14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieConcurs de robotică și mecatronică pentru elevi și studenți

Concurs de robotică și mecatronică pentru elevi și studenți

Elevi și studenți din Dolj, Gorj, Galați, Suceava, Cluj, Sibiu, București s-au întrecut în aceste zile la Universitatea din Craiova în realizarea de roboți care să poată să treacă peste probe de viteză, dar și să parcurgă trasee cu obstacole. Vineri au fost decernate premii celor mai buni participanți.

Pe 21 și 22 aprilie, Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică, a organizat acțiunea „Mecatronica şi Robotica 2016“. Manifestarea a fost dedicată ştiinţei şi tehnicii, şi a avut ca scop antrenarea unui număr cât mai mare de tineri din întreaga ţară, pentru a le stimula şi dezvolta creativitatea în domeniile mecatronicii şi roboticii.
La eveniment au participat elevi, dar și studenți. „Este cea de a VI-a ediție a evenimentului «Mecatronica și Robotica», la care tinerii au ocazia să dea frâu liber imaginaţiei în dezvoltarea, construirea şi programarea unor aplicaţii mecatronice şi robotice ingenioase. Participanții au avut de realizat roboți care să parcurgă anumite trasee. Cele mai bune creații au fost premiate, recompensele fiind oferite de firme în domeniu precum SMC și Pirelli“, a precizat dr. ing. Cristina Resceanu, reprezentant al Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică.

Cei mai buni elevi

Competiția a constat în două probe, una de robotică și alta de mecatronică. Din rândul liceenilor, cele mai bune aplicații au fost realizate de elevii de la Colegiul Tehnic de Arte și Meserii „Constantin Brâncuși“ – Mihai Ionuț Ceaușu, George Alin Șuțu, Ștefan Roberto Stan, care au obținut premiul I la mecatronică, dar și la robotică. De asemenea, elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi Căi Ferate Craiova – Alexandru Popovici, Ionuț Urucu și Adelin Ghimiș – s-au calificat pe locul II la robotică și pe locul III la mecatronică. Tot pe locul III, însă la proba de robotică, s-au calificat și trei elevi de la Liceul „George Bibescu“, Ionuț Mocanu, Alexandru Telteu și Marius Săpceanu.

Studenții din Craiova, pe locul I la Robotică

De asemenea, la competiția pentru studenți, Universitatea din Craiova a obținut locul I la proba de robotică. Premiul a fost luat de studenții Ioan Romulus Mag și Cosmin Sucea. Tinerii au spus că nu sunt la prima performanță. „Tot premiul I am obținut și anul trecut la Zilele Educației Mecatronice, dar și la alte competiții naționale organizate la Oradea și Timișoara. De data aceasta, am avut de realizat roboți care să poată trece de două probe, una de viteză și alta de obastacole, în care trebuie să parcurgă un traseu în zig-zag, linie întreruptă și sens giratoriu“, a precizat Ioan Romulus Mag, student la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Tot la această probă, pe locul II s-au calificat studenții din Galați – Robert Irimia și Florin Iancu, iar pe locul III, studenții din Sibiu – Alexandru Băilă și Cosmin Cruceanu. De asemenea, la secțiunea de mecatronică, pe primul loc s-au situat studenții de la Politehnica București – Ionuț Tcaci, Mihai Negrilă și Cătălin Diaconu. Aceștia au obținut un premiu în valoare de 600 de euro.
Pe locul al II-lea s-au calificat studenții de la Universitatea din Târgu Jiu – Alexandru Toma, Gabriel Enache și Vasile Mădălin Vitejeanu. Premiile au fost de 300 de euro. Pe locul III s-au calificat studenții Universității din Craiova – Marian Abagiu, Mihai Nițoi, Florin Iordan, premiul fiind de 150 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS