13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTraficanţi de droguri, prinşi în flagrant

Traficanţi de droguri, prinşi în flagrant


Ofiţerii din cadrul BCCO Craiova, împreună cu poliţişti din cadrul IPJ Dolj, au eliminat un grup infracţional organizat care se ocupa cu introducerea în ţară, recoltarea şi vânzarea de droguri în barurile sau discotecile din Craiova şi Filiaşi.

 

Lucrătorii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova au supravegheat mai mult timp activitatea membrilor unui grup infracţional organizat, specializat în traficul ilicit de droguri de risc şi vânzarea acestora în judeţul Dolj.

Conform reprezentanţilor BCCO Craiova, poliţiştii antidrog au filat mai multe persoane suspecte de comiterea infracţiunii de trafic de droguri. Pe 25 august, poliţiştii au organizat şi prins în flagrant doi craioveni, pe Ciprian Lazăr, de 25 de ani, şi pe Adrian Bora, de 18 ani, în timp ce tranzacţionau 422 de grame de rezină de canabis. Asupra lui Lazăr au fost găsiţi 1.200 de lei, în bancnote de 100 de lei, ale căror serii au fost identice cu cele transcrise anterior în prezenţa unui procuror din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi folosite pentru cumpărarea drogurilor. Din cercetările anchetatorilor, s-a stabilit că Lazăr a cumpărat drogurile din Italia, le-a introdus în ţară şi intenţiona să le vândă în cluburile şi discotecile din Craiova prin intermediul mai multor tineri, printre care şi Bora.

În aceeaşi zi, procurorii DIICOT au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pe 24 de ore a lui Lazăr, iar după aceea, în baza probelor strânse împotriva sa, Tribunalul Dolj a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Judecătorii au dispus cercetarea în stare de libertate a lui Bora. Cei doi tineri sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de risc şi introducerea în ţară de droguri de risc.

 

Ramificaţii la Filiaşi

 

După reţinerea lui Lazăr, anchetatorii au continuat cercetările pentru identificarea tuturor membrilor grupului infracţional organizat. Primele rezultate au apărut pe 1 septembrie, când poliţiştii din Filiaşi l-au prins în flagrant pe Cătălin Corâţu, de 20 de ani, din localitate, care avea asupra sa 15 grame de canabis. Poliţiştii din Filiaşi au anunţat imediat lucrătorii din cadrul BCCO Craiova, care, din primele verificări efectuate, au stabilit că suspectul procurase drogurile de la un prieten, Răzvan Cenuşe, de 19 ani, din Filiaşi. Acesta din urmă a declarat în faţa anchetatorilor că a recoltat canabisul dintr-o cultură spontană aflată pe raza comunei Gogoşu, sat Ostrovu Mare, judeţul Mehedinţi.

Ofiţerii Compartimentului Antidrog din cadrul BCCO Craiova s-au dus pe 2 septembrie în comuna Gogoşu, unde au dispus ridicarea în vederea confiscării a 62,5 kilograme de canabis. Cei doi tineri sunt cercetaţi în stare de libertate pentru comiterea infracţiunilor de recoltare şi deţinere de droguri de risc. Reprezentanţii BCCO Craiova au precizat că pe viitor vor diversifica activităţile de combatere a traficului şi consumului de droguri.

Primul loc

Conform poliţiştilor, judeţul Dolj ocupă primul loc pe ţară în ceea ce priveşte depistarea persoanelor care comit infracţiuni de trafic, comercializare, recoltare sau deţinere de droguri. De la începutul anului şi până în prezent, au fost arestate 19 persoane, acestea fiind cercetate sau trimise în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic sau comercializare de droguri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII