Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Eveniment

Trei şcoli prădate la Slatina

Eveniment - Diana MITRACHE
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Şcoala Generală „Constantin Brâncoveanu“

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Trei şcoli din Slatina au fost sparte în doar o săptămână şi jumătate. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a fost identificat autorul a două dintre spargeri. Este vorba despre Tudor Alecu, de 18 ani, din municipiu. După cum spun directorii celor trei unităţi de învăţământ - Şcoala Generală „George Poboran“, Şcoala Generală „Constantin Brâncoveanu“ şi Grupul Şcolar Industrial Metalurgic - la toate cele trei unităţi s-a operat în acelaşi mod. Din acest motiv, nu este exclusă varianta ca toate cele trei unităţi să fie sparte de acelaşi infractor. Cele mai mari pierderi le-a suferit Şcoala Generală „George Poboran“. După ce a furat câteva bunuri, prădătorul nu s-a mulţumit cu atât. El a distrus uşile metalice abia montate.

Prima spargere, la „Constantin Brâncoveanu“

Şcoala Generală „Constantin Brâncoveanu“ a fost spartă pe 4 aprilie. Infractorul a smuls grilajul şi cu un diamant a decupat o bucată din geam, l-a deschis, apoi a intrat în clădire. Cabinetul de contabilitate şi cel al consilierului educativ au fost primele „vizitate“. Din fiecare hoţul a luat o unitate centrală de calculator, un DVD-player, un scaner şi două boxe de calculator. Valeria Oltean, directoarea şcolii, a spus că boxele au fost recuperate. Ele se află la poliţiştii care cercetează cazul şi urmează să fie înapoiate unităţii de învăţământ, după definitivarea cercetărilor. „S-a întâmplat în noaptea de marţi spre miercuri. Femeia de serviciu a observat totul a doua zi. Nu mi-a mai ars nici de sărbători, de nimic“, a spus Valeria Oltean.
A urmat Şcoala Generală „George Poboran“

Pe 9 aprilie a avut loc a doua spargere. De data aceasta, şcoala aleasă a fost „George Poboran“. Şi aici, tot cabinetul consilierului educativ a fost primul prădat. Ca şi la cealaltă unitate, a urmat cabinetul directorului. Au fost sustrase două calculatoare şi un microfon. Numai că hoţul nu s-a mulţumit cu atât. Uşile metalice abia montate au fost distruse. Directoarea şcolii, Floarea Mustaţă, crede că infractorul a vrut doar să provoace distrugeri. „Numai rău ne-a făcut. Cred că mai mult a vrut să distrugă decât să fure. A sustras două calculatoare, un microfon şi a distrus uşile metalice abia montate. Le-am îndreptat noi, dar două dintre ele au fost de nerecuperat. Le-am schimbat cu altele noi. Nu făcusem nici recepţia lucrării la firma executantă. Acum le plăteşte primăria şi pe alea două“, a declarat Floarea Mustaţă.

Ultima lovitură, la Grupul Şcolar Metalurgic

Ultima spargere a fost înregistrată sâmbătă noapte la Grupul Şcolar Industrial Metalurgic. Infractorul a deschis grilajele şi geamul şi a pătruns în sala de şedinţe. De data aceasta, s-a mulţumit doar cu un DVD-player. „Nouă ne-a furat doar un DVD-player. Cred că a folosit o «pisică» atunci când a deschis geamul de la club. A tras întâi grilajele, apoi a deschis forţat şi geamul. Nu ştim cine este hoţul pentru că ancheta este în desfăşurare“, a afirmat directorul şcolii, Sorin Buşcă. Poliţia continuă cercetările. Până în prezent nu se ştie dacă Tudor Alecu a comis şi spargerea de la Grupul Şcolar Industrial Metalurgic.                  


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 17°C.
    La noapte: 12°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora

    Opinii

    Eveniment

    Actualitate

    Casa si gradina

    Societate

    Economie

    Politica si comunitate

    Util si placut