Lăsaţi de aproape un an fără hrană, medicamente şi vaccinuri, patru cai şi un mânz stau în Hipodromul de la marginea Parcului „Nicolae Romanescu“ la mila angajaţilor Clubului Sportiv Municipal Craiova. Proprietarul, director general în cadrul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, pare că nu vrea să-şi mai asume responsabilitatea întreţinerii lor.
Curioasă, îşi ridică ochii şi se apropie de grilaj, privind în semiîntunericul grajdului şi ciulindu-şi urechile. Imediat, lângă capul ei apare agitat mânzul, vârându-şi botul printre zăbrele şi adulmecând cu neastâmpăr. Poate primeşte o bucată de zahăr, că n-a mai ronţăit de ceva vreme. „Are un an şi ceva", spune Ovidiu Podaru, antrenor de călărie, arătând spre mânzul negru, lipit de mamă. „S-a născut la noi", adaugă. Cele două animale nu sunt proprietatea Hipodromului. Patru cai au ajuns aici, în august 2007, aduse de o persoană privată, Lucian Pricină. „Înţelegerea a fost ca noi să avem grijă de ei, iar cel care ni i-a adus să furnizeze hrana şi banii pentru medicaţie, vaccinuri. Omul voia să-i antrenăm pentru călărie, pentru familie. Noi aveam deja 11 cai ai Clubulul Sportiv Municipal Craiova. Numai că lucrurile n-au stat aşa. Când i-a adus, erau speriaţi rău, nu veneau la mână, nu stăteau la periat. Din aprilie 2008, proprietarul nu s-a mai îngrijit deloc de ei. Am sunat, am vorbit de câteva ori cu el. A zis să-i scoatem afară şi să-i împuşcăm. Problema este că nu avem nici un act, n-a făcut nici o adresă, măcar să ştim că îi lasă definitiv la noi, la Club. Şi aşa abia ne descurcăm, pentru că sunt oameni care ne ajută – sunt medici care ne dau vaccinuri sau medicamente pe datorie, până obţinem bani ca să le plătim, sunt oameni care donează câte ceva, oameni care ne sponsorizează cu fân şi furaje. Abia ne descurcăm. Şi e păcat de ei, că sunt sănătoşi, n-arată rău. Unii sunt aduşi de la Cislău, unde e herghelie de pur sânge. Nici deparazitarea nu s-a mai făcut de ceva vreme, şi la ei nu merge oricum. Dacă nu faci la tot grajdul, degeaba te-ai apucat să faci la doi, trei", explică Ovidiu Podaru.
„Să fiţi sănătoşi!“ Şi a închis…
Aurelia Loacă, vicepreşedinta Federaţiei Române pentru Protecţia şi Controlul Animalelor, se apropie de mânz să-l mângâie. Întinde apoi două cubuleţe de zahăr pentru el şi mamă. Se aude un ronţăit scurt şi un plescăit de limbă. Căluţul întinde gâtul. Ar mai vrea. „Abandonarea animalelor intră la cruzimi şi legea pedepseşte astfel de acte cu închisoare de la unu la trei ani. Noi nu suntem învăţaţi să ne asumăm faptele. Ai luat un cal, un animal de orice fel, îngrijeşte-te apoi de el. Nu-l poţi abandona ca pe o jucărie inutilă. Vom lua legătura cu proprietarul şi, dacă nu va lua atitudine, îi vom face chiar plângere penală. Avea variante: putea să vândă caii, putea să anunţe Protecţia Animalelor dacă nu-l mai interesau. Putea măcar să trimită o hârtie, o adresă prin care să înştiinţeze aceşti oameni că nu-i mai vrea. L-am sunat pe domnul Lucian Pricină şi a recunoscut că aceşti cai îi aparţin. Îi vom trimite o adresă oficială. Între timp, noi putem acorda asistenţă medicală şi hrană pentru animale", spune vicepreşedinta Federaţiei. Contactat telefonic de GdS, Lucian Pricină, director general al Direcţiei Generale de Pregătire, Promovare şi Urmărire a Proiectelor de Investiţii din cadrul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, proprietarul celor cinci cai lăsaţi la Hipodrom, ne-a urat sănătate (cel puţin atât am apucat noi să auzim) şi a închis.
Este mentalitatea noastră
Animalele îşi îndreaptă capetele către grupul de oameni care discută pe culoar. Din când în când, se aude un sforăit şi câte o copită loveşte poarta de tablă care-i ţine prizonieri. Miroase a fân şi a bălegar. „Când am venit întâia oară aici, aveam trei ani. Atunci m-au adus părinţii. Domnul Podaru, tatăl domnului Ovidiu, m-a urcat întâi pe un câine, unul mare, că nu puteam sta pe cal. Ar fi minunat dacă oamenii ar începe să vină la Hipodrom din nou. Avem campioni balcanici lângă noi, avem un teren pe care s-au ţinut competiţii internaţionale. Şi nu profităm deloc de asta. Eu aş face şi voluntariat, numai să ştiu că locul acesta va prinde din nou viaţă", spune Oana Nedeianu. E absolventă de Conservator şi, în urmă cu ceva timp, a adus o maşină de tuns iarba la Hipodrom. „O să trecem pe o listă pe toţi binefăcătorii", rosteşte cu amar vechiul antrenor, întorcând spatele şi îndreptându-se spre ieşire. Mezinul hergheliei îşi întinde capul să fie mângâiat. Prudentă, mama se apropie de el mai mult, încercând parcă să-l protejeze. „Ar trebui revigorat acest sport. Să vii aici să te relaxezi, cu atât mai mult cu cât noi avem deja un astfel de loc. Dar… depinde de cultură, de educaţie. Noi preferăm să ne ducem copiii la McDonald’s…"
