Elevii de clasa a XII-a susţin, astăzi, evaluarea competenţelor într-o limbă străină



Elevii de clasa a XII-a susţin, miercuri, evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, până acum desfăşurându-se proba privind competenţele digitale şi cea la limba română, scrie Mediafax. Probele scrise vor începe pe 26 iunie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 10 iulie.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii care au finalizat clasa a XII-a vor susţine, în perioada 14-16 iunie, evaluarea competenţelor orale într-o limbă de circulaţie internaţională, aceasta fiind ultima probă a competenţelor care preced examenele scrise. Absolvenţii de liceu au susţinut deja proba la competenţele digitale şi cea la competenţele lingvistice la limba română. La aceste probe, candidaţii nu primesc note, ci calificative. Cel mai slab calificativ este cel de “utilizator începător”, urmat de “utilizator mediu”, “utilizator avansat” şi “utilizator experimentat”. Elevii care nu se prezintă la aceste competenţe, nu vor putea susţine probele scrise ale examenului de bacalaureat.


Cele mai importante probe ale examenului de bacalaureat sunt, însă, cele scrise. Pe 26 iunie, absolvenţii de liceu dau examenul scris la română, urmat, pe 28 iunie, de proba obligatorie de profil, adică, matematică sau istorie şi ultima probă este cea la alegere, în funcţie de specializare şi este susţinută pe 30 iunie. Potrivit Metodologiei de organizare a examenului de bacalaureat, candidaţii care sunt prinşi fraudând această evaluare nu vor mai avea dreptul să se înscrie în următoarele două sesiuni. Elevii au dreptul să susţină examenul de bacalaureat, fără taxă, de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe. Candidaţii care au participat, dar nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile de bacalaureat organizate începând cu anul 2003 pot solicita recunoaşterea unora dintre probele promovate în anii menţionaţi.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 14 iunie 2017

Actualitate

» Grindeanu: Nu-mi dau demisia
» Dragnea: Toți membrii PSD din Guvern și-au prezentat demisiile;alături de ALDE vom forma un nou Guvern
» PSD și ALDE s-au reunit în ședinta de coaliție. Sunt așteptate declarații la final
» PSD a votat excluderea din partid a oricarui membru de partid care accepta sa intre intr-un viitor guvern Grindeanu
» Şeful ISU Gorj, instalat vineri în funcţie
» Premierul Sorin Grindeanu i-a anunţat pe liderii PSD că nu demisionează
» Mesajul “#rezist” din Piaţa Victoriei, folosit pentru susţinerea lui Grindeanu la Parlament
» ALDE a retras sprijinul politic Guvernului Grindeanu
» Şefa instanţei supreme: Judecarea procesului “Mineriadei” ar putea dura cel puţin un an şi jumătate
» România, atenţionată de CE în urma deficienţelor legate de monitorizarea calităţii aerului
» ÎCCJ: 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru judecătoarele care au anulat condamnarea lui Dinel Staicu
» CFR Călători: Biletele online se pot cumpăra cu cel puţin 6 ore înainte de plecarea trenului
» SUA: Un membru republican al Camerei Reprezentanților și consilieri ai săi, împușcați în Virginia
» Procurorii au cerut 10 ani de închisoare pentru Neculai Onţanu, la ultimul termen al procesului
» Şase morţi – Cel mai recent bilanţ al incendiului care a devastat un bloc de locuinţe sociale din Londra
» CCR a respins sesizarea privind conflictul de interese
» Starea pilotului avionului MiG-21 Lancer, prăbuşit luni, în judeţul Constanţa, este bună. Bărbatul, consiliat psihologic

Publireportaj

» „Cars 3“, o animație despre puterea perseverenței

Dolj

» Minorul cercetat în peste 100 de dosare penale stă un an după gratii
» Parcul Tineretului, cu bune și rele
» Instanța le-a dat salariile, angajatele s-au ales cu magazinul
» Judecătoarele lui Dinel Staicu merg la pușcărie
» Scamatoriile lui Emilio, desfiinţate în justiţie
» Grădini inundate după o avarie la conducta de apă potabilă
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Comuna Stoicăneşti, între mărire şi decădere
» Atenție la samsarii care plasează muncitori în străinătate!
» Craiova: Muzeul de Artă găzduieşte Recitalul „La vie est belle”
» Craiova: Jandarmii au confiscat adidaşi contrafăcuţi de la un comerciant din cartierul 1 Mai
» Muzeul Olteniei organizează săptămânal ateliere creative
» Craiova: Grădinile de la două blocuri, inundate din cauza unei avarii
» A.B.A Jiu a deschis seria acţiunilor dedicate Zilei Internaţionale a Dunării

Gorj

» Lucrări de întreținere periodică pe DN 66 Bâlteni – Filiaşi
» Gorj: A doua ediţie a Festivalului „România Autentică”, la Târgu Jiu şi Hobiţa
» Gorj: Gospodării în pericol, din cauza unui pârâu
» Târgu Jiu: Marcel Romanescu va depune jurământul pe 26 iunie
» Gorj: Bătrân găsit mort în casă
» Energie termică pe gaze pentru Craiova

Vâlcea

» Vâlcea: O femeie a furat bijuterii din casele unor oameni şi va sta după gratii 4 ani şi 2 luni

Sport

» Două soluţii pentru continuarea activităţii la Clubul de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu
» Tricolorii joacă azi la Craiova pentru calificarea la CE de handbal
» Juniorii doljeni au fost premiați
» Volei (m): SCM-U Craiova va întâlni Ziraat Bankasi Ankara în Cupa CEV

Bani & Afaceri

» Răsturnare de situație în exporturile Doljului
» Sistemul care conectează băncile la baza de date ANAF, nefuncţional. Cei care vor credite trebuie să aducă adeverinţe

Educatie

» Doljul, fără nici un elev promovat la bacalaureatul special
» Centre de bacalaureat cu câte un singur candidat la limba franceză
» Criza din educație: curriculum încărcat și incoerență în pregătirea profesorilor

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top