18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalInselaciune de patru miliarde de lei

Inselaciune de patru miliarde de lei

• Serviciul de combatere a criminalitatii organizate si antidrog din cadrul Parchetului Curtii de Apel Craiova a dispus trimiterea in judecata a lui Narcis Stircu, acuzat de inselaciune, evaziune fiscala, fals privind identitatea si trecere frauduloasa a frontierei • In perioada octombrie 2000 – ianuarie 2001, acesta a inselat 14 societati din tara prin emiterea de cecuri fara acoperire in valoare de peste patru miliarde de lei, apoi a fugit ilegal din tara, luindu-si o alta identitate pentru a nu fi prins • Pentru faptele sale, inculpatul risca sa stea cel putin 15 ani in spatele gratiilor

Craioveanul Narcis Stircu, de 28 de ani, a fost trimis in judecata de Parchetul de pe linga Curtea de Apel Craiova, sub acuzatia de inselaciune, evaziune fiscala, fals privind identitatea si trecere frauduloasa a frontierei. Procurorii au retinut in sarcina lui faptul ca, in calitate de patron al firmelor SC BRENOX TRADING SRL si SC SOPRIM COM IMPEX SRL, in perioada 25 octombrie 2000 – 26 ianuarie 2001, a tras pe sfoara 14 societati comerciale din tara, prin emiterea unor file cec fara acoperire si fiind in interdictie bancara, prejudiciul total depasind patru miliarde de lei. Metoda utilizata de Stircu era destul de simpla: marfa era cumparata fie pe baza unor contracte de vinzare-cumparare, fie pe baza unor comenzi scrise ori telefonice. Ridicata ori de Stircu, ori de alte persoane – care, de cele mai multe ori, nu erau nici macar legitimate – marfa – de la piese si acumulatori auto, instalatii sanitare, gresie, faianta, fier-beton, ori alte materiale de constructii, pina la conserve de legume si fructe, cizme de cauciuc, furtun PSI, hirtie igienica sau soda caustica – era dusa prin diferite depozite clandestine din Craiova, pentru a i se pierde urma, fiind apoi comercializata cit mai discret cu putinta.

Dupa ce a valorificat marfa, Narcis Stircu a trecut fraudulos granita in luna ianuarie 2001. Inculpatul si-a lasat plete si barba, tocmai pentru a nu fi identificat. Prins de autoritatile italiene pe 5 martie 2002, s-a prezentat sub o identitate falsa (Lungu Nicolae), iar cind a fost predat autoritatilor romane a sustinut ca s-ar numi Rusu Constantin Alin.

Audiat de procurori, inculpatul si-a recunoscut vinovatia in ceea ce priveste achitarea marfurilor cu file cec fara acoperire, dar a trecut sub tacere numele complicilor care au valorificat bunurile si cu care a impartit banii.

Narcis Stircu risca acum sa stea la puscarie cel putin 15 ani, in timp ce complicii lui misteriosi isi vor cheltui linistiti banii obtinuti prin inselaciune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS