Al VIII-lea Simpozion internaţional de italienistică al Universităţii din Craiova

Universitatea_din_Craiova
Sursa foto: wikimedia.org

Secţia de Limba şi literatura italiană a Facultăţii de Litere a Universtăţii din Craiova, în colaborare cu Universitatea pentru Străini din Perugia, organizează în zilele de 16 şi 17 septembrie 2016 cel de al VIII-lea Simpozion internaţional de italienistică al Universităţii din Craiova, intitulat Timpul şi spaţiul în limba şi literatura italiană, sub patronajul Ambasadei Italiei în România, al Institutului Italian de Cultură „Vito Grasso” din Bucureşti şi al Societăţii Dante Alighieri, Sediul Central din Roma.

Lucrările simpozionului se vor desfăşura în limbile italiană şi română şi sunt grupate în patru secţiuni: lingvistică, literatură, literatură comparată şi didactica limbii şi a literaturii italiene.

Cu această ocazie, vor sosi la Craiova 72 de cadre didactice şi cercetători de la universităţi din Austria, Bulgaria, Cehia, Egipt, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Grecia, Polonia, Serbia, Slovacia, Spania, Ungaria şi de la următoarele universităţi din ţară: Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Universitatea „Titu Maioresu” din Bucureşti şi Universitatea „Tibiscus” din Timişoara.

Universitatea din Craiova este reprezentată de următoarele cadre didactice:  prof. univ. dr. Elena Pîrvu, conf. univ. dr. Gabriela Rusu Păsărin, conf. univ. dr. Mihaela Popescu, lector univ. dr. Ramona Lazea, lector univ. dr. Lavinia Similaru, lector univ. dr. Oana-Adriana Duţă.

Cele patru conferinţe plenare ale simpozionului vor fi susţinute de profesorii Smaranda Elian (Universitatea din Bucureşti), Francesca Malagnini (Universitatea pentru Străini din Perugia), Immacolata Tempesta (Universitatea din Salento), Alfredo Luzi (Universitatea din Macerata).

Comitetul ştiinţific al simpozionului internaţional Timpul şi spaţiul în limba şi literatura italiană este format din personalităţi marcante ale italienisticii: prof. Emanuele Banfi, Universitatea „Bicocca” din Milano, Italia; prof. Francesco Bruni, Universitatea „Ca’ Foscari” din Veneţia, Italia; prof. Danilo Capasso, Universitatea din Banja Luka, Bosnia şi Herţegovina; prof. Alberto Castaldini, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca / Academia Naţională Virgiliană; prof. Esin Gören, Universitatea din Istanbul, Turcia; prof. Daniela Ianeva, Universitatea „San Clemente d’Ocrida” din Sofia, Bulgaria; prof. Rita Librandi, Universitatea „L’Orientale” din Napoli, Italia; prof. Alfredo Luzi, Universitatea din Macerata, Italia; prof. Francesca Malagnini, Universitatea pentru Străini din Perugia, Italia; prof. Carla Marcato, Universitatea din Udine, Italia; prof. Carla Marello, Universitatea din Torino, Italia; prof. Snežana Milinković, Universitatea din Belgrad, Serbia; prof. Radica Nikodinovska, Universitatea „Sfinţii Chiril şi Metodiu” din Skopje, Macedonia; prof. Martina Ožbot, Universitatea din Ljubljana, Slovenia; prof. Alberto Roncaccia, Universitatea din Lausanne, Elveţia; prof. Giampaolo Salvi, Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta, Ungaria; prof. Luca Serianni, Universitatea „La Sapienza” din Roma, Italia; prof. Hanna Serkowska, Universitatea din Varşovia, Polonia; prof. Artur Sula, Universitatea din Tirana, Albania; prof. Silvana Tamiozzo Goldmann, Universitatea „Ca’ Foscari” din Veneţia, Italia; prof. Lorenzo Tomasin, Universitatea din Lausanne, Elveţia; prof. Zosi Zografidou, Universitatea „Aristotel” din Salonic, Grecia; conf. univ. dr. Monica Fekete, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, România; prof. univ. dr. Oana Sălişteanu, Universitatea din Bucureşti, România; conf. univ. dr. Roxana Utale, Universitatea din Bucureşti, România; prof. univ. dr. Elena Pîrvu, Universitatea din Craiova, România.

Simpozionul de italienistică din 16 – 17 septembrie 2016 este dedicat împlinirii a 50 de ani de predare a limbii şi a literaturii italiene la Universitatea din Craiova.

La Universitatea din Craiova, limba şi literatura italiană se studiază ca specializare B începând din 1966, anul inaugurării Facultăţii de Filologie a Universităţii din Craiova.

Ca specializare B a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Craiova, în perioada 1966-1987, secţia de limba şi literatura italiană a făcut parte din Catedra de Limbi Moderne a Facultăţii, condusă ani de zile de conf. univ. dr. Ion Pătraşcu (02.01.1921 – 30.04.2015), profesor de limba şi literatura italiană. În această perioadă, asistent la limba şi literatura italiană a fost dr. Romeo Magherescu.

În 1976, la Facultatea de Filologie a Universităţii din Craiova a fost creat un lectorat de italiană condus, printre alţii, de dr. Aldo Cuneo şi dr. Paola Polito.

După o întrerupere de 3 ani, perioadă în care limba italiană a fost predată ca limbă opţională sau facultativă, predarea limbii şi a literaturii italiene ca specializare B a fost reluată în octombrie 1990, graţie activităţii profesorilor Ion Pătraşcu, Romeo Magherescu, Elena Pîrvu şi Ileana Bunget (14.04.1955 – 07.06.2011).

Din punct de vedere administrativ, în perioada 1990-1992, specializarea limba şi literatura italiană a făcut parte din Catedra de Limbi Moderne, condusă de prof. univ. dr. Gheorghe Bolocan. În această perioadă, cursurile de limba şi literatura italiană au fost ţinute de profesorii Ion Pătraşcu, Romeo Magherescu, Ileana Bunget, Elena Pîrvu şi Monica Iovănescu.

În perioada 1992-1999, specializarea limba şi literatura italiană a făcut parte, alături de specializările limba şi literatura franceză şi limba şi literatura spaniolă, din Catedra de Limbi Romanice, condusă de conf. univ. dr. Sanda Stavrescu. În această perioadă, la specializarea limba şi literatura italiană au predat profesorii Rodica Locusteanu, George Popescu, Ileana Bunget, Elena Pîrvu, Ramona Lazea, Nicoleta Presură, dr. Renata Sperandio, lector italian, şi prof. Renzo Pavese (titular la Universitatea pentru Străini din Perugia).

În perioada 1999-2011, specializarea limba şi literatura italiană a făcut parte din Catedra de Limbi Moderne (formată din specializările limba şi literatura germană, limba şi literatura italiană, limba şi literatura rusă şi limba şi literatura spaniolă), devenită, în februarie 2010, Catedra de Limbi Clasice şi Moderne. Catedra a fost condusă, în perioada decembrie 1999 – februarie 2004, de conf. univ. dr. Adriana Uliu, şi, în perioada februarie 2004 – septembrie 2011, de conf. univ. dr. Elena Pîrvu.

În această perioadă, la specializarea limba şi literatura italiană au predat profesorii George Popescu, Elena Pîrvu, Ileana Bunget, Ramona Lazea, Nicoleta Presură-Călina şi lectorii italieni Giuseppe Mosciatti şi Giuseppe Mascia.

Din septembrie 2011, specializarea limba şi literatura italiană face parte din Departamentul de Limbi Romanice şi Clasice, condus de conf. univ. dr. Daniela Dincă.

În prezent, la specializarea limba şi literatura italiană a Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova predau: prof. univ. dr. Elena Pîrvu, conf. univ. dr. Nicoleta PresurăCălina şi lect. univ. dr. Ramona Lazea.

Deschiderea festivă a simpozionului va avea loc vineri, 16 septembrie, ora 9.30, în Amfiteatrul Constantin Drăgan al Universităţii din Craiova, în prezenţa prof. Ezio Peraro, directorul Institutului Italian de Cultură din Bucureşti şi ataşat cultural al Ambasadei Italiei în România.


Comenteaza acum

Alte stiri

28 septembrie 2016

Cursuri pentru examenul IELTS la Facultatea de Litere din Craiova

Universitatea din Craiova, prin intermediul Centrului de Limbi Moderne „Interlingua” din cadrul Facultăţii de Litere, organizează cursuri de pregătire în vederea promovării cu succes a examenului IELTS. Cursurile încep pe data de 4 octombrie ...

Sumarul ediției de miercuri, 14 septembrie 2016

Actualitate

» Preşedinte ROPEPCA: Rezervele dovedite de gaze ale României se vor epuiza în următorii 9 ani, iar cele de țiței în 12 ani
» Reţeaua teroristă Stat Islamic a pierdut jumătate din teritoriile ocupate în Irak
» Transportatorii nu renunță la proteste şi cer înghețarea tarifelor RCA la valorile medii actuale ale daunelor, nu la cele viitoare
» Cernăteşti – între nemuncă şi ajutoare sociale
» Incendiu la Şimnicu de Sus
» Proiect de ordonanţă privind RCA, pe masa Guvernului: Preţurile RCA ar putea fi îngheţate pentru şase luni.
» Unde e lume multă, e şi înghesuială
» Reinventând bucătăria românească.
» Pensii speciale pentru ambulanțieri
» Italia: Un monument va fi construit în memoria românilor morţi în cutremurul de la Amatrice
» Un deținut aflat în arest la Penitenciarul Rahova a fost găsit spânzurat
» Mai mulţi parlamentari, membri ai Comisiilor de Buget- Finanţe, au cerut demisia conducerii ASF
» Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a Cristinei Tarcea în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi
» Ioan Becali, eliberat condiţionat
» CCR a respins sesizarea Guvernului privind acordarea sporului de 15% personalului bugetar cu titlu științific de doctor
» Bărbat reţinut pe Aeroportul din Chişinău după ce a ameninţat că îl va arunca în aer
» Comisia juridică a avizat favorabil cererea DNA prin care Gabriel Oprea poate fi cercetat pentru ucidere din culpă
» CCR: Legea care prevede majorarea salariilor angajaților din Ministerul Transporturilor, neconstituțională
» Lucrări pe A1 Bucureşti – Piteşti
» Fost ofițer SRI, reținut în dosarul Black Cube
» BVB a lansat platforma universală pentru investitori www.fuentinfiane.ro
» Cel puţin 24 de răniţi, în urma unui accident la Barcelona, în care a fost implicat un autocar
» CNADNR a interzis circulaţia TIR-urilor mai mari de 7,5 tone pe DN1
» Gică Popescu, audiat la DNA în dosarul cărților scrise în spatele gratiilor
» Tarifele RCA, înghețate 6 luni
» Mihai Tănăsescu, fost ministru de finanțe, audiat la DIICOT în dosarul Rompetrol II
» Percheziţii la persoane bănuite de şantaj
» Cristian Popescu Piedone, suspectat de noi fapte penale
» Dan Adamescu cere la ÎCCJ anularea condamnării ivocând probleme grave de sănătate
» Sporurile bugetarilor și dezincriminarea conflictului de interese, pe masa CCR

Dolj

» Ambasadorul SUA a făcut declaraţii la Craiova: “Singurele steaguri care contează pentru mine sunt cele ale Americii şi României”
» Ambasadorul SUA în România a ajuns la Craiova
» Două arii naturale protejate din Dolj vor fi incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000
» Tudor Gheorghe lansează la Craiova prima sa carte
» Dolj: Bărbat decedat într-un incendiu la Dăbuleni
» Craiova: Polițiștii rutieri în acțiune pentru prevenirea accidentelor
» Craiova: Volumul “Focuri pe câmpii” va fi lansat joi la Biblioteca „Alexandru și Aristia Aman”
» Craiova: O nouă serie de ateliere de creaţie la Teatrul Colibri
» Doi doljeni, record de alcoolemie alcool pur în aerul expirat
» Al VIII-lea Simpozion internaţional de italienistică al Universităţii din Craiova
» Doljean reţinut după ce şi-a bătut şi ameninţat soţia
» Percheziţii în Dolj, Bucureşti şi alte 4 judeţe la evazionişti

Gorj

» Gorj: Procurorii au respins cererea de deshumare, în cazul mătuşii tinerei din Dăneşti
» Gorj: Fiul manelistului Guţă, transportat cu elicopterul în Bucureşti
» Gorj: Tineri reţinuţi pentru infracţiuni rutiere

Mehedinţi

» Mehedinţi: Peste 150 de sancţiuni aplicate de poliţişti în 24 de ore

Sport

» Aleksander Ceferin este noul preşedinte al UEFA
» Concurs de table cu premii în bani în centrul Craiovei
» Jocurile Paralimpice: Liam Malone a doborât un record al lui Oscar Pistorius

Magazin

» Program Colours Cinema Craiova în perioada 16 – 22 septembrie

Top