21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieȘcolile profesionale din Dolj organizează o nouă etapă de admitere

Școlile profesionale din Dolj organizează o nouă etapă de admitere

Elevii care nu au participat la prima etapă de admitere și doresc să opteze pentru învățământul profesional au la dispoziție câteva zile pentru se înscrie. Pentru învățământul dual, înscrierile se derulează în zilele de 29 și 30 august și la învățământul profesional, în perioada 29 – 31 august. În județul Dolj mai sunt libere 49 de locuri la învățământul dual și 635 de locuri la învățământul profesional.

Unitățile de învățământ tehnologic au introdus anul acesta învățământul profesional dual. Chiar dacă la această formă de școlarizare se acordă buse suplimentare față de cele de stat, asigurate de agenții economici, după prima etapă de admitere, în județul Dolj au mai rămas 49 de locuri libere la trei din cele patru unități de învățământ, respectiv la Liceul „Matei Basarab“, Colegiul de Industrie Alimentară și la Colegiul „Ștefan Odobleja“ din Craiova. Specializările diferă de la o unitate la alta. „Înscrierile la învățământul dual au început pe 29 august și pe 30 august este ultima zi în care elevii care au absolvit învățământul gimnazial se pot înscrie. La această formă de învățământ au acces tinerii până la 26 de ani. Ca și oferte de școlarizare la Liceul ”Matei Basarab” din Craiova mai sunt șapte locuri la instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze și 11 locuri la instalator instalații de încălzire centrală. La Colegiul „Odobleja“ mai sunt cinci locuri de zidar, 9 locuri la specializarea dulgher și 8 locuri la fierar betonist. De asemenea, la Colegiul de Industrie Alimentară sunt nouă locuri, șapte la bucătar și două locuri la ospătar. Elevii care optează pentru învățământul dual vor beneficia de bursă de la stat de 200 de lei și de încă o bursă din partea partenerului economic care trebuie să fie egală cu cea de la învățământul de stat, la care se adaugă și alte beneficii, cum ar fi și posibilitatea achitării cheltuielilor de masă și cazare“, a precizat inspectorul școlar de discipline tehnice, Simona Ciulu. La învățământul profesional dual, grupele trebuie să fie de minimum zece elevi. Potrivit metodologiei de admitere, agentul economic poate solicita testarea candidaților pentru a li se cunoaște nivelul de pregătire. Testarea se poate aplica indiferent de numărul de candidați.

635 de locuri la învățământul profesional

Înscrieri se derulează în paralel și la celelalte clase de învățământ profesional la care ultima zi în care se acceptă dosarele este 31 august. În județul Dolj, la această formă de educație mai sunt libere 635 de locuri la 26 de unități liceale din județ și din Craiova, printre care Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul „Ștefan Odobleja“, Liceul Tehnologic „George Bibescu“, Liceul „Matei Basarab“, Liceul Tehnologic de Transporturi Căi Ferate Craiova și Colegiul Tehnic de Arte și Meserii „Constantin Brâncuși“. Cele mai multe locuri libere au rămas la specializările din domeniul construcții și electric. Potrivit metodologiei de admitere la învățământul profesional, grupele trebuie să fie formate din cel puțin 12 elevi. Elevii care nu reușesc să se înscrie în aceste zile de admitere la învățământul profesional sau dual mai pot fi repartizați de comisia județeană în zilele de 7 și 8 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS