Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Eveniment

Penitenciarele, construite în parteneriat public-privat

Eveniment

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Executivul a prevăzut ca penitenciarele să poată fi clădite nu numai din fonduri publice, dar şi prin parteneriat public-privat, potrivit unui proiect de lege înaintat parlamentului şi care ar urma să fie aplicat la intrarea în vigoare a noului Cod Penal şi noului Cod de Procedură Penală.
Ca şi în prezent, penitenciarele se vor înfiinţa printr-o hotărâre a guvernului şi sunt în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, conform proiectului. Potrivit expunerii de motive a guvernului, la capitolul organizării pedepselor privative de libertate se aduce ca element de noutate posibilitatea construirii de penitenciare sau de obiective în cadrul penitenciarelor, prin parteneriat public-privat, „încercându-se, în acest fel, a se încuraja investiţiile, atragerea de fonduri şi în acest domeniu în care, de cele mai multe ori, doar statul suportă integral costurile“.
Altă prevedere a proiectului interzice folosirea lanţurilor, a cămăşilor de forţă sau piroanelor în locurile de detenţie, iar folosirea cătuşelor este permisă doar „în situaţii excepţionale“. De asemenea, portul armelor de foc este permis numai persoanelor care asigură protecţia externă a penitenciarelor şi interzis celor care intră în contact direct cu deţinuţii, în afara cazurilor în care este nevoie să se facă faţă unor incidente de genul tentativelor de evadare. În ceea ce priveşte hrana asigurată în penitenciare, este prevăzut ca alimentaţia persoanelor condamnate să fie făcută „cu respectarea convingerilor religioase asumate de către persoana privată de libertate printr-o declaraţie pe propria răspundere“. Preţurile produselor comercializate în incinta penitenciarelor vor fi controlate de autorităţile competente, limita maximă a acestora neputând-o depăşi pe cea a preţurilor practicate în localitatea în care se află penitenciarul. Alte prevederi ale proiectului reglementează instituţia judecătorului de supraveghere a privării de libertate, cel care verifică modul şi condiţiile în care se execută pedepsele şi măsurile privative de libertate. În plus, se stabileşte în ce condiţii se desfăşoară munca neremunerată în interesul comunităţii, introdusă de noile prevederi penale ca modalitate de înlocuire a amenzii. Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută într-un interval de cel mult 180 de zile. Programul zilnic de muncă, în zilele lucrătoare, nu poate depăşi trei ore pe zi, în cazul condamnaţilor care desfăşoară o activitate remunerată sau urmează cursuri, şi opt ore pe zi, în cazul celorlalţi. „Dacă persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă neremunerată în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă, serviciul de probaţiune sesizează instanţa de executare pentru a se dispune înlocuirea zilelor-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii cu un număr corespunzător de zile de închisoare“, se arată în proiectul guvernului.
NewsIn


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de ioooo:
    pffff e clar o sa se caute puscariasi ,macar sa facem si noi un ban de preferat cu detinutii din Europa de Vest ,ca am fi competitii la costuri ,Romania un mare penitenciar :))
    2009-03-14, 10:30:25 (79.117.185.*)
  2. de aparitia comunistilor schimbati la figuri:
    Probabil se doreste mai rau ca in timpul comunismului,sa se condamne fiecare cum deschide gura si fiecare partid politic cu asociatiile de propietari sa condamne pe cei ce nu iau votat pe fiecare pt ciolan iar asociatiile sa condamne pt ca nu platesc mai mult la ordinele gastilor ce ei sant scutiti de orice.Incet,incet revin represaliile comuniste dar cu un alt nume si alta moda deghizata......
    2009-03-14, 17:14:06 (79.117.212.*)
  3. de to`arashul Matrics:
    si de cite mi-am mai luat eu ca ma tot legam de americani.... V-AM SPUS CA IN SUA PESTE 67% DIN INSCHISORI SINT IN GESTIUNE PRIVATA? V-AM SPUS CA MAI LUNILE TRECUTE UN JUDECATOR A FOST PUS SUB ACUZARE PENTRU CA TRIMITEA ADOLESCENTII SI CITE $( ORE LA INCHISOARE? CE TOT II DATI INAINTE CU COMUNISMUL?!!!
    2009-03-14, 18:09:03 (84.57.172.*)
  4. de tepes:
    Penitenciarele romanesti au nevoie urgenta de o infuzie seroasa de capital si personal daca nu cat de curand sistemul va intra in colaps.Pana se vor face acele penitenciare in parteneriat sa avem grija de acestea pt. linistea cetetenilor acestei tari,e singurul loc unde poti sa ascunzi din pacate prea putini fata de cat sunt oamenii care pun in pericol societatea.
    2009-03-16, 16:02:55 (79.113.97.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 9°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: