot poştăriţa jefuită. Până acum doi ani, factorii poştali aveau asigurări de viaţă şi, în plus, aveau încheiate şi asigurări pe suma transportată, astfel că, dacă se întâmpla ceva, prejudiciul îl suporta compania de asigurări. În prezent, însă, nu mai există astfel de asigurări. Au fost „înlocuite“ cu câte un... spray lacrimogen la fiecare poştaş, plus câte un sistem GPS, care are şi un buton de panică, astfel încât compania de pază care are contract cu Poşta să-şi trimită în cel mai scurt timp un echipaj de intervenţie la faţa locului.
Poştăriţei Mariana Predoi nu i-a funcţionat însă GPS-ul. Avea bateria descărcată, pentru că ieri a fost prima zi de lucru a acesteia, după două săptămâni de concediu, în care femeia a uitat să o pună la încărcat.

Precedent

Potrivit conducerii Direcţiei Regionale de Poştă, în Craiova nu a mai avut loc vreun astfel de eveniment, cel puţin în ultimii 20 de ani. În Dolj, a mai fost însă jefuit un poştaş, cu aproximativ un an în urmă. Prejudiciul a fost însă mult mai mic, pentru că factorul poştal apucase să achite aproape toate pensiile pentru acea zi, iar autorii jafului au fost prinşi în scurt timp.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.38/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.4 din 13 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de eu.euuuuuuuuuuuuuuu:
    in alte ziare,se spune ca,postarita a lasat geanta cu bani in scara blocului si,s-a dus,sa duca corespondenta.cind s-a intors a vazut o masina far numar,,,,cine spune adevarul?gds?
    2009-10-15, 00:47:53 (67.182.139.*)
  2. de ..:
    ce usor e sa faci bani...misto.auzi la ei, spray si gps,parca ar avea echipa cu superman.
    2009-10-15, 01:28:54 (79.117.162.*)
  3. de Dany:
    Ai grija Nr. 1 ca te lansezi in declaratii imbecile. Postasii sunt oameni responsabili si in nici-un caz nu si-ar fi abandonat geanta cu bani pe scara ,ca sa duca apoi corespondenta...Sigu r nu stii ce inseamna munca de postasi si mai ales la ce mare responsabilitate se inhama ei. intr-o zi nefasta ,oricarui om i-se poate intampla o asemenea nenorocire ,dar fiecare zice ,mie nu mi-se poate intampla!
    2009-10-15, 03:59:23 (79.117.143.*)
  4. de GRASU:
    FACTORII POSTALI AIA DIN TEREN SUFERA DIN CAUZA EXCROCILOR DIN CONDUCERE.cum sa nu mai inchei asigurare de viata si sa-i dai spray si gps?daca are gps in cazul decesului postasului [doamne ai mila de ei ] familia acestuia ramane cu gps-ul si trebuie sa plateasca si banii furati?au facut asigurari de viata la toate companiile dubioase pe bani gramada [ sa fie comisionu lor mare ] si acum nu le mai pasa de viata angajatilor.nenoroci tii ar trebui sa se gandeasca bine ca daca pierd distributia pensiilor,somajului, alocatiei au o singura soarta FALIMENT. DAR CRED CA ASTA SE DORESTE POSTA AVIND CELE MAI MULTE SPATII DUPA LOTERIE SI CEC iar astea 2 una sa privatizat cealalta a facut schimburi cu copos
    2009-10-15, 07:28:21 (86.126.42.*)
  5. de ZC:
    Legea romana e facuta pt apararea infractorilor si nu pt comunitate iar politia si justitia are pretentii la comunitate spre a contribui cat mai mult pt marirea veniturilor personale la sume din vise.In ceia ce priveste cu acest caz privind postarita,e ceva complicat.In primul caz,seful era obligat sa verifice starea GPS si a celorlante dotari si numai dupa aceia trebuia sa plece pe teren;la tipete ale unor persoane,politia trebuia sa auda ca se intampla ceva in zona,dar,nu prea exista politie,poate fi ocupata cu alte probleme......;Daca au vazut masina,dece nu au luat legatura imediata cu cei de la rutiera si erau prinsi,ca doar nu au zburat?!!Cred ca aici a fost un complot bine organizat cu ajutor de mai sus.Deci,geanta a fost gasita aproape de pielesti,,,, si nu au facut nimic? Numai sant alte cuvinte........
    2009-10-15, 08:10:02 (93.122.254.*)
  6. de pt ZC:
    prietene, da` ce mai faultezi limba romana manca-ti-as ....
    2009-10-15, 08:37:29 (94.196.169.*)
  7. de ??!!!!!!:
    Bravooooooo!!! ai gresit cariera si nu poti obtine ce vrei ca nu se exprima bine cei din jur.O rusine a societatii cand va place sa radetii de altii.Mai treci granita si vezi ce primesti pt asemenea observatii.Sa-ti explice altii si mai vorbim despre exprimare...
    2009-10-15, 09:11:53 (93.122.254.*)
  8. de xaxxx:
    Postasii sunt o prada usoara pentru borfasi si chiar daca sefii lor stiu asta,ii doare in paispe.Un factor postal are un salariu mizerabil,pana in 1000lei,dar se supune la riscuri imense,isi poate pierde chiar viata in timpul unui jaf ca asta.
    2009-10-15, 09:24:05 (92.80.228.*)
  9. de paliu:
    pacat de cele intamplate si totusi bine ca a iesit doar asa........... o alta varianta este cea a pensiilor si alocatiilor primite pe carduri,astfel nu vor mai aparea astfel de incidente neplacute tuturor
    2009-10-15, 09:45:16 (86.122.132.*)
  10. de GRASU:
    PALIU iti dai seama ca atunci pensionarii o sa moara in casa de foame ca vine covei si fura tot de pe carduri iar batrinii vor astepta derularea anchetei sau vor face infart cand vor auzi ca au de asteptat sa vada de unde recupereaza prejudiciul?POSTA DACA PIERDE PENSIILE DA FALIMENT
    2009-10-15, 09:52:11 (86.126.42.*)
  11. de GIGI:
    -- tot ca şi cazul de deposedare al factorului poştal de bani SÎNTEM în cauză şi noi Membrii Asociaţiei de Proprietari nr.6 ,1Mai atunci cînd mergem să înmînăm Somaţiile Restanţierilor răuplatnici la întreţinere ca să nu fim AGRESAŢI am făcut apel la Secţia 2 Poliţie de care aparţinem dar nu vor să ne însoţească . Din ce cauză ??? Nu le iasă ciubucul ? JOS CORUPŢIA DIN POLIŢIE . JOS ABUZUL DE FUNCŢIE . JOS MAFIA DIN POLIŢIE .
    2009-10-15, 10:20:55 (79.117.167.*)
  12. de danezul:
    Are dreptate ginel in tarile uniunii postasii nu au in atributii distribuirea pensiilor.Cred ca la noi se vrea acest lucru,interesele fiind mari.
    2009-10-15, 10:56:57 (89.120.82.*)
  13. de Radical:
    Precis au atacat-o cainii maidanezi ca sa ii fure banii. Astia sunt pericolul cel mai mare. Trebuie castrati, pt ca ce se naste din pisica ... pardon, caine maidanez, tot maidanez ajunge.
    2009-10-15, 11:56:28 (79.117.134.*)
  14. de //////:
    precis cainii maidanezi si sensurile giratorii de pe carol sunt de vina pt ce a patit postarita. huuooo, puneti fratilor mana pe furci si topoare sa omoram maidanezii...
    2009-10-15, 15:15:20 (79.117.182.*)
  15. de Razboi cu maidanezii:
    viitoru presedinte al RO sa ne oblige pe toti sa adoptam cani si sa traim si noi intr-o tara far de cani pe drum.
    2009-10-15, 15:22:45 (89.120.253.*)
  16. de OARE ASA SA FIE..:
    la naiba in puii mei ce noroc pe autorul jafului....si cica postarita nu sie nimic..sanchi...
    2009-10-15, 16:49:54 (188.26.1.*)
  17. de g'yeah:
    Si totusi, Romania este o tara poate de lumea a patra... Incep sa regret ca sunt Roman.
    2009-10-15, 18:08:23 (79.117.139.*)
  18. de BRAZDA:
    A FOST BLAT INTRE POSTARITA SI CEL C IA FURATO ...ASA CA SE FACU SI POSTARITA CU 200MILIOANE.....BN CA E COVEI ARESTAT CA ZICEATI CA EL IA FURAT GEANTA
    2009-10-15, 19:51:35 (86.123.45.*)
  19. de pt 19:
    nu mai spune de scursura aia de covei..apropo,foarte probabil sa fie un preten de-al lui implicat
    2009-10-15, 22:04:43 (79.117.157.*)
  20. de e saracie mare:
    suntem saraci si disperati si lipsiti de viitor o sa ne omoram intre noi si se pare ca exista si riscul sa nu ne mai luam deloc salariile si pensiile ... si alea asa amarate cum sunt
    2009-10-15, 22:15:40 (93.122.135.*)
  21. de CHICAGO:
    Postarita este implicata in acest furt.Bateria descarcata de la GPS.... Bate la ochii.Baieti de la ancheta investigati situatia financiara a postaritei si se dovedeste ca postarita este implicata.Trebuie sa rezolv eu cazurile de acest gen din State?
    2009-10-16, 03:29:42 (76.214.196.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 9°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: