Personalul didactic este testat anual din punct de vedere medical şi psihologic



Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat într-un comunicat de presă că personalul didactic din unitățile de învățământ este testat anual din punct de vedere medical și psihologic. Astfel, unitățile de învățământ trebuie să încheie contracte de servicii de specialitate pentru medicina muncii, în vederea testării periodice anuale a angajaților din fiecare unitate de învățământ.

Reprezentanții firmei furnizoare de servicii medicale folosesc în cadrul evaluării de medicină a muncii două tipuri de analize/investigații: analize medicale generale și teste psihologice aplicate de către o persoană specializată. La indicația medicului de medicina muncii,personalul didactic din instituțiile de învățământ poate fi supus și unui examen psihiatric.

Legea Educației Naționale prevede următoarele: „Din categoria personalului didactic pot face parte persoanele care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute de lege, care au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor, o conduită morală conformă deontologiei profesionale şi sunt apte din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei.”

Totodată, conform prevederilor legale aplicabile,încadrarea şi menţinerea într-o funcţie didactică sau didactică auxiliară, precum şi într-o funcţie de conducere, de îndrumare şi de control sunt condiţionate de prezentarea unui certificat medical.


În situaţii de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, conducerea unităţii sau a instituţiei de învăţământ poate solicita, cu acordul consiliului de administraţie, un nou examen medical complet. Aceeaşi prevedere se aplică, în mod similar, funcţiilor de conducere, de îndrumare şi de control, precum şi personalului din unităţile conexe învăţământului.

O educatoare, de 38 de ani, care preda în comuna Pişchia, judeţul Timiş, a fost reţinută după ce, ieri, şi-a ucis fetiţa de 4 ani., într-un mod odios, i-a tăiat venele, iar apoi a înecat-o în cadă. Femiea este urmărită penal de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Educatoarea a ajuns, miercuri, în arestul Poliţiei Timiş, pentru 24 de ore, iar joi ar putea fi prezentată magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 15 martie 2018

Actualitate

» Noi sancţiuni împotriva Rusiei, adoptate de Statele Unite din cauza unor atacuri cibernetice
» Care este cea mai fericită ţară din lume
» Iohannis: Regret că manifestările şi proiectele dedicate Centenarului se pregătesc în lipsa unui cadru legal
» Sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, şi adjunctul sau, audiaţi în 21 martie la CSM
» Site-ul ANAF nu poate fi accesat momentan din cauza unor lucrări de mentenanţă
» Inspecţia Judiciară: Procurorii care s-au ocupat de dosarele poliţistului acuzat de pedofilie nu au săvârşit abateri disciplinare
» Numărul celor ucişi de gripa în România a ajuns la 101
» Loteria bonurilor fiscale continuă cu o nouă extragere în data de 18 martie
» Clienţii CEC Bank nu vor putea folosi serviciile de Internet Banking şi Mobile Banking de vineri seară până duminică seară
» Guvernul a aprobat proiectul privind declaraţia unică pentru plata contribuţiilor
» Mihnea Costoiu, la DNA
» Ministrul Sănătăţii: Problema imunoglobulinei este rezolvată, iar tratamentul va ajunge la pacienţi curând

Publireportaj

» Diversificarea gamei de produse în cadrul SC Actawin Group SRL
» Sezonul 2018 La Cișmea Mârșani debutează cu Demo Nunta

Local

» Dealer de droguri din Slatina, implicat în moartea tânărului din Pitești
» Tir răsturnat la Malovăţ
» Oamenii legii, pe urmele elevilor chiulangii
» Mai mulţi examinatori la SPCRPCIV Olt
» Poliţiştii au confiscat opt tone de material feros la Potcoava

Dolj

» Începe Concursul Internațional „Craiova Piano“
» O nouă specializare la CN „Elena Cuza“
» Ciobanul cu 150 de animale moarte: „Am rămas izolaţi, nu am putut să fac nimic pentru ele“
» Cum poți să te pensionezi dacă lucrezi în străinătate
» Întreruperi energie electrică de luni
» Craiova: Volumul “Așa să crească iarba pe noi”, lansat sâmbătă la Biblioteca “Aman”
» Peste 23.000 de cărți funciare gratuite pentru doljeni
» Craiova: Secvență de viață tradițională doljeană la Teatrul Naţional
» Craiova: Şoferii care au forţat semaforul, sancţionaţi
» UPDATE – Dolj: Bărbat lovit de tren la Filiaşi

Gorj

» Demersuri pentru redeschiderea mai rapidă a Transalpinei
» Drum judeţean, modernizat cu aproape 30 de milioane de euro
» Spitalul Judeţean va primi un aparat RMN peste o lună
»  Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, marcată şi la nivelul judeţului Gorj
» Gorj: Accident rutier cu patru maşini implicate
» Gorj: Câine salvat dintr-un canal cu apă
» Gorj: Ninge la Rânca (VIDEO)

Olt

» Olt: Evaziune fiscală la o societate de colectare a fierului vechi
» Olt: Percheziţii la persoane bănuite de trafic de substanţe psihoactive (VIDEO)

Mehedinţi

» Mehedinţi: Minor lovit de o maşină pe trecerea de pietoni
» Mehedinţi: 250 de contravenţii, aplicate în ultimele 24 de ore

Sport

» Antrenoarea Claudia Ștef, mândră de piticii săi
» CSO Filiași, hotărâtă să câștige cu Deva
» Papură: Vrem să facem un joc bun la Cermei
» Badea îi cere Craiovei victoria la Ovidiu
» Fotbal / CCA l-a desemnat pe Horațiu Fesnic la FC Viitorul – „U” Craiova

Sanatate

» Vieți înecate în alcool și droguri

Magazin

» Totul despre infertilitate
» Horoscopul de weekend
» Reţeta de weekend – Tort cu blat de ciocolată
» Bancul zilei

Top