11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieElevi și profesori de top ai Craiovei, premiați la Bucureşti

Elevi și profesori de top ai Craiovei, premiați la Bucureşti

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a premiat luni elevii care s-au remarcat la olimpiadele internaționale pe diverse discipline, dar și cadrele didactice care s-au ocupat de pregătirea lor și implicit unitatea școlară. În cadrul acestei gale, județul Dolj a fost reprezentat de trei elevi de la Colegiul Național „Frații Buzești“ din Craiova.

Ministrul educaţiei naționale şi cercetării știinţifice, Mircea Dumitru, a premiat luni olimpicii români care s-au remarcat în 2016 la concursurile internaţionale (pe discipline școlare și sportive), în cadrul unei festivităţi care s-a desfășurat la Palatul Național al Copiilor din Bucureşti. Potrivit unui comunicat al ministerului au fost recompensaţi 202 elevi câştigători a 227 de distincţii ce constau în trei premii I absolute, 48 de medalii de aur/premii I, 82 de medalii de argint/premii II, 53 de medalii de bronz/premii III şi 41 de menţiuni, la olimpiadele internaţionale sau regionale pe discipline pentru juniori şi seniori. De asemenea, au fost premiaţi cei 215 profesori care i-au pregătit, precum şi cele 100 de şcoli din care provin laureaţii. La această gală, județul Dolj a fost reprezentat de trei olimpici internaționali de la Colegiul Național „Frații Buzești“ din Craiova și de cadrele didactice care s-au ocupat de pregătirea lor. Cei trei olimpici sunt Diana Gabroveanu, care a obținut medalia de argint la Olimpiada de Științe a Uniunii Europene (EUSO), Adrian Emanuel Dicu, premiat cu argint la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, și Alexandra Udriștoiu, care a obținut medalie de aur la aceeași competiție. Olimpicii au fost pregătiți de profesorul Marius Nicoli pentru competițiile de informatică și de Genelia Petrescu pentru biologie. Directoarea colegiului, Carmen Ștefănescu, prezentă la gală, a precizat că această premiere a devenit deja tradiție pentru unitatea de învățământ. „De cel puțin zece ani, Colegiul Național «Frații Buzești» este pe harta școlilor care au reprezentanți la Gala Ministerului Educației. Primele medalii internaționale au fost obținute de elevii noștri la competițiile de biologie și chimie. Ulterior, astfel de performanțe au fost obținute și la competițiile internaționale de Informatică, la Științele Pământului și la Lingvistică. Anul acesta sunt premiați trei elevi care în anul școlar anterior au obținut medalii la Balcaniada de Informatică pentru Juniori și la EUSO, pentru biologie. A fost o festivitate emoționantă pentru că sunt foarte mulți copii cu performanțe. În cadrul acestei gale, Ministerul Educației premiază și cadrele didactice, dar și unitatea școlară. An de an, premiile în bani pentru școală au fost folosite pentru dotarea laboratoarelor pentru disciplinele la care sunt elevi olimpici, și același lucru vom face în continuare“, a declarat directorul colegiului.

Premii de mii de lei

Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru rezultatele la olimpiadele internaționale, cuantumurile premiilor acordate de Ministerul Educației sunt: 12.545 de lei – premiul I absolut obținut cu punctaj maxim, 9.720 de lei – premiul I/medalie de aur, 8.330 de lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 5.950 de lei – premiul al III-lea/medalie de bronz şi 4.065 de lei – menţiune sau diplome echivalente. Sumele în bani acordate elevilor care s-au impus în competiţiile regionale, olimpiade balcanice de seniori şi juniori, Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, Olimpiada de Chimie „D.I. Mendeleev“ sunt: 4.440 de lei – premiul I, medalie de aur, 3.785 lei – premiul al II-lea, medalie de argint, 2.945 de lei – premiul al III-lea, medalie de bronz şi 2.550 de lei -menţiune (sau diplome echivalente).
În ceea ce privește rezultatele sportivilor având în vedere cele 91 de premii sau medalii repurtate în concursurile internaționale sportive la individual sau pe echipe, au fost premiați și 112 elevi, respectiv 48 de profesori sau antrenori care le-au asigurat pregătirea. Pentru performanțele înregistrate în competițiile internaționale sportive, valorile premiilor au următoarele cuantumuri: 4.000 lei – premiul I, 3.000 lei – premiul II, 2.500 lei – premiul III, 2.000 lei – locul IV, 1.500 lei – locul V și 1.000 lei – locul VI.
Profesorii care au pregătit elevii primesc un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul dintre elevii lor. Pentru şcoala pe care elevii o frecventează sau au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest ultim caz, sumele primite vor fi utilizate pentru dotări destinate sprijinirii eficienţei procesului de învăţământ. Fondul total de premiere alocat de Ministerul Educației Naționale a fost de 3.516.755 de lei.

Noi medalii obținute de elevii de la CN „Frații Buzești“

Tradiția premiilor internaționale continuă și în acest an la Colegiul Național „Frații Buzești“. În urmă cu câteva zile s-au obținut noi medalii. „În acest weekend s-a derulat Turneul Internațional de Informatică de la Shumen, unde s-au obținut noi performanțe. Elevii Adrian Emanuel Dicu a obținut medalie de aur, Alexandra Udriștoiu – medalie de argint și Bogdan Iordache a obținut medalie de bronz“, a mai precizat directorul Colegiului Național „Frații Buzești“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS