Directorul Liceului din Draganesti-Olt isi turna colegul la Securitate
Povestea profesorului Constantin Zanfir din Daneasa, in prezent pensionar, a inceput cu 30 de ani in urma. Tinar profesor la un liceu de provincie, a facut, mai intii, greseala sa scrie in condica de sugestii si reclamatii a unui magazin ce-l deranjeaza. Dupa care a primit propunerea de a deveni informator al Securitatii, pe care a refuzat-o si de aici au inceput problemele. A fost „turnat“ de elevi, colegi, cunoscuti, dar despre toate astea a aflat de-abia anul trecut, cind a primit de la CNSAS raspuns la cererea formulata in 2001, de a-si vedea propriul dosar, daca exista. In prezent, se judeca si cu CNSAS, si cu SRI, dar si cu patru dintre cei care i-au facut viata amara. Si vrea sa spuna ca oameni care astazi ocupa functii importante, pentru care au fost nevoiti sa declare pe propria raspundere ca nu au fost informatori sau agenti ai Securitatii, au facut declaratii mincinoase. Acuzele, spune Constantin Zanfir, le poate proba cu notele informative semnate chiar de cei pe care vrea sa-i dea in vileag.
„In 29 noiembrie 1974, ma invita ofiterul de securitate Zoltan Makay sa colaborez cu Securitatea Caracal. Am refuzat“
Constantin Zanfir, absolvent a doua facultati, in prezent profesor pensionar, traieste in Daneasa. Nu mai vrea sa aiba de-a face cu presa, pentru ca „am trecut prin multe si nu m-a intrebat nimeni“. Dupa ani la catedra a fost nevoit, citeva citeva luni, sa se multumeasca si cu munca de incarcat-descarcat vagoane, pentru a-si intretine familia. Si-a pierdut locul de munca de la liceu fara sa i se spuna motivul, a fost batut de Securitate, anchetat zile de-a rindul, birfit de colegi.
„Totul a inceput cind eram la Caracal, la Grupul Scolar Industrial de Vagoane. Pe 29 noiembrie 1974, ma invita ofiterul de securitate Zoltan Makay sa colaborez cu Securitatea, sub numele «Marcu». Am refuzat. Imi deschide dosar de securitate. Sursele mentionate: «Aurora», «Nelu», «S». Motivul invocat: «a fost recrutat informator si a refuzat colaborarea, poarta discutii tendentioase la adresa conducerii de partid si de stat». Alt motiv a fost ca am scris in condica de sugestii si reclamatii a chioscului «Bulevard» din Rosiori ca nu sint oua, ca nu e piine, ca nu se gaseste decit peste. In total, 32 de informatori si 14 ofiteri de securitate s-au ocupat de mine, in frunte cu seful Securitatii din judet, de atunci, Gheorghe Ratiu. In 1975, m-am mutat la Rosiori, unde se ocupa de mine Radu Tinu. In 1977, am revenit la Draganesti, pentru a fi mai aproape de casa, sa nu mai fac naveta. Mi s-a deschis volumul doi al dosarului. S-a ocupat in continuare de mine maiorul Gheorghe Anicescu. Asta punea elevii, vreo 12, cu coduri de securitate, sa scrie despre mine. Scriau ca nu-i lasam sa cinte imnul de stat, o membra UTC, Lidia Mihaela Dinca, scria despre mine ca sint «un cadru care nu face cinste functiei sale, care nu-i lasa pe elevi sa cinte imnul de stat, in clasa a X-a spunea elevilor ca este obligat de partid sa-i treaca clasa, indiferent de pregatirea lor»“.
„Eram anchetat ore intregi de Filip Memu, care astazi este seful SRI Vilcea“
In 1983, a inceput sa fie chemat la Slatina, la Securitate, adus de seful de post din Daneasa, Radu Ristea. „Eram anchetat ore intregi de Filip Memu, care astazi este seful SRI Vilcea, cerindu-mi sa recunosc acuzatiile ce mi se aduc, anume ca prin conduita de la catedra si prin discutiile cu colegii aduc grave atingeri sistemului. Mi se spunea sa nu spun nimanui ce se intimpla acolo, altfel voi avea probleme. Uneori, interogatoriul dura ore intregi, cind nu spuneam ce dorea sa auda eram chiar batut. De altfel, Filip Memu a recunoscut ulterior ca m-a anchetat in acea perioada, dar nu mai recunoaste ca m-a batut. Ceea ce nu inteleg este cum a putut ocupa functia pe care o detine astazi, cind pentru a se prezenta la concurs legea il obliga sa dea o declaratie pe propria raspundere ca nu a facut politie politica“.
Am incercat sa-l contactam pe Filip Memu. Procedura de trimitere a unui fax cu o pagina pentru seful SRI Vilcea a durat aproape o jumatate de zi. Mai intii, legatura de la numarul oficial catre interiorul sefului nu s-a realizat. Dupa mai multe incercari zadarnice, a fost intrebata persoana care raspundea cum se poate trimite, totusi, un fax catre Filip Memu. S-a cerut timp de gindire. Dupa care ni s-a dat alt numar de telefon. La noul numar de telefon au inceput din nou tratativele. Am fost intrebati de unde am luat numarul. Apoi, o noua discutie intre cei care au raspuns la telefon a dus la o noua aminare. A urmat un nou telefon si un raspuns otarit, fiind iarasi intrebati ce vrem. „Vrem sa ii trimitem sefului SRI Vilcea, Filip Memu, niste intrebari in legatura cu niste acuzatii care i se aduc de catre un profesor din Daneasa“. „Nu va putem da numarul de telefon!“. „Dar un ton de fax ne puteti da?“. „Un ton de fax va putem da…“. Tratativele pentru obtinerea tonului de fax au durat de la ora 8.30 pina la ora 11.00. Raspunsul n-a venit si probabil ca nu va mai veni niciodata…
„Despre asta puteti vorbi cu avocatul meu“, a spus Gheorghe Valman
De-a lungul acelor ani, la dosarul de 141 file, in doua volume, pe care Constantin Zanfir a avut posibilitatea sa-l copieze de la CNSAS, au contribuit multi colegi. Pensionarul de astazi n-a fost foarte mirat sa-i descopere printre cei care au semnat note informative, chiar daca din pura intimplare a aflat ca are dosar de securitate. In 2001, a facut o cerere catre CNSAS, mai mult din curiozitate, iar doi ani mai tirziu i s-a raspuns ca-si poate vedea dosarul. Chiar daca pe unii i-a inteles, poate i-a si iertat, astazi se judeca cu patru dintre oamenii care l-au turnat: Constantin Valman, coleg, profesor la acea data, astazi directorul Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu“ Draganesti-Olt; Nicolae Anghel, directorul liceului draganestean in 1987; Alexandrina Smarandache, profesor de geografie si, in acei ani, secretar BOB – PCR, si Lidia Mihaela Dinca, eleva in clasa a XII si secretara UTC la momentul redactarii notelor informative.
Gheoghe Valman este astazi directorul Liceului din Draganesti-Olt. Pentru asta, spune Constantin Zanfir, ar fi trebuit sa anexeze la dosar o declaratie pe propria raspundere ca n-a fost informator sau agent de securitate. Declaratie care, se pare, exista. Zanfir e contrariat, drept care cere CNSAS lamuriri. Consiliul ii raspunde ca Gheorghe Valman nu figureaza cu dosar, desi in dosarul lui Constantin Zanfir exista copii ale notelor semnate de Valman.
Profesorul Gheorghe Valman declara, la rindul sau, ca se judeca cu colegul de altadata si ca asteapta ca instanta sa se pronunte. „Am primit de la CNSAS, fara sa fi cerut, confirmarea ca nu figurez cu dosar“, spune Valman. Insistam, aducindu-i la cunostinta ca am vazut printre copiile obtinute din dosarul lui Constantin Zanfir si note informative semnate Gheoghe Valman. Si primim un raspuns pe masura: „Despre asta puteti vorbi cu avocatul meu, pentru ca am un avocat pe care il platesc, nu mult, sa ma reprezinte“.
„In 1987 am fost dat afara, dar nimeni nu a recunoscut ca din cauza notelor informative“
Probabil multi se intreaba de ce atita zarva dupa aproape 30 de ani. In primul rind, pentru ca multe dintre amanunte le-a descoperit in ultimii doi ani, in al doilea rind pentru ca, din cauza colegilor, in 1987, si-a pierdut locul de munca, iar luni de-a rindul a umblat prin tara, pina si prietenii de altadata, fosti colegi de facultate, evitind sa-l angajeze. „In decembrie 1986, a venit la liceu o brigada in inspectie. La clasa mea n-a facut inspectie, dar, peste nici o luna, pe 15 ianuarie 1987, imediat dupa vacanta de iarna, m-am trezit ca mi s-a desfiintat postul. Orele mele au fost impartite altor doi colegi, subingineri, fara sa mi se dea vreo explicatie. Am fost in audienta la tovarasa Barbulescu, inspectorul general de atunci, nici ea nu mi-a spus nimic, doar ca s-a restructurat postul. Am umblat peste tot prin tara, pe unde mai aveam cunostinte, fosti colegi de facultate. Toti imi promiteau, apoi nu stiu ce se intimpla, pentru ca imi spuneau ca nu mai pot sa ma ajute. Am incarcat si vagoane, alaturi de romi, la Caracal, pe post de muncitor necalificat, pentru ca aveam copii de crescut. In 1988, am reusit sa ma angajez din nou la Rosiori, a venit Revolutia si am scapat. Am iesit la pensie in 1999, de la Teleorman. Anii aceia insa n-am cum sa-i uit. Mi s-au pus in circa lucruri pe care nu le-am facut niciodata, chiar daca, este adevarat, eram genul care spuneam ce ma supara. Am fost acuzat ca audiez si colportez stiri transmise de Vocea Americii si Europa Libera si o serie de alte lucruri. In acest dosar se gasesc despre mine scrise lucruri la care nu m-as fi gindit. Sint aici, scrise negru pe alb. Ma judec acum pentru daune civile si morale, desi raul pricinuit nu-l mai sterge nimeni“, mai spune Constantin Zanfir, hotarit ca, in situatia in care nu i se face dreptate in tara, sa mearga la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului.
