14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalTeatrul Naţional din Caracal, mărturia unei epoci

Teatrul Naţional din Caracal, mărturia unei epoci


Cortina Teatrului Naţional din Caracal s-a ridicat după 22 de ani. Povestea scrisă cu mult timp în urmă se reia în acelaşi decor, pe aceeaşi scenă, dar cu alte nume mari ale teatrului de azi.

 

Teatrul Naţional din Caracal, o bijuterie de clădire, îţi sare în ochi. Odată ajuns în centrul oraşului, nu ai cum să nu remarci imobilul. Tragedia, dar şi Comedia sunt însemnele care îţi atrag prima oară atenţia. Mai apoi, inscripţia din faţa clădirii: „Teatrv National". Fântâna din faţă vine să completeze frumuseţea exterioară. Rămâi fermecat de acea minune arhitecturală. Încerci uşile, pentru că ai vrea să descoperi ce se ascunde dincolo. Odată cu primul pas făcut intri în istorie. Faci un salt în timp. Deşi reconstruit, astăzi locul nu are cum să nu vină să-şi spună povestea de demult.

A fost odată…

„S-a pus piatra fundamentală a Teatrului Naţional din Caracal, menit a aduce propăşirea culturii oraşului", cu această frază, menţionată în actul de fundaţie la 14 iulie 1896, a început totul. Mai apoi, în 1901, în Dealul Potrosenilor, nu departe de centrul administrativ al oraşului şi în vecinătatea ruinelor Curţii Domneşti a lui Mihai Viteazul, se inaugura noul teatru. Acesta a fost conceput după planurile strălucitului arhitect austriac Franz Billek în stilul barocului târziu. Au impresionat atunci bogăţia ornamentelor: coloane angajate, capiteluri, balcoane, cupole. Totul, dispus asimetric, specific barocului, care dau privitorului sentimentul de trăire intensă şi deplină, dar şi de durabilitate. Privitorul acela s-a transformat în spectator. A intrat poate pe uşa Tragediei sau pe cea a Comediei şi a aplaudat frenetic. La început, ovaţiile au răsunat pentru Societatea dramatică din Craiova, care a deschis la acea vreme în mod solemn şi oficial Teatrul cel nou. Şi din nou aplauzele au umplut micuţa, dar cocheta sală când opera italiană a lui Massini a venit cu trupa sa de 80 de persoane, şi s-au jucat „Traviata", „Travatore", „Ernani", „Bărbierul din Sevilla". La fel s-a întâmplat şi când de pe scena teatrului de ieri au urcat Trupa Leonescu-Vampirul, cu Nottara în „Hamlet". „Era o zi călduroasă de primăvară, ziua lăsatului de sec de Paşte. De cu seară, oraşul avea o forfotă de calfe urmaţi de cete de ucenici, târguind portocale pentru familiile jupânilor. Jupânii târguiau şi ei alviţă albă pentru calfe şi ucenici. În acest vălmăşag soseşte în oraşul nostru Domnul Nottara şi, după ce dă o raită pe la Teatru, merge de se aşază pe o bancă în grădina publică. Într-o clipă, grilajul grădinii e înconjurat de copii, ucenici, calfe, elevi, care încep a arăta cu degetul, printre gratii, pe marele actor. Acesta, stingherit de manifestaţia neaşteptată ce i se făcea, porneşte prin ieşirea dintre prefectură şi primărie, dar ceata-l urmează de la distanţă, strigând: «Uite Nottara!». Bietul Nottara iuţeşte pasul, priveşte înfuriat înapoi, dar ceata creşte mereu, îl persecută tot mai insistent cu «Uite Nottara!». O ia pe uliţa târgului aproape în galop, priveşte înapoi speriat, până ce Providenţa îi scoate înainte o birjă. Salvat, se aruncă în ea şi, agitând bastonul, răcneşte: «Scapă-mă, birjar! Mână, că mă mănâncă crăcălenii!» Seara, Teatrul geme. Din lojele de sus şi de la balcon i s-au aruncat pe scenă, drept omagii… portocale. Totdeauna, pe aici se obişnuia ca scamatorilor de prin circurile ambulante ce opreau prin Caracal să li se arunce portocale drept admiraţie", se menţionează în Monografia judeţului Romanaţi, ediţia 1928, de Ştefan Riman.

Istoria se va rescrie

Acelaşi succes au avut în faţa celor care cu inima deschisă spre cultură păşeau în sala Teatrului Naţional Caracal şi alte nume mari ale scenei româneşti. Lista e lungă. Amintirile acestor treceri fericite stau astăzi scrise pe plăcuţe. În holul de intrare poţi citi: Constantin Nottara, Constantin Tănase, A. Romanescu, Gr. Birlic, Matei Millo. Odată ce pătrunzi în sala de spectacol, alte inscripţii îţi atrag atenţia. Greu descifrabile de jos, urci la balcoane şi treci în revistă alte nume de rezonanţă care au urcat de-a lungul vremii pe această scenă: George Enescu, Tudor Arghezi, M. Sebastian şi lista poate continua. Astăzi, istoria pare să se repete. Odată cu redeschiderea Teatrului nume mari vin să urce pe scenă – Horaţiu Mălăele, Nicolae Urs, Radu Beligan, Tudor Gheorghe, Florin Piersic, Emilia Popescu. Aşa că forfota este mare. Se pun la punct ultimele detalii. Se lucrează la sunet, la lumini. Se şterg ultimele urme de paşi, pentru că la ceas de seară, în joia cea mare, Teatrul deschide porţile, gongul bate. Emoţiile sunt mari căci după 22 de ani sala este din nou plină, iar marii actori ai scenei sunt aici, în lumina reflectoarelor. Pereţii sălii aud din nou aplauzele de final. Şi emoţiile sunt mari: sunetiştii şi cei de la lumini sunt încă la începutul unei astfel de cariere, căci în anii scurşi cei cu experienţă s-au pierdut. Totul trebuie să iasă perfect. Aşa că nimeni nu pleacă acasă, deşi s-a muncit mult în ultima perioadă, iar oboseala îşi spune cuvântul. Lumea trebuie să audă din nou de Teatrul Naţional din Caracal, iar galeria marilor actori trebuie să continue, cu alte nume grele. Şi, chiar dacă astăzi decorurile care îşi aşteaptă actorii sunt moştenire de acum 20 de ani de la Teatrul Naţional craiovean, mâine, trupa de artişti amatori se va mândri cu propriile decoruri, cu propriile costume. Gongul lor va bate din nou, iar ei, oamenii cu dragoste de teatru, vor avea pentru cine să lucreze, ca să umple sufletele de bucurie.

Trupa de actori revine cu „Soţul păcălit“

 

Cortina se va lăsa după cele trei zile care marchează redeschiderea Teatrului Naţional din Caracal. După „Măscăriciul“, „Străini în noapte“ şi „Mahalaua, mon amore“, care îi aduc pe scena bătătorită de succese pe maeştrii Horaţiu Mălăele, Nicolae Urs, Florin Piersic, Emilia Popescu şi Tudor Gheorghe, „Soţul păcălit“, de Moliere, va însemna revenirea trupei de actori amatori din Caracal. Ani întregi, când teatrul nu le-a mai aparţinut, au continuat să joace. Nu au renunţat la arta cea mai dragă lor. Şi, deşi condiţiile în care au fost nevoiţi să joace, pe scene străine, nu aduceau prea mult cu ceea ce înseamnă o rampă teatrală adevărată, cu acustică bună, cu lumini potrivite, cu un sunet optim, nu au renunţat. Azi, când porţile s-au redeschis, ei vor apărea în lumina reflectoarelor pe scena dragă lor, vor retrăi bucuria revederii. Şerban Chiosan, Mircea Grozea, doi dintre actorii care cu greu s-au despărţit 22 de ani de scena acesta, o vor reîntâlni alături de mai tinerii lor parteneri în „Soţul păcălit“, de Moliere, în regia lui Florin Beciu, în luna mai, cu ocazia Zilelor Caracalului.

Ilie Gheorghe şi amintirile scenei din Caracal

 

„Eu am văzut multe teatre în lume asta, 1.000-2.000, dar Teatrul Naţional din Caracal mi s-a părut minunat. Nu mi-am schimbat părerea după 40 de ani… Abia aştept să calc sub emoţia sub care am călcat cu 40 de ani în urmă, pe sfânta scenă, în sfântul altar. Sunt fericit şi abia aştept să sărut cortina acestui templu, acestei catedrale“, căci aici a urcat pe scenă, la 27 de ani, în „Doamna nevăzută“, în rolul Don Juan, un rol de debut. „Este rolul de care îmi este dor. Îmi este dor de tinereţea mea. Au venit apoi şi alte roluri frumoase, numai că ele aparţin unei alte vârste“, mărturisea Ilie Gheorghe, într-un interviu radiofonic, în noiembrie 2008, retrăind emoţiile amintirilor care l-au legat de scena din Caracal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII