« Alte articole din categoria Eveniment
Versiunea pentru tiparire
Marimea textului:

Campanie împotriva muncii la negru
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt va efectua în perioada următoare controale inopinate la angajatori, pentru identificarea cazurilor de muncă la negru. Aceste acţiuni se vor desfăşura în cadrul campaniei naţionale privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată „O zi pe săptămână“.
„Munca nedeclarată este un fenomen nociv, din cauza consecinţelor sociale şi economice pe care le produce“, a declarat Elena Stanciu, directoarea coordonatoare a ITM Olt. Inspectoratul de Muncă a amendat cu câte 1.500 de lei trei firme oltene, la începutul acestei luni. Inspectorii au depistat acolo trei persoane care desfăşurau activităţi fără a avea întocmite forme legale. În cadrul acţiunilor de control au mai fost aplicate opt avertismente şi s-au dispus 64 de măsuri.
Ionuţ JIFCU
Festivalul Internaţional de Teatru „Shakespeare“, la Târgu Jiu
Unul dintre cele mai importante festivaluri din lume va putea fi urmărit, de anul viitor, şi în Târgu Jiu. În cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Shakespeare“, trei spectacole vor fi jucate pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“. „Anul trecut, primii zece regizori din lume au venit la Craiova. La ediţia din anul 2010, tema festivalului va fi „Constelaţia Hamlet“. Pentru oraş, dar şi pentru teatrul nostru va fi o nebunie şi un real beneficiu“, a precizat Marian Negrescu, directorul Teatrului „Elvira Godeanu“. Robert Wilson, marele regizor american, va monta cinci scene din „Hamlet“ într-un spaţiu cu totul deosebit: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Teatrul „Elvira Godeanu“ şi Coloana Infinitului.
Alin ION
Băiat înecat în barajul de la Izbiceni
Un băiat de 15 ani, din Corabia, s-a înecat sâmbătă în barajul de la Izbiceni. Nicuşor C. venise în vizită la bunicii săi, în satul Doanca. Potrivit poliţiştilor, minorul împreună cu câţiva prieteni au plecat să se scalde în barajul situat pe raza comunei Izbiceni. El a intrat în apă, s-a scufundat şi nu a mai ieşit la suprafaţă, le-au spus amicii săi oamenilor legii. Un echipaj de pompieri de la Caracal s-a deplasat la faţa locului cu o barcă pneumatică pentru a căuta trupul băiatului, fără succes însă. La lăsarea serii, militarii au întrerupt căutările, urmând să le reia a doua zi. Până la sosirea echipajului de pompieri, minorul a fost găsit de rude, în jurul orei 8.00. Cadavrul a fost transportat la morgă.
Dana MIHĂILĂ
Un zâmbet pentru familiile nevoiaşe
Proiectul „Zâmbet pentru mâine“ se derulează în perioada 29 iunie - 15 iulie de Agenţia Regională pentru Dezvoltare Rurală (ARDR). La acesta vor participa 15 voluntari din nouă ţări, dar şi români. Proiectul constă în strângerea unor articole de îmbrăcăminte, produse alimentare, ajutoare financiare şi alte materiale folositoare. Acţiunile se vor desfăşura în Târgu Jiu. Proiectul urmăreşte dezvoltarea responsabilităţii sociale în rândul agenţilor economici şi cetăţenilor judeţului Gorj. Toate produsele care vor fi colectate vor fi donate unor familii sărmane din localităţile Ţicleni, Novaci, Rovinari, Hurezani, Muşeteşti, Bumbeşti-Jiu, Târgu Cărbuneşti şi Bustuchin.
Alin ION