« Alte articole din categoria Eveniment
Adolescenta care a învins durerea
Eveniment - Sorina STAICULESCU(citeste alte articole de acelasi autor »)
Mihaela înconjurată cu dragoste de colegii de clasă
Versiunea pentru tiparire
Marimea textului: 
Nu a avut timp să vadă decât maşina care se apropia vertiginos... Apoi, firul s-a rupt. Întuneric, linişte... o vagă durere şi parcă un plânset de femeie deznădăjduită. S-a trezit la spital. Trăia. La 16 ani, rămăsese în viaţă. Dar fără piciorul drept.
Am găsit-o în recreaţie, într-o sală de la parterul Liceului „Nicolae Titulescu“ din Craiova, alta decât aceea unde învăţase anul trecut. După accident, îmi explică, directorul a mutat clasa ei, a X-a D, de la etaj la parter. Zâmbeşte. S-a obişnuit cu atenţiile şi grija pe care toată suflarea liceului i le-a arătat încă din prima zi. De aceea nu e surprinsă nici acum, când toate fetele din clasă s-au strâns ciorchine la banca ei. Adiţa îi scrie o cerere către director, Lori o întreabă dacă vrea ceva de la chioşc, Mirela îi povesteşte filmul de aseară... Nici una nu o face pentru şefa clasei. O fac pentru Michiduţa lor, cum o alintă cu drag, prietena şi colega pentru care, în iulie, şi-ar fi dat fericite sângele, numai să o salveze.
Un răspuns... pentru toată viaţa
28 iulie a picat într-o luni. Mihaela plecase de acasă de dimineaţă, pe la 7.00, cu Cătălin, fratele ei. Trebuia să ajungă la ţară şi au mers în intersecţie, să-şi aştepte bunica. Totul s-a petrecut într-o clipă. O Dacie venea cu viteză dinspre Luncă. Aflată în refugiu, tânăra a apucat să vadă doar cum şoferul a tras brusc de volan în dreapta. N-a avut timp să reacţioneze. Bolidul a rupt o conductă, apoi a smuls din asfalt semaforul. Şi, brusc, s-a făcut întuneric...
„M-am trezit la spital, la Reanimare, după multe ore în care medicii au încercat să mă readucă la viaţă. A fost cumplit...“, povesteşte Mihaela. Se joacă, uşor nervoasă, cu un pix. Nu-i place să-şi amintească. Din când în când zâmbeşte, pentru a-şi ascunde emoţia. În jur, colegele au împietrit, ascultând, a câta oară, dureroasa poveste. „Veniseră mulţi oameni să mă vadă... Erau părinţii, Cătălin - care, din fericire, nu a păţit nimic - colegi, profesori, rude, cunoştinţe. Veniseră să doneze sânge, mi s-a spus, pentru că pierdusem o cantitate foarte mare şi viaţa mea era în pericol din această cauză...“.
Nu i-a spus nimeni nimic atunci. Nici nu bănuia ceva. Curios, dar simţea durerea furnicându-i „ambele“ picioare, până în vârful degetelor. A doua zi, însă, când s-a ridicat în şezut să mănânce, a văzut, prin cearşaf, un spaţiu gol. S-a uitat spre mama ei, sperând din totul sufletul că îi va spune altceva. Chiar în acel moment a intrat şi dr. Cristian Boborelu, cel care îi salvase viaţa. Cu toate precauţiile şi ezitările medicului, răspunsul a fost alb, dur, necruţător: piciorul drept fusese amputat.
Şocul a venit mai târziu
În nouă zile de internare, Mihaela Barbu a devenit, să zicem aşa, vedeta Spitalului de Urgenţă. Asistente, medici veneau să o vadă. Să-l cunoască pe cel mai curajos bolnav care intrase vreodată pe porţile lor.
„Cred că i-am şocat cu liniştea şi resemnarea cu care am primit vestea. Mi-au curs câteva lacrimi. Atât...“
Şocul a urmat însă la două săptămâni după accident. Era o zi călduroasă de august. Ajutată de cadrul metalic cumpărat de părinţi, Mihaela a ieşit în parc cu câteva colege. Nu a părut să o deranjeze ceva, îşi amintesc fetele, a râs şi a glumit, s-a simţit bine, redevenise Miki cea dintotdeauna. Ajunsă însă acasă, furtuna ţinută prea mult în frâu s-a dezlănţuit.
„A urlat şi a plâns o zi şi o noapte“, povesteşte cu glas stins Ştefania Barbu, mama Mihaelei. Se sprijină de pervazul unei ferestre în holul şcolii. A venit să o ia acasă, aşa cum face în fiecare zi de când a început anul şcolar. Nu intră încă în clasă. Nu vrea ca fata ei să o mai vadă plângând...
„Ţipa cum nu am crezut vreodată că o să aud. A rupt lenjeria, a spart tot ce i-a picat în mână, a sfâşiat maimuţoii din camera ei... Era distrusă şi nici unul nu ştiam cum să o liniştim. Îmi striga: «Trebuia să mai aştepţi o jumătate de oră, să nu mă bagi în operaţie, şi muream. M-ai fi uitat în timp şi nu mai sufeream nici eu, nici voi!»“. Femeia suspină, învinsă de durere. Pentru ea, mama care a respirat toată viaţa numai pentru copiii ei, accidentul din iulie a însemnat cea mai mare nenorocire. Şocul a înnebunit-o. Câteva săptămâni după accident, timpul s-a măsurat de la un atac de panică la altul, de la o criză la alta.
„Nu puteam să realizez ce s-a întâmplat. Nici acum nu pot. Parcă sunt într-un vis urât şi aştept să mă trezesc... Un copil atât de bun... Întotdeauna premiantă, întotdeauna ascultătoare, atât de plină de viaţă!... Înainte, ea era cea care stătea lângă mine când mă simţeam rău. Acum, am ajuns să stau eu în genunchi lângă ea...“. Plânge necontrolat. „Aseară ne uitam pe nişte poze... de dinainte. Şi când o vedeam cât de veselă era, de plină de viaţă, simţeam... cum să spun... cum mi se urcă sufletul în gât, să iasă afară. A observat că mi-e rău şi a închis calculatorul. De fapt, tot ea e cea care mă încurajează pe mine, pe taică-său, pe toţi“.
Profesorii şi colegii, alături
Sună de ieşire. Cu catalogul clasei a X-a D sub braţ, profesoara de chimie iese din sală. Se numără printre cei care au apreciat-o şi îndrăgit-o pe eleva Mihaela Barbu încă din primele zile ale clasei a IX-a. Iar acum, mai mult ca niciodată. De aceea, nici nu-şi poate stăvili cuvintele frumoase şi admiraţia faţă de ea.
„Este un om deosebit. M-am ataşat de ea de anul trecut, când organizam nenumărate campanii pentru bătrânii de la azil. Ea era întotdeauna prima care îşi oferea sprijinul. Iar după accident a dat dovadă de un curaj extraordinar. Altcineva, în locul ei, de vârsta ei, s-ar fi prăbuşit... Dar credinţa în Dumnezeu şi speranţa au ajutat-o să reziste. De cele mai grele încercări a trecut cu bine: s-a întors la şcoală, şi-a reluat viaţa de zi cu zi. Noi toţi, profesori, elevi, am încercat să ne comportăm normal, să îi întărim convingerea că pentru noi este aceeaşi, că nimic nu s-a schimbat şi că viaţa va continua. Nimeni nu are sentimentul că e o persoană cu handicap. Ci aceeaşi Mihaela, elevă excepţională şi om deosebit“...
Banii aduc speranţa
A mai fost un impas. Plecarea la Bucureşti, acum trei săptămâni, la Fundaţia Silviu Prigoană, cea care îi poate realiza proteza pentru picior.
„Am văzut doar scheletul metalic, neîmbrăcat“, îşi aminteşte Mihaela, în timp ce se îndreaptă spre ieşirea din şcoală, sprijinită de o parte de mamă şi de cealaltă, de colega de bancă, Adiţa. „M-am speriat şi am început să plâng. Medicii m-au liniştit, însă, cât de cât. Mi-au spus că proteza va suplini în proporţie de 95% piciorul pierdut... Şi că mă va ajuta să-mi continuu viaţa, aproape la fel“, schiţează un zâmbet timid, plin de speranţă. „Pentru a o obţine însă, dar şi pentru recuperare şi cazare acolo - timp de câteva săptămâni - am nevoie de 40.000 de lei... Sumă prea mare pentru părinţii mei, amândoi pensionari“. Se opreşte să se odihnească. Un prieten deschide portiera maşinii, să o ajute să intre, în timp ce mama îi strânge cadrul din metal rece.
„Dar cred că voi reuşi. Nenumăraţi oameni au venit atunci să doneze sânge, deşi nu mă cunoşteau. Poate vor dori să mă ajute şi acum... Apoi, o să-mi reiau activităţile de până acum. Voi continua să merg la dansuri - la partea de cor, ce-i drept - , la echipajul de Sanitari. Şi voi da mai târziu la Medicină - aşa cum îmi spune medicul meu, dr. Boborelu: să salvez şi eu o viaţă...“
Apel la solidaritate
Acum aproape două luni, pe 29 iulie, Mihaela Barbu, de 16 ani, din Craiova, a fost victima unui cumplit accident rutier. La intersecţia străzii Râului cu bulevardul Ştirbei Vodă, Alin Codiţoiu, de 20 de ani, din comuna Bucovăţ, având permis de numai câteva luni, conducea o Dacia dinspre Bucovăţ către Ciupercă. La un moment dat, a pierdut controlul asupra volanului, maşina a izbit un stâlp de semafor şi a fost proiectată pe trotuar, spulberând-o pe Mihaela, aflată pe refugiu.
„Primul ajutor mi l-a oferit un bărbat despre care nu mai ştiu nimic de atunci. Am auzit că mi-a legat piciorul cu un cablu, să nu mai pierd sânge. Mi-a salvat viaţa. Vreau să-i mulţumesc pentru asta...“, spune Mihaela, având aproape întipărit pe chip acelaşi zâmbet blajin...
Cei care vor să o ajute pe această copilă de numai 16 ani să-şi continue viaţa o pot face depunând bani în contul RO66BTRL01701201I70329XX, deschis la Banca Transilvania, Craiova, sau pot să contacteze redacţia Gazetei de Sud. Vă mulţumim.
Nota curentă: 4.8 din 45 voturi
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
- de Popescu Marius:
Mi-au dat lacrimile ... in rest , nu mai este nimic de spus ! Prea dureros .. - de Radical:Multi dintre noi suntem soferi, dar trebuie sa fim foarte atenti, pentru ca nu avem nici un drept sa distrugem viata cuiva.
- de GABI:O poveste cutremuratoare. Cum viitorul unui copil nevinovat poate fi alterat de un inconstient care nu are ce cauta la volan si din pacate sunt multi ca asta. Trebuie sa aiba puterea sa treaca peste asta, pentru ca din pacate asta a fost destinul ei.
- de spitalul 1:Cel care a fost la volan este baiatul unui brancardier din UPU, brancardier (Gioni se numeste0 care, daca cineva avea nevoie de bani in spital EL acest tata de criminal cerea dodanda la bani, deci camata. A nenorocit un copil, iar fiul sau este bine mersi
- de :(:nashpa, iti dau lacrimile...
- de a:trebuie sa fi tare mihaela sa sti ca multi oameni stiu povestea ta si sunt alturi de tine.fi tare si roagate la Dumnezeu,sunt sigura ca te va ajuta sa rezolvi cu proteza.
- de cristi:cand citesti asemenea articole....iti dai seama cat de fericit esti si nu apreciezi......pt Mihaela..multa incredere...desii nu o cunosc...o apreciez... >>>gds as vrea un nr de tel al familiei pe adresa statusdeclin3d@yahoo .com
- de Cristofor:Pacat de fata...dar totusi pt redactor :O venea cu viteză dinspre Luncă. Aflată în refugiu, tânăra a apucat să vadă doar cum şoferul a tras brusc de volan în dreapta. N-a avut timp să reacţioneze. >>Bolidul... daca si Dacia a ajuns sa fie bolid...
- de klauss:Ce s-a intamplat cu javra care a accidentat-o?
- de mihaela:o mare nenorocire insa capul sus mihaela viata e frumoasa si trebuie traita
- de No One:De mult nu mi-au mai dat lacrimile. Am fost impresionat de povestea fetei, nu de articolul d-nei Stanculescu, care ca orice reporter dornic de afirmare face tot posibilul sa aduca senzationalul, ajungand pana incat sa numeasca o dacie bolid. Cat despre Mihaela, tot respectul, nu cred ca as fi rezistat in locul ei.
- de Dan D-orulet R-otariu:Haideti mai, aparatorii partidelor parlamentare, nu va faceti ca nu cititi articolul asta si spuneti-le lui Berceanu & Co (PDL), Prioteasa & Co (PSD), Oprea & Co (PSD), ajunsi putrezi de bogati pe spinarea statului, sa-si faca campanie electorala prin ajutarea acestei fete. Este inadmisibil ca voi sa va luati sumele forfetare pentru aprtid, sa luati banii pentru cabinetele de deputati si senatori, sa luat bani de la sedintele lunare a consiliior de administratie, sa dati 2.500 lei ca sa participati la alegerile din aceasta toamna si sa nu ajutati aceasta fata cu suma de 40 mii lei. Nu-mi pasa ca va faceti pe banii nostri (obtinuti d ela stat) campanie electorala daca renuntati la 2 panouri publicitare si 10.000 fluturasi si ajutati aceasta copila lovita de sistemul vostru de acordare de permise pe bani si nu pe cunostinte temeinice practice si teoretice, nu pe verificari corecte ci pe imbogatirea politistilor carora nu vreti sa le dati Legea ilicitului ca sa-i prindeti, ca sa se teama! AJUTATI IN ACEASTA VIATA cu sumele primite de la stat acest suflet de copil, nu va cer sa scoateti din buzunarele voastre!
- de Dan D-orulet R-otariu:Erata: Oprea si compania e de fapt PNL-ul si nu PSD cum am scris eronat mai sus.
- de unu:Pacat de ce s-a intamplat...sincer ar trebui verificati mai atent cei cu permis de conducere..sunt sofer am vazut cum se sofeaza in Craiova...haos 50% din tineri nu stiu ce inseamna cedeaza trecerea..dar au permis...tanarul vinovat ce mai face? De ce nu incearca sa faca o fapta buna sa incerce el personal sa ofere ajutorul financiar pentru ce a facut ...e un ajutor infim avand in vedere ce a facut..si ca pedeapsa suspendarea permisului PE VIATA cand se intampla asa ceva.
- de cap limpede:Bai nene, tot regretul pentru fatuca asta, dar am si eu o intrebare: de ce nu suporta firma de asigurari unde era asigurat "bolidul" costurile? Ca doar de-asta exista asigurare de raspundere civila! Sau nu stie absolut nimeni ce inseamna "raspundere civila"?
- de dianajl:Pacat pentru acest copil!Este tragic ce se intimpla in tara asta fara legi unde haosul predomina! Sunt perfect de acord cu comentariul nr. 13. Tot ce a urmat dupa 89 a adus Romania intr-o situatie dramatica .......
- de alina:Capul sus Mihaela ai tot viitorul in fata ,si cu siguranta vei obtine acea proteza de care ai nevoie,trebuie sa fi optimista , ai alaturi oameni minunati care te sustin si sunt alaturi de tine si te iubesc ,multa sanatate
- de prieten:Fii tare miki toata lumea e alaturi de tine si te sustine.....totul va fi bine si tu vei zambi din nou.noi te vom ajuta sa treci pete toate...:*
- de anka:lasa iubita...ca totul se va rezolva,AI INCREDERE ji sperantzaa.:*:*
- de anonim:Acel criminal,k asa se numeste,este liber,nu a patit nimik.Nici pana in ziua de azi nu s-a luat nici o masura impotriva lui,astea sunt legile in Romania.Ei incerca sa fak tot posibilul k baiatul lor sa nu fak puscarie.Tatal criminalului vrea cu orice pret sa ia masina sa o duk la Remat pentru a sterge orice dovada.
- de visit _craiova:craiova 4all.ro - visit is new
- de Laurin:bravo fetei ca a trecut peste tragedie, majoritatea din noi erau cu siringa-n vena a 2-a zi dupa ce realizau ce s-a intamplat. Mult respect si sper si sa stie (desii cred ca stie deja) ca viata nu se termina aici, asta o va face mai ambitioasa. @mesajul nr13: Va rog sa nu imi mai jigniti tara, e mai dezvoltata decat 6/7 din globul asta, am avut mare noroc ca ne-am nascut aici. A fost un incident, nu e vina celor care dau permise sau a politistilor, e a soferului sau a masinii. Incidente de acest gen se intampla peste tot in lume. Stiti cum se ia carnetul in Canada, noua zaelanda etc. ? Te pune sa pe invarti cu masina de 2 ori intr-o parcare (cea ce poate face orice copil de 14 ani in romania) si iti da carnetul. M-am saturat sa aud peste tot cum se da vina pe stat, vina e personala.
- de Ionescu:Cine i-o fi dat lui Laurin ( nr. 23) carnetul in Canada dupa ce l-au pus sa se invarta "cu masina de 2 ori intr-o parcare (cea ce poate face orice copil de 14 ani in romania)" ? Cred ca vorbeste din filme
- de Laurin :Traiesc in romania, nu am imigrat si nu o sa o fac niciodata, am preteni care asa l-au laut si a dat si un reportaj despre cum se ia carnetele de national geographic.
- de kiki:Laurin, nu vorbi din auzite...habar nu ai defapt..invarteste-t e tu de doua ori intr-o parcare de 4 pe4 si vezi cum e, examenele de permis afara sunt mai grele..in general..nu mai generaliza..du-te si invarteste-te sa vezi ce ametit iesi si fara permis pe deasupra..ok? si pentru Mihaela.....nu te gandi inapoi,,fa-ti planuri de viitor...incearca sa treci pest easta e f greu si tre sa fii tare sa treci...insa tu ai scapat cu viata, esti aceeasi tu fata desteapta si frumoaSA nu te lasa si vei vedea ca viitorul tau poate fi la fel de frumos.concentreaza- te pe ceea ce esti , nu pe ceea ce nu esti...esti la felMIhaela..un gand bun de la noi
- de fyfy:fii tare mihaela .. nu te cunosc .. doar din auzite de la prietena mea Ina .. sincer mi-au dat lacrimiele cand am citit articolul despre Miki offff nu merita asta dar ... viata e foarte crunta cu cine nu merita .. esti copil.. si eu sunt copil .. si ma doare sincer sa fiu ma doare pt ca nu meritai asta dar.. asta a fost sa fie destinul tau ... ZAMBESTE...INCEARCA SA UITI CE A FOST ...GANDESTE SPRE BINE SI TOTUL VA FI ALTFEL.. VEI FI CUM AI FOST TU INAINTE ... SI VEI REUSI SA ZAMBESTI CUM FACEAI INAINTE ... NU TREBUIE SA RENUNTI NICIODATA .. LUPTA CU VIATA MIKI !!! cand voi ajunge in craiova o voi ruga pe pr mea Ina sa merg la tine iti promit ! un gnad bun din partea mea .. cu totii suntem langa tine !!!!
- de anka:ai incredere in noi, in tine...nu iti pierde sperantza...o sa fac tot ce imi sta in puteri sa te ajut....fii vesela pt ca ai o multime de persoane care te iubesc.....Te iubesc mikidutza mea:X:X:X:X...
- de maria:miki fii tare.cu totii te vom ajuta sa trece peste asta.esti o dansatoare f buna din cate am vazut at cand faceati repetitie! Viata merge inainte...e greu stiu,dar trebuie te gandesti ca vei strange suma de bani si in scurt timp te vei plimba din nou cu ale tale colege prin parc :) pup dulce :*
