10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieOlt: Un elev din Slatina a luat premiul I la "ECOlimpiada Elevilor"

Olt: Un elev din Slatina a luat premiul I la „ECOlimpiada Elevilor”

Proiectul educațional ECOlimpiada Elevilor și-a desemnat câștigătorii în urma unui proces de evaluare interdisciplinar, în care au fost analizate aproape 9.000  de compuneri  despre colectarea separată şi reciclarea deşeurilor de ambalaje, realizate de elevii de clasa a III-a din 45 de localităţi din România. Festivitatea de premiere s-a desfăşurat în cadrul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Pentru al treilea an consecutiv, Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educației şi Cercetării Ştiinţifice cu susţinerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a adus proiectul educațional ECOlimpiada elevilor în școlile din România, unde aproximativ 9.000 de elevi și 351 de cadre didactice s-au înscris în competiția ecologică. Până în prezent, 33.593 de elevi și 1.359 de cadre didactice au avut parte de aceeaşi experienţă educaţională completă şi  inedită.

Pentru elevii participanţi, competiţia ECOlimpiada Elevilor a reprezentat un demers important în crearea unei educaţii ecologice, datorită celor două componente integrante: cea didactică prin auxiliarul curricular „Învăţăm să reciclăm ambalajele” şi cea competiţională, în cadrul căreia elevii au realizat câte o compunere iar învățătorii de la fiecare clasă au nominalizat-o pe cea mai bună şi au înregistrat-o pe site-ul www.colecteazaselectiv.ro. În urma unui proces de evaluare complex, cele mai bune 25 de compuneri au fost selectate pentru a fi premiate. Elevii s-au bucurat de susţinerea comunităţii din cele 45 de localităţi participante prin numărul de voturi unice acordate compunerilor. Ultima departajare din punct de vedere originalitate, respectarea normelor de redactare și a temei propuse a fost făcută de un juriu format din reprezentații Ministerului Educaţiei şi Cercetării Știinţifice și Eco-Rom Ambalaje.
Acordarea premiilor s-a desfăşurat în prezenţa, devenită astfel tradiţională, a Președintei Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic – Carmen Ileana Moldovan.
Pentru ceremonia de premiere a fost ales un spațiu educativ special, care îmbină istoria, cultura și pasiunea celor 25 de premianți pentru științele naturii – Muzeului Național de Istorie Naturală Grigore Antipa.

Printre câştigători s-a aflat şi un elev din judeţul Olt, care a reuşit să obţină Premiul I. Este vorba de Nicola Vlad, elev la Scoala Gimnazială „Ştefan Protopopescu” din Slatina, care a reușit sa impresioneze juriul cu lucrarea „Viata dupa viata”.

În total au fost oferite 125 de premii constând în aparatură multimedia pentru câştigătorii premiilor I, II și III și ghiozdane pentru cei care au obţinut menţiune. Totodată, au fost premiate și persoanele care s-au ocupat cu educarea și formarea elevilor ecologişti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS