13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieNoi drepturi pentru angajații din învățământul preuniversitar

Noi drepturi pentru angajații din învățământul preuniversitar

Modificările din contractul colectiv de muncă vizează și personalul nedidactic din unitățile de învățământ. Acesta poate  beneficia de transfer în cadrul sistemului de învățământ preuniversitar.
Modificările din contractul colectiv de muncă vizează și personalul nedidactic din unitățile de învățământ. Acesta poate
beneficia de transfer în cadrul sistemului de învățământ preuniversitar.

Ministerul Educației a introdus un nou contract colectiv de muncă pentru angajații din învățământul preuniversitar. Schimbările vizează concediile fără plată, transferul personalului auxiliar și nedidactic, noile reguli de plată pe perioada plecării personalului didactic pe proiecte europene și modul în care se va acorda sporul de fidelitate.

Modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost anunțate miercuri la ședința cu directorii unităților școlare de către Constantin Lungulescu, preşedintele sindicatului Spi­ru Haret, filiala Dolj, care a precizat că acestea au intrat deja în vigoare.
„Contractul colectiv de muncă trebuie să stea pe masa fiecărui director. 90% a rămas ca în 2012, însă sunt aspecte noi. În primul rând, stabilește că, în perioada în care personalul didactic pleacă în stagii pe proiecte europene, cei care suplinesc activitatea trebuie plătiți. Înainte nu se preciza acest lucru. Totodată, angajații au dreptul la două zile libere pentru fiecare zi de repaus săptămânal lucrată sau zi de sărbătoare legală“, a declarat președintele sindicatului Spiru Haret, filiala Dolj.
De asemenea, concediul fără plată se poate obține mai ușor, iar perioada diferă în funcție de vechime.
„Concediul fără plată se acordă exclusiv personalului cu contract pe perioadă nedeterminată, însă nu mai este obligatoriu să împlinească zece ani de activitate pentru a beneficia de un an fără plată. Pot avea și mai puțin. S-a introdus însă și o noutate. Cei care au depășit zece ani vechime și nu au făcut cerere pentru concediu fără plată pot beneficia de doi ani de concediu. La peste 30 de ani vechime se pot acorda trei ani consecutivi de concediu fără plată“, a mai precizat Constantin Lungulescu. Totodată, personalul didactic care redactează teza de doctorat sau lucrări de cercetare de șase luni beneficiază de concediu plătit.

Concediul de creștere a copilului intră la vechime

Tot prin noul contract colectiv de muncă, concediul de creștere a copilului va fi luat în calcul ca vechime atunci când se va calcula sporul de fidelitate.
„Sporul de fidelitate este de 15% și este acordat pentru zece ani de vechime efectivă la catedră. În calcularea vechimii însă nu se lua în considerare perioada concediului de creștere a copilului. De acum înainte se va ține cont de el“, a precizat Constantin Lungulescu. Altă noutate este că și personalul didactic auxiliar (informaticieni, bibliotecari, administratori de patrimoniu) și personalul nedidactic (îngrijitori, mecanici, fochiști, bucătari) vor avea dreptul să se transfere de la o unitate de învățământ la alta la cerere sau în interesul învățământului. De altfel, unitățile angajatoare vor suporta cheltuielile ocazionate de participarea personalului nedidactic la cursurile de formare sau în vederea instruirii privind normele de igienă. În ceea ce privește atragerea finanțărilor, Ministerul Educației Naționale și inspectoratul școlar consiliază unitățile de învățământ în vederea accesării fondurilor europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS