6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieColegiul „Frații Buzești“ are primul trio de excelență la informatică

Colegiul „Frații Buzești“ are primul trio de excelență la informatică

Emanuel Dicu, Alexandra Udriștoiu și Bogdan Iordache, olimpici la informatică, pregătiți de profesorul Marius Nicoli, vor reprezenta România la competițiile internaționale de profil
Emanuel Dicu, Alexandra Udriștoiu și Bogdan Iordache, olimpici la informatică, pregătiți de profesorul Marius Nicoli, vor reprezenta România la competițiile internaționale de profil

Trei elevi ai Colegiului Național „Frații Buzești“ din Craiova, premiați cu aur la olimpiada națională de informatică, au reușit să treacă de probele de baraj ale Ministerului Educației și să se califice pentru competițiile internaționale. Performanța aparține lui Ioan Bogdan Iordache, licean în clasa a XI-a, care s-a calificat pentru Olimpiada de Informatică a Țărilor din Europa Centrală la seniori, dar și elevilor de gimnaziu Adrian Emanuel Dicu și Alexandra Maria Udriștoiu, care s-au calificat în lotul de juniori pentru Olimpiada Balcanică de Informatică și Turneul de la Shumen, competiții care se vor derula în această toamnă în Bulgaria. Cei trei au fost pregătiți de profesorul Marius Nicoli, care a precizat că este la prima performanță de acest gen. „Este prima dată când am trei elevi calificați pentru olimpiadele internaționale. Elevii au experiențe diferite. Alexandra Maria Udriștoiu și Adrian Emanule Dicu au mai fost și anul trecut la astfel de competiții și s-au întors cu premii, respectiv medalie de bronz și medalie de argint. Bogdan Iordache este la prima calificare internațională. Toți trei au în comun calitatea de a fi foarte riguroși în pregătirea pentru comeptiții“, a spus dascălul. Prima competiție internațională, Olimpiada de Informatică a Țărilor din Europa Centrală la seniori, va fi în luna iulie, și se va derula la Piatra Neamț. „Această olimpiadă se organizează odată la opt ani în România. La acest concurs va participa elevul Bogdan Iordache“, a precizat profesorul Marius Nicoli. Pentru competițiile din Bulgaria, urmează să se stabilească exact calendarul. Până atunci, cei doi calificați ai Colegiului Național „Frații Buzești“ se pregătesc și pentru susținerea evaluării naționale. Alexandra Udriștoiu și Adrian Emanuel Dicu sunt elevi în clasa a VIII-a. Pasionați de științe exacte, cei doi elevi au ca opțiuni specializarea matematică-informatică din cadrul Colegiului „Frații Buzești“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS