Inima maestrului Ştefan Iordache a încetat să mai bată

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Actorul Ştefan Iordache a încetat din viaţă în urma unui stop cardio-respirator, la un spital din Viena, unde fusese transferat de la Spitalul Elias.

Ştefan Iordache a jucat pe scena teatrului românesc 49 de ani, fiind creatorul unor mari roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore.

S-a născut pe 3 februarie 1941, la Calafat, şi a copilărit la Bucureşti. În 1959 a dat admitere la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică şi a fost admis, după ce, în anul precedent, nu reuşise să intre la Facultatea de Medicină şi practicase diverse meserii. A absolvit în 1963, la clasa lui Dinu Negreanu, şi şi-a dat examenul de licenţă cu rolul principal din „Ascensiunea lui Arthuro Ui poate fi oprită“. Printre colegii săi de generaţie se află alţi mari actori: Irina Petrescu, Valentin Uritescu, Grigore Gonţa, Itta Marcu, Dionisie Vitcu şi Alexandrina Hallic.

Ştefan Iordache a fost căsătorit 40 de ani cu nepoata pictorului Nicolae Tonitza, profesor universitar doctor Mihaela Tonitza-Iordache.

Ştefan Iordache a debutat în 1963 la Studioul Casandra, cu rolul lui Arthuro Ui, în piesa „Ascensiunea lui Arthuro Ui poate fi oprită“. De la debut, a întruchipat mari personaje din dramaturgia universală şi naţională, în montări spectaculoase sub bagheta unor mari regizori români.

În Bucureşti, a jucat pe scena Teatrului „C. I. Nottara“ până în 1977, apoi la Teatrul Mic, până în 1990. A fost angajat al Teatrului Naţional din Craiova, unde s-a remarcat şi prin rolurile din „Titus Andronicus“, spectacolul montat de regizorul Silviu Purcărete, în 1992, care a marcat începutul ascensiunii internaţionale a teatrului craiovean.

A interpretat Regele în „Viziuni flamande“ în 1968, Raskolnikov în „Crimă şi pedeapsă“ în anul 1970, spectacol montat de Sanda Manu, apoi Hamlet în 1974, Consulul Groti în „Să îmbrăcăm pe cei goi“ în 1978, Richard de Gloucester în „Richard III“ în 1983, Maestrul în „Maestrul şi Margareta“ în 1980, în regia Cătălinei Buzoianu. A continuat cu Generalul Cearnota în „Fuga“ de Mihail Bulgakov în anul 1995 şi, în 2000, cu John Barrymore din „Barrymore“, piesă montată de Gelu Colceag.

Cel mai recent rol al său este Prinţul Potemkin, în piesa „Ecaterina cea Mare“, de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008, de regizorul Cornel Todea la Teatrul Naţional Bucureşti, în care parteneră de scenă i-a fost Maia Morgenstern.

Într-un interviu acordat pe 22 iulie 2008 Jurnalului Naţional, Ştefan Iordache a declarat că nu vrea să se mai implice în societate, că acordă pentru ultima dată un interviu şi că tot ce se întâmplă acum în România nu mai poate fi caracterizat nici de sensul peiorativ al ideii de telenovelă. „Este ultima mea apariţie în public, în afara scenei, acolo unde bate inima mea“, a mai spus actorul. „Nu mai vreau să trăncănesc, la ce foloseşte? Sunt mâhnit. Nici vehement şi nici supărat. Mâhnit. Vorbim cu toţii în vânt, pentru că nimic nu se schimbă“, a continuat Ştefan Iordache.