16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieDouă licee din Craiova, premiate de Ministerul Educației

Două licee din Craiova, premiate de Ministerul Educației

Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan“ este unul din cele două licee craiovene care au primit titlul de Școală Europeană
Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan“ este unul din cele două licee craiovene care au primit titlul de Școală Europeană

Liceul Teoretic „Tudor Arghezi“ și Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan“ din Craiova au dobândit certificatul de Școală Europeană oferit de Ministerul Educației și Cercetării Științifice în urma concursului național care vizează aplicarea de norme europene în educație, la care au participat peste 200 de unități școlare din întreaga țară. Titlul de Școală Europeană atrage după sine și un premiu în bani de 5.000 de lei pentru fiecare unitate de învățământ, sumă pe care reprezentanții unităților școlare o pot folosi pentru dotări cu obiecte de inventar. La nivel național sunt 60 de școli care vor beneficia de acest premiu. Directorii spun că această competiție pune accent pe educația de calitate.
„Este o competiție care presupune foarte multe documente despre activitatea la clasă și nu numai. Un punct forte îl reprezintă însă proiectele europene. Noi, la nivelul unității școlare, avem trei astfel de proiecte europene pentru dezvoltarea resursei umane, proiecte prin care s-au asigurat mobilități atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi. Suntem lideri la nivelul județului Dolj pe proiecte europene, alături de Liceul de Arte din Craiova. Banii pe care îi vom primi de la Ministerul Educației îi vom folosi în continuare pentru susținerea învățământului de calitate. Am propus în Consiliul Profesoral al școlii și s-a aprobat apoi în Consiliul de Administrației să luăm un videoproiector pentru amfiteatrul unității școlare, unde elevii derulează diverse activități. De asemenea, ne-am propus să dotăm laboratorul de franceză și engleză cu un calculator“, a precizat Ionuț Pătularu, directorul Colegiului Național „Ștefan Velovan“. La Liceul „Tudor Arghezi“ din Craiova, banii vor fi folosiți pentru un xerox performant. „Din banii de la buget nu putem cumpăra copiator pentru că nu ne dă voie legea, deși avem nevoie de un astfel de aparat pentru a face fișe de lucru elevilor. Un rol important îl au și rezultatele cu elevii. De asemenea, noi avem și multe programe de mobilitate pentru elevi. Acum am aprobat trei mobilități Erasmus, iar pentru competiția Școală Europeană am avut cinci proiecte europene. Am fost în primele 15 licee, pe locul al doisprezecelea ca număr de proiecte europene“, a precizat Lucian Săndoi, directorul Liceului „Tudor Arghezi“ din Craiova. Titlul de Școală Europeană este valabil trei ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS