Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Eveniment

Minorii delincvenţi, pedepsiţi de la 13 ani

Eveniment - Aldezir MARIN
(citeste alte articole de acelasi autor »)




Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Noul Cod Penal reduce cu un an limita de vârstă de la care este posibilă angajarea răspunderii penale, astfel încât minorii care comit infracţiuni ar putea fi pedepsiţi de la 13 ani. Proiectul stabileşte, pe de altă parte, aplicarea în cazul lor a măsurilor educative neprivative de libertate.

 

Proiectul noului Cod Penal propune reducerea limitei de vârstă de la care este posibilă angajarea răspunderii penale a minorului, de la 14 la 13 ani. În expunerea de motive a noului act legislativ se precizează că modificarea are la bază creşterea continuă a numărului faptelor penale săvârşite de minori cu vârste sub 14 ani, aceştia ajungând să comită infracţiuni foarte grave sau să fie atraşi în activitatea grupurilor de criminalitate organizată tocmai pe considerentul că nu pot fi traşi la răspundere penală. Alt motiv al acestei modificări a avut la bază o statistică privind expertizele efectuate la minori cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani care au comis infracţiuni. În peste 90% din cazuri s-a stabilit existenţa discernământului, lucru care înseamnă că, de obicei, acesta există anterior vârstei de 14 ani. De asemenea, modificarea propusă se înscrie într-o tendinţă generală în Dreptul european al minorilor. Limita de vârstă de la care minorul răspunde penal este de zece ani în Franţa, Marea Britanie şi Elveţia, 12 ani în Grecia, iar în Spania este stabilită în prezent la 14 ani, existând însă un proiect de lege care prevede limitarea ei la 12 ani.

Puşcăria, înlocuită cu măsurile educative

A doua modificare majoră adusă de proiect este renunţarea la pedepsele aplicabile minorilor care răspund penal în favoarea măsurilor educative. Proiectul stabileşte ca regulă măsuri educative care nu implică în nici un fel pedepse privative de libertate, cum ar fi stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână şi asistarea zilnică. Excepţie fac infracţiunile grave sau situaţia în care minorii comit mai multe fapte, cazuri în care se vor aplica măsuri privative de libertate, dar nu în penitenciare, ci în centre educative sau în centre de detenţie speciale pentru minori.

Sute de infracţiuni comise în Dolj de adolescenţi

Potrivit unei statistici a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, în 2008 au fost cercetaţi 305 minori cu vârste până în 14 ani, pentru comiterea a 559 de fapte penale. Dintre aceştia, 58 erau elevi, restul fiind în abandon şcolar. Cele mai multe fapte comise de aceştia au fost furturile, dar s-au înregistrat şi opt tâlhării. Alţi 54 de minori cu vârste între 14 şi 16 ani, care nu răspund penal, au fost cercetaţi pentru comiterea a 116 infracţiuni, dintre care 83 de furturi, şapte tâlhării, restul fiind alte infracţiuni. De asemenea, 159 de minori cu vârste între 14 şi 16 ani au fost cercetaţi pentru 177 de fapte penale.

Cei mai cunoscuţi adolescenţi care au comis zeci de infracţiuni sunt Florin S., zis Roxi, care în anul 2007, când a fost arestat, avea 14 ani, şi Vasile M., care s-a ales cu dosar penal pentru prima oară la 13 ani, în anul 2006. Poliţiştii doljeni au stabilit că Vasile M. a comis, între 2006 şi 2007, 31 de furturi calificate în Craiova. Înaintea sa, în „top" a fost Florian S., din Craiova, care a săvârşit, în perioada iunie-septembrie 2006, 27 de infracţiuni, de la tâlhării şi furturi, până la port ilegal de armă albă.

Profanare de morminte

 

Ultimul incident grav în care au fost implicaţi mai mulţi minori din Craiova a fost o profanare de morminte înregistrată la începutul lunii februarie. Poliţiştii au stabilit că Gruia D., de 14 ani, Ovidiu N. şi Vasile L., ambii de 13 ani, toţi din Craiova, au profanat mormântul unui craiovean din cimitirul Bobonete, furând din coşciugul acestuia banii găsiţi şi bomboanele. Pe numele celor trei minori au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de profanare de morminte.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 4 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Bula:
    Roxy salutare..........sp er sa te intorci cat de curand....intre noi ... si sa nu mai faci infractiuni ... dar eu cred ca te poti reabilita..pt ca nu esti un baiat prost....!!! Imi e dor de tine frate!!! ;) te poop Bula
    2009-03-18, 01:51:14 (79.117.155.*)
  2. de Prostia cu manere.:
    Minorii delincvenţi, pedepsiţi de la 13 ani ..!? Pe cand pedepsirea minorilor de la 3 ani !? Eu cred ca trebuie introdus testul psihiatric obligatoriu la politicieni.
    2009-03-18, 13:16:06 (82.79.146.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 9°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: