Elevii talentaţi, aşteptaţi la Concursul de poezie și proză scurtă „Vintilă Horia“

Asociația Culturală Carmina Balcanica, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj, Asociația pentru Tineri Streets Craiova, Casa de Cultura „Traian Demetrescu“ Craiova și Biblioteca Orășenească „Mircea Radina“ Segarcea, organizează concursul de poezie și proză scurtă „Vintilă Horia“. Manifestarea se adresează elevilor cu vârste între 14 şi 19 ani (pe două grupe de vârstă: 14-16 ani și 17-19 ani). „Este un concurs de creaţie la care aşteptăm cât mai mulţi elevi talentaţi, pasionaţi de literatură. Autorii trebuie să trimită pentru secțiunea de poezie cinci poeme și pentru secțiunea de proză două-trei proze (maximum zece pagini). Textele vor fi redactate în Times New Roman, font 12. Expedierea textelor se poate face la adresa [email protected] Datele de identificare trebuie menţionate pe colțul din dreapta, sus: nume, prenume, clasa, școala, localitatea“, a precizat prof. univ. dr. Mihaela Albu, preşedinte al Asociației Culturale „Carmina Balcanica“.

Premierea va avea loc la Biblioteca Orășenească „Mircea Radina“ din Segarcea în data de 23 septembrie. Câștigătorii vor fi anunțați cu o săptămână înainte de această dată. Diplomele câștigătorilor care nu vor putea participa la festivitatea de premiere vor fi expediate prin poștă. Juriul este format din scriitori din Craiova, București, Galați, Iași.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 9 septembrie 2016

Actualitate

» Examenul de rezidenţiat va avea loc pe 20 noiembrie
» Maseurul lotului de lupte al României, Cosmin Niţescu, a murit de SIDA deşi era declarat apt medical
» Blaga: Cine candidează la alegerile parlamentare pe locurile eligibile trebuie să susţină financiar campania
» Preşedintele Asociaţiei Pescarilor şi Vânătorilor Sportivi Cluj, găsit mort în sediul organizaţiei
» Kremlinul refuză să comenteze iniţiativa lui Evghenii Sevciuk de aderare a Transnistriei la Rusia
» Grecia respinge reactivarea politicilor de migrare de dinaintea crizei refugiaţilor
» Strada care se termină înainte de final
» Seceta, inamicul agricultorilor doljeni
» Gata de scoala?
» Instanţa a rămas în pronunţare pe cererea lui Victor Ponta de ridicare a controlului judiciar
» DNA: Peste 240 de persoane, introduse ca părți civile în dosarul Colectiv în care sunt anchetați pompierii
» Iohannis, la Berlin: Am propus crearea unei agenţii europene de combatere a terorismului
» Guvernul suedez refuză aderarea la NATO, în ciuda cererilor opoziției
» Proiect: Cei care îşi schimbă domiciliul cu 3 luni înainte de alegerile locale votează unde au locuit
» România a găzduit în premieră seminarul UEFA privind securitatea pe stadioane
» Ministerul Agriculturii: Grâul românesc respectă toate condițiile de calitate
» Vâlcea: Prinşi conducând autoturisme neînmatriculate
» 1,5 milioane de musulmani din întreaga lume, în pelerinaj la Mecca
» Ministerul Sănătăţii sesizează Parchetul după transfuzia greşită de la Spitalul CF2
» Mâine va fi un Flash Move în centrul Craiovei
» MAE: Noul test nuclear al Coreei de Nord este o provocare la adresa păcii şi securităţii
» Ambasada Statelor Unite vine cu noi informaţii pentru participanţii la Loteria Vizelor
» Cel puţin doi morţi şi zeci de răniţi după deraierea unui tren în Spania
» Intervenţii ale pompierilor doljeni
» Petre Tobă, audiat la DNA în dosarul DIPI
» Au cerut 16.500 de euro, susţinând că pot interveni la DNA pentru a-i reţine contracandidatul
» Cutremur de 3,2 grade în Vrancea
» Instanța Supremă discută contestația lui Victor Ponta la măsura controlului judiciar

Dolj

» Craiova: Cetăţean grec reţinut după ce a produs astăzi un accident şi a fugit
» Craiova: Ziua Porţilor Deschise la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”
» Craiova: Minori reținuți pentru furturi
» Craiova: Elevă de la Şcoala „Mircea Eliade”, premiantă la Olimpiada Internaţională de Lectură
» O nouă sesiune de admitere la Facultatea de Teologie din Craiova
» Doi craioveni în spatele gratiilor pentru acte de corupţie
» Dolj: Beat şi fără permis a intrat cu maşina în gard
» Craiova: Amenzi pentru lipirea de afișe inscripționate pe stâlpii de electricitate
» Actul de identitate și dovada plății amenzii de circulație se pot trimite, scanate, pe adresa de e-mail a Inspectoratului de Poliție Județean Dolj
» Plângere respinsă în dosarul de corupție de la Primăria Craiova

Gorj

» Gorj: Bărbat anchetat pentru extragere ilegală de agregate minerale
» Gorj: Un șofer s-a răsturnat cu mașina pe Transalpina
» 70 de elevi săraci au primit rechizite

Olt

» Primarul din Drăgăneşti-Olt, sub control judiciar după ce și-a reparat mașina pe banii primăriei

Mehedinţi

» Mehedinți: Polițiștii rutieri în acțiune
» 78 de locuri de muncă vacante în Mehedinţi

Sport

» Jocurile Paralimpice: Judoka Alex Bologa cucereşte prima medalie pentru România
» Serena Williams, eliminată de la US Open
» Filieșenii n-au frică de formația lui Dică
» Grigoraș: Mergem la Mediaș să adunăm puncte

Magazin

» Astăzi este Ziua mondială a frumuseții
» Horoscop

Top